eu sunt un copil urat

[Type: Microsoft Word 97-2003 Document

Location: C:\Users\user\Documents\bu\bu

Created: 6 decembrie 2006 16:10:00]

I. Prietenii mei din lumea reala

Primul episod- Tom e pe pastile si Andrei s-a sinucis aiurea

Eu sunt un copil urat. Sunt unul dintre copii pe care nu ii vedeti niciodata pentru ca nu am iesit niciodata din casa, pentru ca stiu ca lumea s-ar supara prea tare pe mine. Nu, nu trebuie sa va para rau pentru mine. Viata mea e una dintre cele mai frumoase vieti cu putinta. Imi aleg ce avataruri vreau eu pe calculator, am cele mai interesante bloguri, postez cele mai mishto melodii si am mii de prieteni pe net.

Totul mergea minunat in viata mea, pana cand… intr-o dimineata m-am uitat pe fereastra si am vazut o fata atat de frumoasa incat… Inima a inceputa sa-mi bata atat de tare, incat… Nu mai stiam ce sa fac. Am incercat sa fac cunostinta cu ea si sa-i cer id-ul e mess, dar am aflat ca nu foloseste messenger-ul. Cerul a cazut pe mine. Ce sa fac? Trebuia s-o cunosc, dar nu puteam sa ma arat in fata ei. Ce sa mai… Si ea aparea in fiecare zi in fata geamului meu, insa, nu aveam cum sa imi arat fata. Stiam ca asta ar insemna un dezastru atat de mare, incat dupa aia m-as chinui o viata ca sa dezamorsez socul produs de aparitia fetei mele oribile.

Asa ca am intrat pe net si am inceput sa caut… sfaturi in dragoste

Acolo am dat peste un tip care si-a benoclat ochii in monitorul meu si mi-a bagat o limba luuuunga in ureche, spunand: totul e cool, frate. Totul e ooook… relaxeaza-te si simte-te bine cu tine insuti si dragostea va veni imediat… Va fi ca un foc albastru, electric, va fi ca un…

eu:Ok, dar cum fac cu fata asta?

el: Fii cool. Trebuie sa te intalnesti cu ea, sa vedeti… sa va simtiti, sa vedeti cum va conectati, intelegi? Si daca e pe bune ceva acolo, frate, vei simti. Crede-ma.

eu:Oooook…

I-am dat intalnire fetei si am iesit,

Si am iesit in lume.

A fost un cutremur. Oamenii s-au speriat atat de tare incat toate adaposturile antiaeriene au fost ocupate instant… Nu se stia daca e revolutie sau razboi, daca au venit extraterestrii sau o aramata de animale calca in picioare orashul. Dandu-mi seama ca eu sunt cauza acestui dezastru, am fugit si eu si m-am ascuns intr-un canal, si am asteptat sa se faca noapte. Acolo, am dat peste un sobolan imens, care s-a apropiat de mine si m-a batut pe umar. Sobolanul era orb si nici simtul mirosului nu-l mai avea, de aceea s-a putut apropia fara nici o problema si am putut sta sa vorbim linistiti.

jerry:Ce cauti aici?

eu:M-am ascuns. E nebunie mare afara.

jerry:E greva?

eu:Nu, mai rau…

jerry:Ce e? Inundatie, incendiu, ploaie acida?

eu:Nu, e o panica generala.

jerry:Panica e cel mai rau dintre bolile omenirii, crede-ma pe cuvant. Dar tu nu pari panicat.

eu:Eu n-am de ce sa ma sperii…

Si din vorba in vorba, jerry a aflat toata povestea. Cum eram atat de urat incat nici o fiinta vie nu ma putea suporta, cum tot orasul o luase razna din cauza mea, si pentru ca Jerry era oricum batran si nu mai avea mult de trait, s-a hotarat sa imi faca un bine.

Vezi tu frisca asta? mi-a spus. Da-te cu ea pe fata si n-o sa te mai recunoasca nimeni. Nu stiu cum de s-a intamplat ca tu sa fii deasupra cimentului si oamenii sa te lase sa traiesti… Vezi ca mai e o singura persoana in orasul asta la fel de urata ca tine, si el traieste undeva in inima metroului. E si el la fel de batran ca si mine, si s-ar putea ca, daca il rogi, sa isi faca mila si sa ia toata uratenia ta asupra lui. Si atunci, vei deveni un baiat la fel de normal si de frumusel la fel ca si toti baietii care circula la suprafata.

eu: Si ce se va intampla daca el ia uratenia mea asupra lui?

Nu conteaza, a zis Jerry, parand ca incearca sa pastreze un secret. E oricum destul de batran.

