Lu 2

[Location: Vera's computer

Type: Microsoft Word 97-2003 Document

Created: 20 noiembrie 2008 23:16:00]

Cerul era luminat de o multime de neoane roz. Arata ca o panza aruncata peste o multime de neoane roz. O panza mov pe care ai putea-o da la o parte oricand. Sa vezi schelele din spate. Sa auzi paraitul neoanelor. Paraitul dinainte sa se aprinda sau dupa ce s-au stins. Stateam pe o banca si ma gandeam daca nu ar fi cazul sa fac un jogging inainte de culcare. Vroiam sa imi pun muschii in miscare. Stateam pe o pajiste formata din mii si mii de pixeli, fiecare conectat la o terminatie nervoasa a creierului meu. Pixelii licareau ca niste licurici. Imi era somn. Foame. Conexiunile intamplatoare faceau cate un scurtcircuit care imi baga cate un flash scurt, un blitz scurt in ochi. You’ve been tagged on facebook!

M-am ridicat. Mi-era foame. Mancasem vita cu ceapa la pranz. O culoare maronie ca un rahat sanatos. Un fel de pasta adapostita intr-un culcus de foietaj incins. M-am ridicat de pe banca, si realitatea si-a recapatat fatza. Statusem cateva ore bune pe banca cu gatul stramb, uitandu-ma in sus. La cer. Se pare ca o noapte intreaga. La iesirea din parc m-am ciocnit de corpul unui barbat de vreo 50 de ani intins langa stalpii anti-masini. A icnit scurt si s-a intors pe partea cealalta. Eram atat de obosit incat pentru o secunda m-am gandit sa ma intind si eu langa el. Avea niste apreschiuri groase, pline de ulei. Verzi. M-am asezat in cur langa el si mi-am aprins o tigara. Mai aveam una. In fata mea, primaria capitalei revenea la viata. Primele troleibuze. Primii pasi. Primele ziare. Tigara avea un gust infect. Sunt sigur ca dintii mei arata ca dracu. Somn. Mi-am pus capul pe genunchi. Am stins tigara. Noapte buna. Ma bucur ca am o geaca atat de calduroasa. Mi-ar fi trebuit si niste manusi. Nu stiu daca maine am treaba. Trebuie sa-mi aduc aminte sa scot niste bani. Si sa o sun pe Laura. Poate iesim la o pizza. Poate inchiriem un film pentru seara asta, n-am mai vazut un film bun demult.

Am inchis ochii si m-am vazut. Eram o batrana scofalcita, imbracata in rosu. Un corset rosu, strans. Ochelari de soare. Batrana vorbea in fata unei multimi, si isi ridica mana cu venele umflate, pline de pete maronii, ca pentru a le face semn. Oamenii fumau jointuri si dansau. Era noroi pe podea. O podea de gresie amestecata cu noroi. Zeci de chistoace se amestecau in mizeria de pe jos. Oamenii radeau impreuna cu batrana. Unii fluierau, altii aplaudau. Batrana avea o expresie tampa cu ochelarii aia, si cu buzele date cu ruj. Rujul era pe jumatate mancat. Pete maronii pe fatza. Zambet larg, aproape ranjet. Dintii stricati. Parul rar in niste sarmalutze carunte. Un microfon pe care si-l trecea dintr-o mana in cealalta. Batrana era fericita. Era unul din acele momente de fericire. Poate sentimentul ca toti acei oameni comunica si se bucura impreuna cu ea. Vorbea o engleza stalcita si avea o voce care uneori, de emotie, se pitzigaia. In capul ei, bucuria era asemanatoare unei flori imense de crin, care inflorea si acoperea toate circumvolutiunile creierului. Cu petale ca niste limbi care lingeau tot. Lingeau si umezeau fiecare circumvolutiune. Creierul batranei pulsa. Era un punct de lumina care pulsa. Ii dadusera lacrimile. Ii dadeau lacrimile atat de usor.

