[Location: Vera's computer
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 20 noiembrie 2008 23:16:00]
Cerul era luminat de o multime de neoane roz. Arata ca o panza aruncata peste o multime de neoane roz. O panza mov pe care ai putea-o da la o parte oricand. Sa vezi schelele din spate. Sa auzi paraitul neoanelor. Paraitul dinainte sa se aprinda sau dupa ce s-au stins. Stateam pe o banca si ma gandeam daca nu ar fi cazul sa fac un jogging inainte de culcare. Vroiam sa imi pun muschii in miscare. Stateam pe o pajiste formata din mii si mii de pixeli, fiecare conectat la o terminatie nervoasa a creierului meu. Pixelii licareau ca niste licurici. Imi era somn. Foame. Conexiunile intamplatoare faceau cate un scurtcircuit care imi baga cate un flash scurt, un blitz scurt in ochi. You’ve been tagged on facebook!
M-am ridicat. Mi-era foame. Mancasem vita cu ceapa la pranz. O culoare maronie ca un rahat sanatos. Un fel de pasta adapostita intr-un culcus de foietaj incins. M-am ridicat de pe banca, si realitatea si-a recapatat fatza. Statusem cateva ore bune pe banca cu gatul stramb, uitandu-ma in sus. La cer. Se pare ca o noapte intreaga. La iesirea din parc m-am ciocnit de corpul unui barbat de vreo 50 de ani intins langa stalpii anti-masini. A icnit scurt si s-a intors pe partea cealalta. Eram atat de obosit incat pentru o secunda m-am gandit sa ma intind si eu langa el. Avea niste apreschiuri groase, pline de ulei. Verzi. M-am asezat in cur langa el si mi-am aprins o tigara. Mai aveam una. In fata mea, primaria capitalei revenea la viata. Primele troleibuze. Primii pasi. Primele ziare. Tigara avea un gust infect. Sunt sigur ca dintii mei arata ca dracu. Somn. Mi-am pus capul pe genunchi. Am stins tigara. Noapte buna. Ma bucur ca am o geaca atat de calduroasa. Mi-ar fi trebuit si niste manusi. Nu stiu daca maine am treaba. Trebuie sa-mi aduc aminte sa scot niste bani. Si sa o sun pe Laura. Poate iesim la o pizza. Poate inchiriem un film pentru seara asta, n-am mai vazut un film bun demult.
Am inchis ochii si m-am vazut. Eram o batrana scofalcita, imbracata in rosu. Un corset rosu, strans. Ochelari de soare. Batrana vorbea in fata unei multimi, si isi ridica mana cu venele umflate, pline de pete maronii, ca pentru a le face semn. Oamenii fumau jointuri si dansau. Era noroi pe podea. O podea de gresie amestecata cu noroi. Zeci de chistoace se amestecau in mizeria de pe jos. Oamenii radeau impreuna cu batrana. Unii fluierau, altii aplaudau. Batrana avea o expresie tampa cu ochelarii aia, si cu buzele date cu ruj. Rujul era pe jumatate mancat. Pete maronii pe fatza. Zambet larg, aproape ranjet. Dintii stricati. Parul rar in niste sarmalutze carunte. Un microfon pe care si-l trecea dintr-o mana in cealalta. Batrana era fericita. Era unul din acele momente de fericire. Poate sentimentul ca toti acei oameni comunica si se bucura impreuna cu ea. Vorbea o engleza stalcita si avea o voce care uneori, de emotie, se pitzigaia. In capul ei, bucuria era asemanatoare unei flori imense de crin, care inflorea si acoperea toate circumvolutiunile creierului. Cu petale ca niste limbi care lingeau tot. Lingeau si umezeau fiecare circumvolutiune. Creierul batranei pulsa. Era un punct de lumina care pulsa. Ii dadusera lacrimile. Ii dadeau lacrimile atat de usor.
M-am trezit intr-un puternic miros de urina. Sub barbatul langa care adormisem dormea un caine, care mirosea a pisat. Dar nu cred ca era pisatul lui, pentru ca cainii nu se pisa pe ei, as far as I remember. Cred ca omul se pisase pe caine, in somn. Soarele rasarise de ceva vreme si oamenii circulau pe strada. Ma simteam golit. Undeva in capul meu batrana pulsa in continuare in fericirea ei tampa, si mirosul de urina imi perfora narile asa de ascutit incat nu mai puteam respira. Dar vroiam sa ma reintorc la vis. Vroiam sa aflu despre ce le vorbisem acelor oameni, ce se intamplase, cati ani aveam in vis. Vroiam sa aflu tot. Cum ma chema si daca era pe bune. Daca eu chiar eram acea persoana. Daca aveam sa fiu acea persoana. Daca toata chestia asta avea vreo legatura cu drogurile si daca e posibil sa ai un orgasm cu creierul. Pentru ca imi simteam creierul ca un vagin pulsand, lins de petalele unei flori uriase. Am inchis ochii, dar n-am mai putut sa ma reintorc. Nu vedeam nimic. Doar negru. M-am ridicat. Imi amortisera picioarele. De sub haina de pe omul de pe jos a iesit un caine alb-galben, care s-a intins si a cascat cat putea el de tare, apoi s-a uitat la mine si a dat din coada scurt, de doua ori. Se uita fix in ochii mei si avea genele albe, scurte, rotunjite. „Did you sleep well?”, m-a intrebat cainele, si m-am uitat la el de parca n-as mai fi vazut in viata mea un caine. „Yeah, I guess...”; ce puteam sa-i raspund? „Any nice dreams?” Cacat. Am plecat fara sa ma mai uit inapoi. El, evident, a venit dupa mine. „Not very talkative this morning, ha?”. „I need my coffee”, i-am raspuns printre dinti, si iata-ne pe amandoi instalati la Everest, cu cate o cafea in fata. Eu in ceasca, el in bol. La Everest servea o tipa cu niste sani incredibil de umflati, bronzati si luciosi. De cate ori se apleca sa ne schimbe scrumiera, eu si Rex ii aruncam cate o privire plina de curiozitate. Rex se uita mai cu precautie. Lui, daca i se scoala, n-are cum s-o ascunda. Oamenii au pantaloni.
Amestecam spuma in cafea, incercand sa formez doi sani- de fapt doua cercuri perfect identice. „So, how come you are a talking dog?”, l-am intrebat pe Rex. S-a uitat la mine aproape cu mila. „Well, at least I’m happy you didn’t ask me how come I talk english.” „Well I suppose that as long as you can talk you can learn swahili as well”. „Never thought about that.” „About learning swahili?” „No, about learning another language. I’m an english dog. And the guy I was hanging around with is Lewis Carol.” Eram obosit. Foarte obosit. Am pus lingurita pe ceasca, i-am lasat Sandrei sau cum o fi chemat-o, banii, m-am ridicat si am plecat. Fara sa ma mai uit inapoi. Stiam ca de data asta nu va veni dupa mine.
Acasa. Prietenul meu Dan mi-a mai trimis un fractal. M-am asezat pe birou si am inceput sa ma uit la fractalul animat. Hainele imi miroseau a pisat. M-am dezbracat, mi-am pus hainele in masina si m-am reintors la fractalul meu. Un fractal alb. Simplu. Atat de frumos. Aproape adormisem privindu-l, cand am auzit batai furioase in usa.
M-am dus sa deschid. Era Sonia.
„Ce pula mea faci? Ti-o iei la laba?”
Sonia. Ce ciudat, cum unele persoane pot disparea pur si simplu din mintea ta, ca si cum n-ar fi existat niciodata.
Am inchis usa.
„Nu. Imi spalam hainele. Scuze.”
A intrat. S-a uitat in jur de parca vroia sa descopere o crima.
„Puti.”
„Atipisem.”
„Lu, ce pula mea, cand o sa se termine o data cu toata chestia asta? E aproape 3 dupaamiaza...”
Nu intelegeam logica ei, dar i-am oferit o cafea. Intotdeauna o imblanzea chestia asta.
„Vrei o cafea?”
„Da. Mersi.”
I-am adus-o.
„Tu nu bei?”
„Nu. Am mai baut una pana sa vin.”
„Ai iesit azi?”
„Am baut o cafea la Everest.”
„Vezi? Exact asta iti zic. Cand O SA TERMINI o data?”