Mi-am dat pe fatza deci cu frisca fermecata, si am pornit spre inima metroului.

Intre timp, orasul se mai linistise.

In urechi imi rasunau inca ultimele vorbe ale sobolanului: Nu uita… Daca atingi o singura persoana in calatoria ta, vraja o sa se destrame si oamenii o sa-ti poata vedea fata din nou, si o sa provoci iarasi un cataclism. Dar atunci sa nu te mai intorci la mine, pentru ca nu vreau sa am de a face cu oameni prosti.

Am plecat deci cu metroul…

Niciodata nu mai calatorisem cu asa ceva. Singurele mele calatorii fusesera pe internet, unde oamenii par cu totul altfel decat in lumea reala… Am vazut multi oameni, si majoritatea lor aratau ca niste animale intr-un grajd. Nici un zambet nu le brazda obrajii, nici un sunet nu le iesea din gat. O doamna mai in varsta mi-a atras privirea. Il tintea cu privirea pe un baiat care statea prabusit pe jos, si care era imbracat intr-o haina de piele prinsa in toate colturile cu ace de siguranta. Ochii lui erau machiati cu negru, si buzele la fel. Tanarul era singurul care incerca sa murmure ceva, in tacerea generala a oamenilor din metrou. Numai ca acest murmur parea sa o deranjeze pe doamna, care il pironea atat de tare cu privirea, incat pana si mie mi s-a facut pielea de gaina. Uitandu-ma la ei, eram din ce in ce mai convins ca doamna il va omori pe tanar cu privirea, si cred ca si el a inceput sa simta asta, pentru ca se misca intr-un fel ciudat, ca si cum ar vrea sa se ridice si n-ar putea. Desi stiam ca o sa se spulbere vraja facuta de sobolan, m-am hotarat sa-l ajut. Pana la urma, vroiam sa fac un bine, nu? Doamna aceea cu plase parea creatia raului, pe cand baiatul in costum negru de piele era cu totul lipsit de aparare. M-am hotarat deci sa-l ajut sa se ridice si am facut un pas spre el. Normal, eram invizibil, dar in clipa in care i-am atins mana… Inevitabilul s-a produs. Lumea a inceput sa tipe in jur, iar doamna s-a probusit in scaun si si-a infipt in nas doua deodorante cu bila, ca sa scape de mirosul pe care corpul meu, si-asa destul de tensionat, il emana.

Doar tanarul in negru a ramas agatat de mana mea, strangandu-ma tare. Am reusit sa ne furisam afara din tren, care din fericire reusise sa ajunga in statie, si sa ne ascundem sub o scara rulanta. Abia atunci, cand i-am dat drumul tanarului in negru si l-am privit atent, am vazut… Ca era o fata. Care se uita la mine cu niste ochi imensi violet.

Cum se face ca nu te-ai speriat de mine? Am intrebat-o pe fata mirat.

Ea mi-a zambit pierduta, fara sa-si mute privirea de la mine.

eu:Cum te cheama?

ea:Nu stiu…

Am oftat si m-am asezat pe ciment langa ea. Deasupra noastra, scarile inca mai duduiau din cauza oamenilor care fugeau in panica si guitau.

De ce esti trist? M-a intrebat ea.

Pentru ca trebuie sa ajung undeva si nu stiu cand o s-o pot face, i-am spus.

Cum adica?

Adica nu pot sa ma misc de aici prea curand.

De ce?

Pentru ca sunt urat, si ai vazut si tu ce inseamna sa fii urat si cat de tare se sperie lumea de tine.

Pentru mine nu esti urat, mi-a zis ea.

Multumesc, i-am zis.

Daca vrei, te pot ajuta.

Cum?

Daca mergi atent langa mine si ma tii de mana, s-ar putea ca oamenii sa nu te vada. Nu sunt foarte sigura, dar putem sa incercam.

Ce vrei sa spui?

De obicei, lumea se scandalizeaza atat de tare cand ma vede, incat nu mai are ochi pentru altceva in jur. Isi concentreaza toata ura asupra mea, astfel incat nu mai au nevoie de alt suport pentru ura.

De ce vrei sa faci asta pentru mine?

Pentru ca m-am indragostit de tine.

Am oftat. M-am gandit ca asta era, dar eu nu aveam cum sa-I raspund la fel.

N-am cum sa-ti raspund la fel… i-am zis. Cred ca ar fi mai bine sa ne despartim.

Nu, nu, a spus ea. Lasa-ma sa fac asta.

Bine, si ce se va intampla daca tu acumulezi atata ura de la oameni?

Ea a zambit si nu mi-a mai raspuns… M-am trezit ca ma trage langa ea, si ca incepe sa mearga incet pe peron. Avea dreptate, vraja functiona. Oamenii se ocupau sa o urasca pe ea atat de tare, incat pentru mine nu mai aveau ochi.

Am mers cu metroul atat de mult, incat am uitat si ce zi e afara. Am mers prin vagoane si prin trenuri si prin gari de metrou, pentru ca se pare ca inima metroului era foarte departe…

Pe cat mergeam de mult, pe atat de multi oameni intalneam, si toti se uitau la Andrei (pentru ca asa mi-a spus ca o chema) cu atat de multa ura, incat pe mine nu m-a vazut nimeni. Doar cativa copilasi au parut la un moment dat nelinistti, dar erau prea ocupati ca sa ne bage in seama.

Ma obisnuisem cu Andrei, si chiar incepusem sa o indragesc, chiar daca nu vorbea prea mult, si chiar daca din cand in cand se oprea si scuipa pe jos, ceea ce de exemplu fata de care ma indragostisem eu n-ar fi putut sa faca niciodata.

Cand am ajuns aproape de marginea orasului, spre inima metroului, Andrei s-a oprit si s-a sezat pe o sina. Ce faci? I-am spus. Mai avem putin.

De aici poti sa mergi si singur, mi-a zis ea. Nu mai trece nimeni.

Si tu ce faci? Nu vii cu mine?

Nu pot, mi-a raspuns. Eu pana aici te-am condus.

Pai si ce faci? Nu vrei sa te intorci? Asteapta-ma aici si s-ar putea sa ne intoarcem impreuna.

A inceput sa rada, si apoi s-a intins langa sina de tramvai, cu mainile stranse langa piept.

Mi-am dat seama ce se intamplase… Murise.

Atata ura acumulata nu putea decat s-o omoare, la un moment dat. I-am mutat trupul cu grija la o parte de pe sina si mi-am jurat sa o razbun dupa ce voi iesi vindecat de uratenia mea fabuloasa.

Am vazut o usa portocalie, cu niste insemne in fata mea, niste desene scrijelite pe usa, multe capete de mort cu gauri si molii dand tarcoale… Mi-am luat inima in dinti si am batut.

Cand s-a deschis usa… Un duduit ingrozitor a inceput sa se auda, si o lumina de laser mi-a luat ochii. Am incercat sa intru. Sunetul se auzea de peste tot, si luminile se schimbau una dupa alta. Cand am reusit in sfarsit sa disting ceva, am vazut o pisica imensa dansand in jurul unor platane de aur care iti luau ochii. Pisica dansa innebunita cu niste casti imense pe urechi, si basii ii zbarleau blana si urechile ritmic, ca o inima cardiaca. Pisica avea si ochelari de soare si, desi parea batrana, se tinea bine.

Nu cred ca ma observase, asa ca am incercat sa zic ceva… Dar pisica mixa fara nici o grija, in timp ce balele i se scurgeau pe langa mustatile vopsite cu albastru electric.

Parea nebuna.

Fara sa vreau sa fac ceva rau, m-am apropiat de statia de sunet si am apasat pe buton. Muzica s-a oprit brusc, si pisica s-a oprit si ea, derutata. Inca miscandu-se in ritmul basilor care nu se mai auzeau, si-a scos ochelarii si s-a uitat in jur dar ochii ei galbeni nu pareau sa poata focaliza pe ceva. Am facut cu mana, gandindu-ma ca miscarea o sa-i directioneze privirea… Si in cateva secunde s-a auzit un mieunat ingrozitaor si am vazut pisica lipita de peretele din fata mea, cu ochii holbati de groaza.

Cine dracu esti? A miorlait ea innebunita, in timp ce blana i se infoiase si acum incepea sa i se desprinda incet de pe piele.

Eu sunt… M-a trimis…

Si in secunda in care am vrut sa pronunt numele batranului sobolan, mintea mi s-a luminat dintr-o data.

JERRY? A scheunat pisica, dandu-se jos de pe perete si incercand sa se uite in alta parte.

Iarta-ma. Cred ca a fost doar o gluma proasta si atat, i-am spus eu, si m-am asezat langa un perete. Imi venea sa plang. Deci totul fusese o gluma nenorocita. Pisica asta nu avea cum sa ma ajute, pentru ca… M-am uitat la ea- tinea un tub lung si subtire in labe, si incerca sa-si scuture cateva pastile roz pe gat. Da, pentru ca… fusesem trimis aici numai ca sa fac o gluma. Iar Andrei murise numai pentru ca eu sa ajung aici si sa fac jocul unui sobolan batran, orb, pe care nu-l mai iubeste nimeni. Tom incepuse din nou sa mixeze, desi inca stresat. Se prefacea ca mi-a dat delete.

Am iesit si am inchis incet usa.

Nu stiam unde sa ma mai duc si cum sa ies de acolo si sa ma intorc inapoi.

Niciodata nu m-am mai simtit atat de singur in lumea reala. Umezeala incepuse sa imi intre in tricou si-as fi vrut atat de mult sa fiu in fotoliul meu, si sa stau pe mess cu cel mai bun prieten si sa-i povestesc toate astea ca si cum as fi trecut printr-un vis urat… Dar poate… Am ridicat privirea catre usa portocalie.
Cand am intrat din nou, pisica mixa din nou in draci.
Scuza-ma… N-ai un calculator?
Cand m-a vazut, s-a oprit si, foarte incet, s-a intors. Doar ca acum fata ei era acoperita cu o substanta vascoasa, incandescenta, shi ranjetul pe care l-am vazut m-a impins afara din incapere pentru a doua oara.

Ok, mi-am zis. Sunt foarte departe si nu am cum sa ma mai intorc nicaieri. Poate ca pisica asta care oricum nu mai are mult de trait va fi atat de dragutza incat sa-mi cedeze adapostul ei. Mcar sa raman aici o vreme si pe urma... Oricum, singurul mod prin care ma gandeam ca pot face asta ar fi fost omorand-o, dar in acel moment eram in stare de orice. Stiam ca nu poate decat sa moara foarte ushor... Ca oricum sfarshtitul ei e aproape... Si alte porcarii din astea naziste din care mintea mea extragea esenta. Creierul meu parea conectat la cateva tevi foarte simple de otel care stiau sa spuna un singur lucru: "Kill! Survive! Kill! Survive!".

Pe cap imi crescuse o sapca verde cu protectie pentru urechi shi intre buze simteam brusc aprinzandu-se o tigara.

Stai un pic, m-am gandit, putin panicat. Ce se intampla? Dar inaintea gandurilor o lua o camasa alba cu rever inalt, apoi o pereche de manushi de piele shi niste bocanci negri care au inlocuit tinuta mea de tocialr demodat sau whatever, ce poate fi mai rau.

Deci. Am incercat sa refac traseul gandurilor care produsesera un asemenea fashion earthquake si am repetat ultimele lucruri in minte, de cateva ori, “Kill! Survive!”, pana cand am simtit ca in mine cu totul se producea o transformare pe care nu o intelegeam. Incepeam sa ma simt puternic, shi bine. Puterni shi bine, ca shi cum dintr-o data lucrurile s-ar fi esentializat pentru mine in doua cuvinte. M-am sprijinit de peretele metroului si pentru prima data am observat ca aveam o pereche de picioare inalte, suvbtiri si musculoase, si atunci mi-am pipait si fata. Un fior mi-a traversat buricele degetelor pana la un nou scurtcircuit in creier- pielea imi era neteda si nasul mi se micsorase.

Fuck!

Nu stiam ca si in lumea reala poti avea avataruri, mi-am zis. Shi desi in acelasi timp, simteam ca e o capcana, nu ma puteam abtine sa nu devin altcineva, din ce in ce mai mult si mai clar. Creierul imi vajaia, in timp ce am deschis pentru a treie oara usha pisicii, si am pasit peste corpul ei inert, si mi-am aprins o tigara asezandu-ma pe scaunul ei de langa platane.

Tom dormea. M-am gandit sa-l ajut shi l-am invalit cu o patura, sufaocandu-l in somn.

Mintea mea nu intelegea de fapt ce se intampla dar simteam ca trebuie sa fiu mai puternic decat ceilalti.

Degetele mi se incalzisera in timp ce gatul lui Tom inca mai pulsa sub patura, si simteam cum venele imi pulseaza si se umfla sub stratul acum alb si fin de piele.

M-am ridicat de deasupra pisicii moarte. Oricum era un monstru batran. Mi-a venit deodata sa rad si am pasit peste corpul ei, ghemuit pe podea. Acum, fara viata, parea un copil batran, sau ceva de genul asta. O cantitate neglijabila care nu stiu cum m-a putut irita atata.

Acum insa tot spatiul asta mi se parea insuficient, sufocant. Pisica stransese aici atatea vechituri si lucruri fara sens, incat nu pueai sa faci nici macar un pas fara sa te lovesti de cate un obiect fara rost dar investit cu o maxima valoare sentimentala. “Nu exista nici o valoare sentimentala”, m-am trezit spunand in timp ce ieseam din incapere.