M-am trezit intr-un puternic miros de urina. Sub barbatul langa care adormisem dormea un caine, care mirosea a pisat. Dar nu cred ca era pisatul lui, pentru ca cainii nu se pisa pe ei, as far as I remember. Cred ca omul se pisase pe caine, in somn. Soarele rasarise de ceva vreme si oamenii circulau pe strada. Ma simteam golit. Undeva in capul meu batrana pulsa in continuare in fericirea ei tampa, si mirosul de urina imi perfora narile asa de ascutit incat nu mai puteam respira. Dar vroiam sa ma reintorc la vis. Vroiam sa aflu despre ce le vorbisem acelor oameni, ce se intamplase, cati ani aveam in vis. Vroiam sa aflu tot. Cum ma chema si daca era pe bune. Daca eu chiar eram acea persoana. Daca aveam sa fiu acea persoana. Daca toata chestia asta avea vreo legatura cu drogurile si daca e posibil sa ai un orgasm cu creierul. Pentru ca imi simteam creierul ca un vagin pulsand, lins de petalele unei flori uriase. Am inchis ochii, dar n-am mai putut sa ma reintorc. Nu vedeam nimic. Doar negru. M-am ridicat. Imi amortisera picioarele. De sub haina de pe omul de pe jos a iesit un caine alb-galben, care s-a intins si a cascat cat putea el de tare, apoi s-a uitat la mine si a dat din coada scurt, de doua ori. Se uita fix in ochii mei si avea genele albe, scurte, rotunjite. „Did you sleep well?”, m-a intrebat cainele, si m-am uitat la el de parca n-as mai fi vazut in viata mea un caine. „Yeah, I guess...”; ce puteam sa-i raspund? „Any nice dreams?” Cacat. Am plecat fara sa ma mai uit inapoi. El, evident, a venit dupa mine. „Not very talkative this morning, ha?”. „I need my coffee”, i-am raspuns printre dinti, si iata-ne pe amandoi instalati la Everest, cu cate o cafea in fata. Eu in ceasca, el in bol. La Everest servea o tipa cu niste sani incredibil de umflati, bronzati si luciosi. De cate ori se apleca sa ne schimbe scrumiera, eu si Rex ii aruncam cate o privire plina de curiozitate. Rex se uita mai cu precautie. Lui, daca i se scoala, n-are cum s-o ascunda. Oamenii au pantaloni.

Amestecam spuma in cafea, incercand sa formez doi sani- de fapt doua cercuri perfect identice. „So, how come you are a talking dog?”, l-am intrebat pe Rex. S-a uitat la mine aproape cu mila. „Well, at least I’m happy you didn’t ask me how come I talk english.” „Well I suppose that as long as you can talk you can learn swahili as well”. „Never thought about that.” „About learning swahili?” „No, about learning another language. I’m an english dog. And the guy I was hanging around with is Lewis Carol.” Eram obosit. Foarte obosit. Am pus lingurita pe ceasca, i-am lasat Sandrei sau cum o fi chemat-o, banii, m-am ridicat si am plecat. Fara sa ma mai uit inapoi. Stiam ca de data asta nu va veni dupa mine.

Acasa. Prietenul meu Dan mi-a mai trimis un fractal. M-am asezat pe birou si am inceput sa ma uit la fractalul animat. Hainele imi miroseau a pisat. M-am dezbracat, mi-am pus hainele in masina si m-am reintors la fractalul meu. Un fractal alb. Simplu. Atat de frumos. Aproape adormisem privindu-l, cand am auzit batai furioase in usa.

M-am dus sa deschid. Era Sonia.

„Ce pula mea faci? Ti-o iei la laba?”

Sonia. Ce ciudat, cum unele persoane pot disparea pur si simplu din mintea ta, ca si cum n-ar fi existat niciodata.

Am inchis usa.

„Nu. Imi spalam hainele. Scuze.”

A intrat. S-a uitat in jur de parca vroia sa descopere o crima.

„Puti.”

„Atipisem.”

„Lu, ce pula mea, cand o sa se termine o data cu toata chestia asta? E aproape 3 dupaamiaza...”

Nu intelegeam logica ei, dar i-am oferit o cafea. Intotdeauna o imblanzea chestia asta.

„Vrei o cafea?”

„Da. Mersi.”

I-am adus-o.

„Tu nu bei?”

„Nu. Am mai baut una pana sa vin.”

„Ai iesit azi?”

„Am baut o cafea la Everest.”

„Vezi? Exact asta iti zic. Cand O SA TERMINI o data?”

Sonia era prietena mea. Eram impreuna de doi ani, si ii placea la nebunie sa sufere din cauza altora. Din cauza mea mai ales. Mi-am tras un tricou, m-am asezat in fatza biroului si am dat click din nou pe fractalul meu alb. A inceput sa planga. Au trecut cateva minute bune.

„Hai Sonia, ce pula mea...”

Cateodata cred ca sunt un monstru. Atat eram in stare sa zic ca sa o consolez: hai sonia, ce pula mea.

„Am avut un vis misto. Vrei sa-ti povestesc?”

I-am povestit visul meu cu batranica in rosu. Ma asculta cu ochii mari. La sfarsit a zambit.

„Misto.”

Si-a aprins o tigara.

„Stii, cred ca relatia noastra nu mai functioneaza. Cred ca ar trebui sa luam o pauza. Am auzit ca a fost Laura pe aici.”

„Da, a...”

„Nu ma intrerupe. Stii ce, Lu? Stii ce? As fi atat de fericita daca ai fi in stare sa-mi spui ca nu ma mai iubesti.”

Liniste.

„Ce e toata faza asta cu Laura?”

Liniste.

„Ma mai iubesti? Uita-te la mine. ”

„Nu vrei sa comandam o pizza?”

Nu pot sa comunic. Nu ma intereseaza. Nu stiu cu cine. Nu stiu cum. Am jucat jocul asta o buna parte din viata mea. Si a functionat. Doar ca era mult prea plictisitor. Ajunsesem sa ma simt ca o leguma. Apoi am refuzat sa mai comunic. Toti oamenii din jurul meu ma folosesc ca sa se simta mai bine. Uneori ma simt ca un vibrator ambulant. Alteori ca o papusa gonflabila. De exemplu, stiu ca acum Sonia ar vrea sa ii bag un deget in pizda. Ar vrea sa fie violata. Asta inseamna dragostea pentru ea. Iar pentru mine dragostea ar insemna s-o fac sa sufere- asa cum fac acum. Formand numarul de la pizza. Ea sta. Nu stie la ce sa se astepte. E furioasa, speriata, curioasa. A uitat sa scrumeze. Baga-mi-as. Ma simt ca un vibrator ambulant. Ca un sac de gunoi. Ca o gura de chiuveta.

„Ce fel de pizza vrei?”, o intreb si simt un gust de voma in gura.

Tuturor oamenilor le place sa fie abuzati. Momentul in care ii abuzezi este similar unui orgasm. In secunda aceea se identifica cu tine, care esti mai puternic.

Sonia plange. Vrea sa planga. Ii face bine sa planga. Faptul ca sufera din cauza mea inseamna ca ma iubeste. Nimic altceva.

Plange, cu capul pe genunchi. Ii pun mana pe umar. Pe ceafa. Pe crestet. Ii maingai spatele. Nu se fereste. Corpul ei are mici zvacniri. Ii var mana intre picioare. Pe sub fusta. Se lasa pe spate, ca o langusta care asteapta sa fie strivita de roata unui tractor. O mangai cu receptorul telefonului. Intre picioare. Mecanic. 1,2,3. 1,2,3. Ea face tot restul. Ma trage spre ea si ma ia in brate plangand.

„Sa nu ma parasesti niciodata.”

Imi bag limba in gura ei. Mecanic. 1,2,3. 1,2,3.

Vreau sa dorm.

Aud o voce dintre picioarele Soniei. „Trenta Pizza. Comanda, va rog.” Ii bag receptorul in pizda. Vocea se aude acum dinauntrul ei. „Appetito pizza, Composta pizza, Gorgonzola pizza...”

Vreau sa dorm. Inchid. Ma intorc pe partea cealalta. Sonia ma ia in brate. Ii simt caldura corpului pe spate. Ma tine in brate. Cand dorm, caldura ei imi face bine. Sau a oricarui om. E simplu. Simplu. Ma intorc spre ea si o iau in brate. Atat de simplu. Cald.