Sonia era prietena mea. Eram impreuna de doi ani, si ii placea la nebunie sa sufere din cauza altora. Din cauza mea mai ales. Mi-am tras un tricou, m-am asezat in fatza biroului si am dat click din nou pe fractalul meu alb. A inceput sa planga. Au trecut cateva minute bune.
„Hai Sonia, ce pula mea...”
Cateodata cred ca sunt un monstru. Atat eram in stare sa zic ca sa o consolez: hai sonia, ce pula mea.
„Am avut un vis misto. Vrei sa-ti povestesc?”
I-am povestit visul meu cu batranica in rosu. Ma asculta cu ochii mari. La sfarsit a zambit.
„Misto.”
Si-a aprins o tigara.
„Stii, cred ca relatia noastra nu mai functioneaza. Cred ca ar trebui sa luam o pauza. Am auzit ca a fost Laura pe aici.”
„Da, a...”
„Nu ma intrerupe. Stii ce, Lu? Stii ce? As fi atat de fericita daca ai fi in stare sa-mi spui ca nu ma mai iubesti.”
Liniste.
„Ce e toata faza asta cu Laura?”
Liniste.
„Ma mai iubesti? Uita-te la mine. ”
„Nu vrei sa comandam o pizza?”
Nu pot sa comunic. Nu ma intereseaza. Nu stiu cu cine. Nu stiu cum. Am jucat jocul asta o buna parte din viata mea. Si a functionat. Doar ca era mult prea plictisitor. Ajunsesem sa ma simt ca o leguma. Apoi am refuzat sa mai comunic. Toti oamenii din jurul meu ma folosesc ca sa se simta mai bine. Uneori ma simt ca un vibrator ambulant. Alteori ca o papusa gonflabila. De exemplu, stiu ca acum Sonia ar vrea sa ii bag un deget in pizda. Ar vrea sa fie violata. Asta inseamna dragostea pentru ea. Iar pentru mine dragostea ar insemna s-o fac sa sufere- asa cum fac acum. Formand numarul de la pizza. Ea sta. Nu stie la ce sa se astepte. E furioasa, speriata, curioasa. A uitat sa scrumeze. Baga-mi-as. Ma simt ca un vibrator ambulant. Ca un sac de gunoi. Ca o gura de chiuveta.
„Ce fel de pizza vrei?”, o intreb si simt un gust de voma in gura.
Tuturor oamenilor le place sa fie abuzati. Momentul in care ii abuzezi este similar unui orgasm. In secunda aceea se identifica cu tine, care esti mai puternic.
Sonia plange. Vrea sa planga. Ii face bine sa planga. Faptul ca sufera din cauza mea inseamna ca ma iubeste. Nimic altceva.
Plange, cu capul pe genunchi. Ii pun mana pe umar. Pe ceafa. Pe crestet. Ii maingai spatele. Nu se fereste. Corpul ei are mici zvacniri. Ii var mana intre picioare. Pe sub fusta. Se lasa pe spate, ca o langusta care asteapta sa fie strivita de roata unui tractor. O mangai cu receptorul telefonului. Intre picioare. Mecanic. 1,2,3. 1,2,3. Ea face tot restul. Ma trage spre ea si ma ia in brate plangand.
„Sa nu ma parasesti niciodata.”
Imi bag limba in gura ei. Mecanic. 1,2,3. 1,2,3.
Vreau sa dorm.
Aud o voce dintre picioarele Soniei. „Trenta Pizza. Comanda, va rog.” Ii bag receptorul in pizda. Vocea se aude acum dinauntrul ei. „Appetito pizza, Composta pizza, Gorgonzola pizza...”
Vreau sa dorm. Inchid. Ma intorc pe partea cealalta. Sonia ma ia in brate. Ii simt caldura corpului pe spate. Ma tine in brate. Cand dorm, caldura ei imi face bine. Sau a oricarui om. E simplu. Simplu. Ma intorc spre ea si o iau in brate. Atat de simplu. Cald.
duminică, 21 decembrie 2008
prezentare_workshop
[Location: Alice Monica's computer
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 26 august 2008 12:05:00 ]
Workshop Bridge Project - An International Art Initiative - cu Richard Foreman
27 octombrie – 10 noiembrie 2008
Bridge Project este o reţea globală de instituţii, profesionişti şi studenţi. Prin workshop-uri internaţionale şi alte evenimente care produc arta, Bridge Project explorează diverse căi şi modalităţi de comunicare generând schimburi creative şi culturale care depăşesc adesea graniţele unei ţări.
Despre workshop: Richard Foreman şi Sophie Haviland poartă Bridge Project prin toată lumea pentru a lucra cu artiştii profesionişti şi studenţii care au diverse experienţe profesionale. În timpul workshop-ului, participanţii creează material brut pentru film – “materialul-sămânţă”- pentru realizarea unei noi opere de artă. De aceea workshopul se concentrează pe crearea, repetarea şi filmarea unui material brut cu studenţi, artişti profesionişti şi o echipă de filmare. “Materialul-sămânţă” este generat prin filmarea în diverse locaţii şi cuprinde tablouri filmate, monologuri, înregistrări audio, de text şi documentare. Acest material brut va fi folosit de către Richard Foreman într-un nou spectacol din New York.
Date biografice – Richard Foreman
S-a născut pe 10 iunie 1937, N.Y.C.
Studii: Brown University BA, (Magna Cum Laude, Phi Beta Kappa) l959; Yale Drama School, MFA (Playwriting) l962; Honorary Doctorate Brown University 1993.
Experienţa profesională: Fondatorul & Directorul artistic, Ontological-Hysteric Theater. (1968-până în prezent)
Richard Foreman a scris şi regizat peste 50 de piese proprii şi în New York, dar şi în străinătate. 5 piese au primit premiul „OBIE” pentru cea mai bună piesă a anului – şi a primit alte premii OBIE pentru regie şi 'sustained achievement'. Acesta a mai primit premiul literar anual de la American Academy and Institute of Arts and Letters, un premiu denumit "Lifetime Achievement in the Theater" de la National Endowment for the Arts, premiul PEN Club Master American Dramatist, iar în 2004 a fost ales ofiţer al „Ordinului Artelor şi Literelor” din Franţa.
Piesele lui Foreman au fost co-produse de instituţii ca Festivalul Shakespeare din New York, La Mama, The Wooster Group şi Festivalul Toamnei din Paris şi Festivalul Vienez. A colaborat (ca libretist şi scenograf) cu Stanley Silverman, compozitor, pentru 8 piese teatralo-muzicale produse de Music Theater Group & The New York City Opera. A scris şi a regizat lungmetrajul Strong Medicine. El a creat şi regizat multe producţii clasice cu teatre importante din toată lumea.
La New York, Paris, Berlin şi Tokyo au fost deja publicate 7 colecţii ale pieselor sale şi cărţi care-i analizează creaţiile.
Richard Foreman şi OHT:
Ontological-Hysteric Theater (OHT) a fost creat în 1968 de către Richard Foreman cu scopul de a goli teatrul de tot şi de toate, lăsând numai impulsul singular şi esenţial de a pune în scenă tensiunea statică a relaţiilor interpersonale din spaţiu. OHT caută să producă creaţii care aduc echilibru între un stil primitivo-minimal şi teme teatrale extrem de complexe. Piesa de bază a programului companiei este teatrul lui Richard Foreman, el realizând 50 de piese în ultimii 40 de ani.
"Existau nişte situaţii obişnuite ale triunghiului domestic, de teatru normal burghez.
De aceea mi-am denumit teatrul "Ontological-Hysteric," pentru ca baza care controla structura era una clasică, sindromul de comedie bulevardieră, pe care eu l-am considerat isteric, în rădăcinile sale." (Richard Foreman, extras dintr-un interviu cu Ken Jordan)
Teatrul lui Richard Foreman: Marca lui Foreman este “teatrul total” unind elemente din artele spectacolului, arte vizuale şi arta auditivă, din filosofie, psihoanaliză şi literatură pentru a produce un rezultat unic. Stilul lui Foreman nu este unul „cerebral”, de fapt densitatea teatrului său compoziţional este o încercare de a reflecta visceral şi de a procesa tot ceea ce a din explorările gândirii şi artei secolului XX
Richard Foreman caută să producă creaţii care dau peste cap idei preconcepute şi deschid uşile spre modele alternative ale percepţiei, organizării şi înţelegerii. Treptat tehnologiile şi experienţele se schimbă, iar strategiile trebuie şi ele să fie transformate. În 2005 Foreman a început al doilea capitol în munca sa odată cu introducerea filmului şi a tehnicii video digitale ca forţe dominante în redefinirea teatrului ontologico-isteric.
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 26 august 2008 12:05:00 ]
Workshop Bridge Project - An International Art Initiative - cu Richard Foreman
27 octombrie – 10 noiembrie 2008
Bridge Project este o reţea globală de instituţii, profesionişti şi studenţi. Prin workshop-uri internaţionale şi alte evenimente care produc arta, Bridge Project explorează diverse căi şi modalităţi de comunicare generând schimburi creative şi culturale care depăşesc adesea graniţele unei ţări.
Despre workshop: Richard Foreman şi Sophie Haviland poartă Bridge Project prin toată lumea pentru a lucra cu artiştii profesionişti şi studenţii care au diverse experienţe profesionale. În timpul workshop-ului, participanţii creează material brut pentru film – “materialul-sămânţă”- pentru realizarea unei noi opere de artă. De aceea workshopul se concentrează pe crearea, repetarea şi filmarea unui material brut cu studenţi, artişti profesionişti şi o echipă de filmare. “Materialul-sămânţă” este generat prin filmarea în diverse locaţii şi cuprinde tablouri filmate, monologuri, înregistrări audio, de text şi documentare. Acest material brut va fi folosit de către Richard Foreman într-un nou spectacol din New York.
Date biografice – Richard Foreman
S-a născut pe 10 iunie 1937, N.Y.C.
Studii: Brown University BA, (Magna Cum Laude, Phi Beta Kappa) l959; Yale Drama School, MFA (Playwriting) l962; Honorary Doctorate Brown University 1993.
Experienţa profesională: Fondatorul & Directorul artistic, Ontological-Hysteric Theater. (1968-până în prezent)
Richard Foreman a scris şi regizat peste 50 de piese proprii şi în New York, dar şi în străinătate. 5 piese au primit premiul „OBIE” pentru cea mai bună piesă a anului – şi a primit alte premii OBIE pentru regie şi 'sustained achievement'. Acesta a mai primit premiul literar anual de la American Academy and Institute of Arts and Letters, un premiu denumit "Lifetime Achievement in the Theater" de la National Endowment for the Arts, premiul PEN Club Master American Dramatist, iar în 2004 a fost ales ofiţer al „Ordinului Artelor şi Literelor” din Franţa.
Piesele lui Foreman au fost co-produse de instituţii ca Festivalul Shakespeare din New York, La Mama, The Wooster Group şi Festivalul Toamnei din Paris şi Festivalul Vienez. A colaborat (ca libretist şi scenograf) cu Stanley Silverman, compozitor, pentru 8 piese teatralo-muzicale produse de Music Theater Group & The New York City Opera. A scris şi a regizat lungmetrajul Strong Medicine. El a creat şi regizat multe producţii clasice cu teatre importante din toată lumea.
La New York, Paris, Berlin şi Tokyo au fost deja publicate 7 colecţii ale pieselor sale şi cărţi care-i analizează creaţiile.
Richard Foreman şi OHT:
Ontological-Hysteric Theater (OHT) a fost creat în 1968 de către Richard Foreman cu scopul de a goli teatrul de tot şi de toate, lăsând numai impulsul singular şi esenţial de a pune în scenă tensiunea statică a relaţiilor interpersonale din spaţiu. OHT caută să producă creaţii care aduc echilibru între un stil primitivo-minimal şi teme teatrale extrem de complexe. Piesa de bază a programului companiei este teatrul lui Richard Foreman, el realizând 50 de piese în ultimii 40 de ani.
"Existau nişte situaţii obişnuite ale triunghiului domestic, de teatru normal burghez.
De aceea mi-am denumit teatrul "Ontological-Hysteric," pentru ca baza care controla structura era una clasică, sindromul de comedie bulevardieră, pe care eu l-am considerat isteric, în rădăcinile sale." (Richard Foreman, extras dintr-un interviu cu Ken Jordan)
Teatrul lui Richard Foreman: Marca lui Foreman este “teatrul total” unind elemente din artele spectacolului, arte vizuale şi arta auditivă, din filosofie, psihoanaliză şi literatură pentru a produce un rezultat unic. Stilul lui Foreman nu este unul „cerebral”, de fapt densitatea teatrului său compoziţional este o încercare de a reflecta visceral şi de a procesa tot ceea ce a din explorările gândirii şi artei secolului XX
Richard Foreman caută să producă creaţii care dau peste cap idei preconcepute şi deschid uşile spre modele alternative ale percepţiei, organizării şi înţelegerii. Treptat tehnologiile şi experienţele se schimbă, iar strategiile trebuie şi ele să fie transformate. În 2005 Foreman a început al doilea capitol în munca sa odată cu introducerea filmului şi a tehnicii video digitale ca forţe dominante în redefinirea teatrului ontologico-isteric.
shut up 1
[Location: Alice Monica's Computer
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 9 decembrie 2008 04:08:00]
De azi o sa scriu k sa nu mai vorbesc…o sa scriu ca sa invat sa tac. E ft greu sa taci knd n-ai fost obisnuita cu asta, knd mintea-ti turuie non stop…
“80% din timp vorbesti numai despre tine si despre problemele tale” si nu a fost un repros, a fost spus sincer si cald si dragutz si totusi e clar k asa ceva e greu d suportat….eu nu m-as suporta.clar. Si ma gandesc k cei kre o fac….trebuie sa tina ft mult la mine totusi…si deci probabil k sunt o norocoasa fatalista.
Asadar imi doresc sa ascult, imi doresc sa aflu mai multe, imi doresc sa-i vad p ceilalalti p bune, sa ma pot pune in pielea lor, sa-i inteleg, imi doresc sa nu-mi mai inventez realitati…sa nu mai fiu autista. Da imi inventez mereu realitati si deaia probabil sunt mereu nemultumita …pt k in general doar alea dramatice mi s pare k sunt si reale…..knd inventez o realitate frumoasa refuz sa cred k ar putea fi real si sunt trista k imi dau seama k nu poate fi asa…
Traiesc mult in capul meu…e ft neplacut acolo….dar cred k fiindca in viata nu mi s intampla ceva, sau nu vad eu….dar mi s pare k totul e asa d sec si gri….si incep si-mi fac niste filme p kre oricum le-ai lua numai seci nu sunt…of I’m tired….si bat campii…k sa invat sa tac….o sa-mi faca bine….paranoia….tre sa scap….anxietate…hm e km ciudat…dar mi s km pare k lumea are ceva cu mine…ba unul ba altul….cred k e ceva cu mine…k s-ar putea sa nu fie nimic real d fapt…
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 9 decembrie 2008 04:08:00]
De azi o sa scriu k sa nu mai vorbesc…o sa scriu ca sa invat sa tac. E ft greu sa taci knd n-ai fost obisnuita cu asta, knd mintea-ti turuie non stop…
“80% din timp vorbesti numai despre tine si despre problemele tale” si nu a fost un repros, a fost spus sincer si cald si dragutz si totusi e clar k asa ceva e greu d suportat….eu nu m-as suporta.clar. Si ma gandesc k cei kre o fac….trebuie sa tina ft mult la mine totusi…si deci probabil k sunt o norocoasa fatalista.
Asadar imi doresc sa ascult, imi doresc sa aflu mai multe, imi doresc sa-i vad p ceilalalti p bune, sa ma pot pune in pielea lor, sa-i inteleg, imi doresc sa nu-mi mai inventez realitati…sa nu mai fiu autista. Da imi inventez mereu realitati si deaia probabil sunt mereu nemultumita …pt k in general doar alea dramatice mi s pare k sunt si reale…..knd inventez o realitate frumoasa refuz sa cred k ar putea fi real si sunt trista k imi dau seama k nu poate fi asa…
Traiesc mult in capul meu…e ft neplacut acolo….dar cred k fiindca in viata nu mi s intampla ceva, sau nu vad eu….dar mi s pare k totul e asa d sec si gri….si incep si-mi fac niste filme p kre oricum le-ai lua numai seci nu sunt…of I’m tired….si bat campii…k sa invat sa tac….o sa-mi faca bine….paranoia….tre sa scap….anxietate…hm e km ciudat…dar mi s km pare k lumea are ceva cu mine…ba unul ba altul….cred k e ceva cu mine…k s-ar putea sa nu fie nimic real d fapt…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
