Location: D:\My Documents-vechiul laptop\My Documents\textenoi
N-o sa va vina sa credeti. Era o seara obisnuita. Putin praf pe marginea orasului... Cateva palarii de soare arborate ca steagurile din UE... Cativa catei schiopi... Intr-un cuvant, Vasluiul. Ma plimbam in jos pe strazile Copoului, atent si la o mierla care se balbaia pe undeva intr-un pom, si la propria mea lene, care imi amortise corpul pe jumatate, ca pe un mic batranel pensionar . Desi abia terminasem clasa a XII-a eram si cam plictisit, si cam apatic, si un pic reumatic chiar. Eram ce ar fi putut fi Charlie Chaplin batran intr-un corp de 18 ani proiectat in sud-estul europei dupa ce a uitat total cum il cheama, daca intelegeti ce vreau sa zic. Daca nu, nu-i nimic, pentru ca nici eu nu intelegeam nici macar un gand din capul meu. Viitor, scoala, familie, cariera, datorie, salariu, castig, profit, waii... Asa multe cuvinte mi se tot roteau in cap intr-o gelatina alunecoasa si trista, incat si eu devenisem de multa vreme trist, amarat si neconsolat. Ca un gandac in somaj.
Si uite asa ma plimbam eu pe aleile Copoului cu mainile infipte in buzunare cand intalnesc doua ratuste galbene de plastic in praful de pe jos, una in stanga, una in dreapta aleii. Stateau acolo si se uitau fix la mine cu niste ochi mari si albastri si cu un zambet smecher in coltul gurii.
Ce-i?? le-am zis.
Draga baiete, au fonfait ele spre mine, mai uita-te si tu deasupra capului.
Deasupra capului?
Da, au zvacnit ele in acelasi timp si si-au intins ciocurile ca pe niste mici indicatoare rosii undeva deasupra capului meu. M-am uitat in sus si am vazut luna. Desi era in miezul zilei, luna statea acolo, aurie ca de obicei. Probabil ca era doar pentru mine, pentru ca nimeni din jur nu mai parea s-o vada.
M-am chiorat spre luna si ea a facut ochii mari la mine. Se pare ca omul din luna vrea sa-mi zica ceva, mi-am zis. Intr-adevar, omul din luna isi misca incet buzele si praful de pe buzele lui cazu prin spatiu spre mine transformat in sunete.
Bu-cu-resti...
Bucuresti? Am zis eu.
Da-da-da, a zis el ragusit, ridicandu-si sprancenele la mine. Bilet de tren, gara, Bucuresti.
Apoi a facut un gest ciudat. Si-a incordat fata intr-un punct, intr-un ghem de linii, cum ar veni. Apoi si-a destins-o, si trasaturile i-au revenit la loc, dar mai blande si mai prietenoase decat prima data. S-a uitat fix in ochii mei si mi-a facut cu ochiul. Wow! Am simit ceva lovindu-ma in piept, si picioarele mele au inceput sa tropaie singure pe loc.
Cand m-am uitat din nou in jur, totul era asa cum il stiam- ratustele fermecate si luna disparusera, insa picioarele mele ma purtau deja in directia garii, o tigara mi se aprinsese singura in coltul gurii si pufaia puf-puf-puf-puf, si eu incercam degeaba sa ma lamuresc- bucuresti? Ce-o fi asta? Ce sa caut eu acolo?, deci chiar am pornit inspre acolo?, ca picioarele imi alergau ca la curse, si eu alergam o data cu ele.
Gara era in cealalta parte a orasului si eu stiam ca trebuie sa mai iau niste bani de acasa, sa imi iau la revedere de la mama, sa-mi iau un tricou, wow, curba stanga, wow, fata frumoasa, wow, salut, ce faci, pa, wow, trecere de pietoni, trop-trop, sau sa nu-mi mai iau nimic de imbracat?, wow, atentie, fotograful scolii, cum, am uitat sa-mi fac poza pentru album? albumul de clasa a XII-a? serios? pai nu stiu, poate putem face acum o poza, cu tricoul asta, de ce nu, dar ma grabesc, clic-clic, ma duc la bu-cu..., wow, atentie, trecem din nou strada, uite autobuzul, oare il prind?oare e autobuzul bun? oare mama e acasa? dar wow usile autobuzului se inchid in fata nasului meu si vum!, dintr-un salt sunt chiar pe autobuz, plutind deasupra vasluiului. Hmm... bine ca n-o luam prin tunel azi, bine ca nu e nici un tunel prin vaslui, vruum, facem cu autobuzul la stanga, vrruuum, la dreapta spre centru, wow, uite-o pe prietena mea care tocmai traverseaza strada spre casa, hei, hei, hei, ii fac cu mana, ea intoarce capul uimita, aah! isi duce mana la gura de parca nu ar mai fi vazut niciodata un om pe un autobuz, ce faci? striga ea, bine, ii zic, plec la bucuresti, pa; la bucuresti?zice si face ochii mari ca doua farfurii, da, da, ii zic, ma duc acolo sa dau la facultate, o sa ne scriem, pa, te iubesc, si autobuzul porneste si prietena mea ramane in statie cu rochita ei albastra cu flori fluturand nedumerita in bataia vantului, si wow! nici n-apuc bine sa intorc capul ca vad un avion zburand in dreapta mea, sus, si parca facandu-mi cu ochiul- la bucuresti?da, da, ii spun, si ii fac cu mana avionului, si apoi le fac cu mana tuturor oamenilor din oras, ai grija, baiete, imi spun ei,, da, da, gunoierul in vesta lui verde, tanti iolanda de la pufuleti, primarul cu cravata lui rosie, trei bebelusi in rochite cu sclipici, chester si baietii, cainele de la colt cu o ureche ridicata in aer, toti imi faceau cu mana, sa ai grija, sa ai grija!
...
[va urma]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu