Lu

[Type: Microsoft Word 97-2003 Document

Location: D:\My Documents-vechiul laptop\My Documents\textenoi

Created: 26 martie 2007 13:11:00]

Lu. Lu de la luminos, transparent, voios uneori. Lu de la starea pe care vrei sa ti-o imprumuti tie cand te trezesti, te uiti pe geam si recapitulezi inceputul si desfasurarea zilei ca si cum ea s-ar fi terminat de fapt. Lu de la spiritul pozitiv pe cre vrei sa il pastrezi cand iesi de la baie si te indrepti spre prima cana cu ceai. Lu, intr-un cuvant, pentru ca suna si putin strain, e si scurt, si seamana cu numele unui prieten pe care Lu ar fi vrut sa si-l apropie mai mult dar nu indraznea.

Asa ca am ales avatarul asta, for starters: numele lui e Lu, si cu el voi pleca in calatorie. El va fi acolo alaturi, ca un prieten bun cariua ii pui mana pe umar pentru ca ai nevoie sa simti fizic ca cineva e acolo. Nevoia de a te asigura cineva- I’m right there with you, mate. I’m right there. Un fel de armura alternativa la toate datoriile externe pe care le avem de platit. O alternativa la propriul nume. Un paradis paralel. O second life. O intersectie luminoasa cu punctele sensibile in care eu as putea sa devin si altceva.

Lu castiga incet incet viata lui, ca orice avatar. El incepe sa se plimbe singur cu 104, incepe sa citeasca singur anunturile din bude, incepe sa aiba preferinte si simpatii si antipatii.

Cand s-a dat jos din pat, a vazut ca glezna ii era zgariata. Isi scosese una din sosete in somn, pentru ca era cald, soseta era sintetica, si elasticul ei ii strangea glezna prea tare. Celalalta lasase o urma rosie in carne. Dormise imbracat, pentru a nu stiu cata oara. Telefonul ii suna incontinuu si il tinea in mana stransa fara sa se uite pe ecran ca sa vada daca chiar il suna cineva sau e alarma. Cu patura inca pe el, pentru ca ii fusese cald, transpirase, si acum era frig din cauza geamului deschis probabil peste noapte, Lu se ridica si incerca sa isi gaseasca si cealalta soseta. Isi trecu degetele peste zgarietura de pe glezna. Telefonul suna innebunitor. Se uita la ecran. Era alarma. Fuck, asta se va intampla in fiecare zi de-acum incolo daca nu iti vei aduce sa schimbi melodia, Lu. Lu opri deci de tot alarma si puse telefonul langa el. Undeva spre coltul biroului se vedea soseta pieruduta. Cum dracu a ajuns acolo? Nu se stie. Poate a mutat-o pisica. Nu, pentru ca Lu nu mai avea pisica de cateva luni bune. Desi in mod sigur visase una. Anyway. Se ridica si inchise geamul. Zgomotul de afara era derutant. Claxoanele si huruitul de la ora zece.

Ce am de facut? De ce m-am trezit asa devreme? Ce am facut aseara?

Poate ar fi bine sa mananc un gref. Si un dus? Da, de ce nu. Un dus fierbinte, apoi cercetat agenda ca sa vedem ce avem de facut azi. Trebuie sa ajung undeva important? Ma asteapta cineva? Azi e marti. Marti, marti, martie.

Dupa ce geamul a fost inchis, apasa din obisnuinta butonul calculatorului. Totul se facea din obisnuinta. Faci totul din obisnuinta. Obisnuieste-te, Lu. Sa ai intre 20 si 30 de ani si lucrurile sa nu mai fie cum au fost. Privea ecranul pe care “windows” isi facea incet aparitia. Personalitatea ta se contureaza o data cu aparitia casutei de la mail. Ai mai multe mailuri, vei avea o zi mai agitata. Ai mai putine mailuri, poate vei fi mai linistit. Sau, cine stie, mai frustrat. Ca nu ti-a scris. Cine trebuia sa iti scrie? Lu avea vreo trei adrese, dar ii era lene sa le verifice pe toate. Ii era lene sa verifice orice, asa ca statea si se uita la ecranul calculatorului. Pe desktop, avea un fractal prins intr-un fel de glob de sticla- un wallpaper kithcos primit de la un prieten matematician caruia ii placeau fractalii si discutiile intelectuale. Si care ii trimitea din cand in cand teste psihologice pe net, chestie absolut tampita dupa parerea lui Lu. Dar tipul ii era drag, si se simtea cumva safe de cate ori se intalnea cu el, plus ca mai primea informatii despre ce se intampla in lumea reala, cu care Lu nu tinea chiar tot timpul legatura. Dar Dan (prietenul matematician) era mereu conectat la lucruri, la stiri, si mai ales se tripa ecologic foarte usor. Cu salvarea planetei, cu ursii polari, cu responsabilitatea noastra. Anyway.

Privind la desktop, Lu isi aduse aminte ca are o intalnire cam in trei ore- timp destul de bun pentru el, generos chiar. Adica inca trei ore pana cand se pune pe picioare masinaria.

Lu era putin blocat. Nu stia ce sa faca, era obisnuit sa se grabeasca, dar acum iata timpul era destul de relaxat. Generos. Culese soseta de pe jos. Era cenusie dein cauza prafului, cenusie cu totul. Pentru ca mai nou, adica de o luna, Lu purta bascheti subitiri de panza, toate sosetele i se murdareau imediat. Strada e plina de praf. De obicei ii ramaneau urme pe picioare si pe gleze. De data asta nu era nici o urma, doar o zgarietura adanca pe diagonala pe piciorul stang, si o urma de la elasticul sosetei, care incepuse deja sa se stearga, pe piciorul drept.

Praful ramanea usor si pe degete.

Lu se duse la baie.

Bucurestiul, cel mai aglomerat oras din Europa, are un praf nesimtit, antipatic, industrial. Nu poti sa ramai cu el pe maini, pentru ca miroase.

Sapunul era e terminate.

Oare sa ma duc la magazin si sa fac o aprovizionare? Se intrba Lu in timp ce isi sapunea mainile grijului cu o coaja verde vag parfumata. Nu ii placea sa se termine lucrurile in casa. Era o senzatie de neseriozitate, de insecuritate pe care pasta de dinti rasucita si stoarsa, sau coaja de sapun, sau gelul de dus in care mai pui apa ca sa mai poti folosi si ultima ramasita de spuma, i le dadeau imediat.

Ok, se hotari Lu. Putea sa mearga si pana la Carrefour, avea trei ore la dispozitie pana la intalnire, sau putea doar sa dea o tura pana la magazinul de jos, sa se mai converseze un pic cu vanzatoarea, si sa se intoarca cu punga plina si cu o bomboana gratis. E foarte frumos cand ai timp sa iti planifici lucrurile. Cand o sa ajungi atat de tare incat o sa-ti schimbi si hainele inainte sa te culci, inseamna ca ai facut un mare pas, Lu. Asta ii aduse brusc aminte ca era mahmur. Si ca nu mai stia exact cum si cu cine ajunsese acasa. In orice caz, persoana probabil ca plecase in urma cu ceva vreme, sau poate nici nu urcase in apartament, Lu si-ar fi adus aminte.

In mod clar si-ar fi adus aminte. Oricum nu isi aducea aminte cu cine venise. De obicei stia foarte bine cine il aduce, de obicei era o singura fata care facea asta, o prietena buna, foarte safe, care bea la fel de mult ca toata lumea, dar daca simtea ca trebuie sa faca pe responsabila, se conforma si ii ajuta pe cei care au nevoie de ajutor. De obicei, evident, Lu avea nevoie de ajutor. Ajutor pana acasa, apoi isi aducea aminte ca vrea sa vorbeasca cu cineva, nu putea sa adoarma, nu putea sa stea singur, si atunci o mituia pe Laura sa mai ramana- un joint, un videoclip pe YouTube, un film nou, ceva cu care sa ii atraga atentia, si apoi ramaneau impreuna pana dimineata. Laura il trecea de obicei bariera intre noapte si ora 6, a jumate dimineata, cand ziua devine din ce in ce mai clara, mai imperativa, mai prezenta in ferestrele tale. 6 jumate spre 7, 8, cat sa aterizezi inapoi into the real world, alaturi de Laura, care e hardcore si nu e hardcore, care te asculta si te si lasa in pace in acelasi timp, persoana perfecta langa care sa te trezesti din orice si sa incepi o noua zi.

Dar acum, in mod clar, Laura nu era acolo, si Lu nu isi amintea sa fi vazut-o deloc toata noaptea. Lua telefonul ca sa o sune, sau sa-i dea un mesaj. So: “ma chere, oare razboiul a fost abandonat atat de devreme, sau pur si simplu nu ai venit la party? Apropo, la ce party am fost? Imi lipsesc niste fragmente de reprezentare a realitatii.” Trimise masajul.

Beep! Alarma se auzea, in mod ingrijorator, dinspre bucatarie.

Lu deshise usa de la bucatarie.

Laura, laura, ce ai cauta tu acolo?

Isi luase bluza verde pe care o cumparasera impreuna de ziua ei, si bluza era acum rupta, sfasiata, plina de pete rosii de vopsea, vopseaua era singurul cuvant posibil care ii venea lui Lu in minte, vopsea rosie peste bluza verde a Laurei. Laura statea cu capul pe masa din bucatarie. Un borcan de miere translucid in lumina diminetii langa parul ei blond si lung. Si telefonul zbarnaind pe masa.

Cand a trezit-o telefonul, Laura aproape ca a picat de pe scaun. S-a dezechilibrat si apoi a oprit scaunul din cadere cu un picior, apoi a ridicat ochii spre Lu cu o privire confuza, poate cea mai confuza privire verde, galben verde, pe care cineva o vazuse vreodata. Era ca si cum ochii ei se dizolvasera cu totul in doua pete stralucitoare de culoare, absorbite inspre sine- imposibil sa focalizeze, sa isi indrepte in vreun fel energia sau atentia in afara. Laura se uita la Lu dar in timp ce se uita la Lu se uita de fapt la ea, si aici fu punctul in care lui Lu i se paru prea mult de suportat pentru o dimineata de marti, asa ca iesi din bucatarie si se rezema speriat de peretele de langa usa.

Unde am fost? Ce e cu ea? Ce e cu ea aici? Ce s-a intamplat cu bluza Laurei, ce dracu s-a intamplat cu bluza aia?

Simtea ca nu poate s-o vada, ca nu poate sa se intoarca acolo, si incerca sa se scuture de toata povestea asta ca de un vis urat. Se uita in oglinda mare de pe hol. Nu arata prea bine.

Cearcane mari, negre, parul slinoshit dupa o noapte de stat in fum, hainele alandala, consumate parca.

Nu mai e combinatie sa mergi in locuri cu fum, isi spuse Lu si incepu sa-si scoata bluza, pantalonii, si ce mai avea spre el, indreptandu-se spre baie. In fiecare noapte, acelasi lucru, galagie, fum, vii acasa mirosind ca un cacat, beat, nici nu mai stii unde ai fost. Pentru ca nu mai stii unde ai fost.

Butonul rosu, incarcare, nivel maxim apa, 46 de minute, spalare, furtunul in veceu. Apoi isi aduse aminte si se intoarse in bucatarie.

“Vrei sa spal si bluza ta?”

Laura il privi usor nedumerita. Era in aceeasi pozitie in care o lasase.

“Bluza. Bluza ta e murdara. Am pus niste haine la spalat. Nu vrei sa o pun si pe a ta?”

Laura isi privi bluza, si pufni in ras.

“Am vrut sa-ti fac o surpriza.”

“ce surpriza?”

“Pizza cu mult ketchup pentru micul dejun.”

Intra-adevar, pe masa erau mai multe ingrediente care, privite asa, pareau si un fel de incercari de a face, de a construi, de a prepara sau gati cateva felii de pizza, cu mult mult ketchup.

“Si bluza cum cacat ai rupt-o?”

“A, m-am impiedicat pe scari. M-am impiedicat la petrecere si am cazut.”

Minunat, minunat.

Ea s-a impiedicat la petrecere si a cazut.

Focuri de artificii peste cerul Bucurestiului. Minunat. Inca o seara de distractie maxima Probabil ca ne-am si futut cand am ajuns acasa sau ceva.

Isi privi ingrijorat hainele, dar vazu ca nu le mai avea. Le aruncase un pic mai devreme in masina de spalat. Bun. Si acum statea aproape dezbracat in fata ei, intrebandu-se daca au apucat sau nu sa faca sex in cele cateva ore de cand ajunsesera acasa. Nici o panica. Totul e ok. Focuri de artificii pe cerul galbejit al Bucurestiului, niste focuri bashite si dezumflate pe un cer de zi intr-o zi caniculara in care toata lumea se duce la servici. Lu se simtea ca dracu.

Se duse in camera, lua un tricou si il trase pe el. Un tricou cu Bruce Lee, maro si sobru. Decent. Lung. Pana peste fund. Il avea de la fratele lui mai mare.

Apoi se aseza pe un fotoliu si incepu sa isi maseze tamplele usor, circular. Cu varfurile degetelor pe care si le simtea reci, facnd un fel de varteje din ce in ce mai apasate dinspre tample inspre centrul fruntii, la baza parului tuns scurt, baieteste. Soldateste chiar. Il tunsese tot fratele lui mai mare, cu o masina mai rablagita pe care o imprumutasera din vecini. Se certasera rau de tot pe masina asta, pentru ca Lu nu vroia sa ia paduchii familiei Dragomir de la etajul doi, iar Cris sustinea ca nu au existat niciodata paduchi in familia aia. Intr-un fel, Cris nu intelegea metafora, dar nu aveai cum sa te superi pe el pentru asta. Pentru ca Cris era blond, frumos, si indeajuns de destept incat sa te tunda ca lumea si sa arati trendy, desi el nu era un tip trendy. Cand Lu spusese ca nu vrea sa ia paduchii familiei Dragomir, nu a vrut decat sa spuna ca s-a saturat de viermuiala asta in care ne imprumutam unul altuia ciocanul d lipit, si mama ta vine la mama mea sa ii dea sa guste din macinicii facuti cu ocazia sfintelor sarbatori, si copiii nostri merg impreuna la scoala, si uneori ne adunam la o partida de renz daca chiar suntem in relati bune. Nu. Nu mai vreau sa fiu colocatar, asta vroia sa spuna prin metafora cu paduchii, numai ca nimeni nu intelesese asta, si evident ca tot cu masina rablagita a familiei Dragomir s-a tuns. Cam asa statea treaba si cu Laura. Nu mai vreau sa fiu colocatar in tripul asta cu tine, Laura. Nu mai vreau sa fii intelegatoare si sa ma aduci acasa, dupa ce am uitat unde am mers si ce ne-a facut sa mergem acolo. E chiar atat de greu?

Lu se ridica de pe fotoliu si se indrepta din nou spre bucatarie. Bucataria era goala. Laura plecase.

Acum ii parea un pic rau, dar poate ca e mai bine asa, isi spuse el, in timp ce se uita pe vizor. In mod clar e mai bine asa. Ora unsprezece si ceva. Avea timp sa termine masina de spalat, sa intinda rufele pe sfoara, si sa o taie spre locul de intalnire, dupa ce si-a compus o tinuta ca lumea.

Lu se uita in oglinda. Bine macar ca nu mai avea cosuri.

Bun.

Arat ca inainte de premierea filmelor romanesti. Care e cel mai bun si care e cel mai prost film de saptamana asta? Cel mai prost film este ca nu stiu exact cu cine am intalnire in doua ore, cel mai bun film este ca sunt acasa intreg, nu am ajuns in nici un mediu nasol, ostil, tripant sau agresiv. Noroc cu Laura. Pentru ca, tampitule, ea te-a adus acasa.

Mesaj- “De ce ai plecat? Multzumesc mult. Esti o zeita pentru ca m-ai adus acasa. Esti zeita lunii martie, clar.”

Lu isi trecu degetele prin par.

Hai sa ma duc totusi pana la Carrefour.

Ar fi o chestie, nu?

Isi puse baschetii, apoi si-i scoase, isi puse o pereche de pantaloni de trening, baschetii din nou, ochelarii de soare, telefonul, portofelul.

Rafturile de la Carrefour erau pline de prezervative. Asta ar putea fi un semn de maxima prosperitate. Prezervative cu arome, cu desene, cu modele, pe culori. Asezate in forme geometrice complexe. Unele semanau chiar cu niste fractali. Lumea patina linistita cu cosurile mari lucioase de aluminiu si cumpara cat mai multe prezervative. Cosuri ntregi, saci intregi pe care ii impingeau radiosi, zambitori, spre casele de marcat, si le plateau, in zambetul larg si complice al vanzatoarelor complet dezbracate.

Unele vanzatoare erau mai paroase, adica pe stilul natural- mult par la subrat, par pubian, par pe picioare- ele aveau clienti mai speciali. In primul rand batranii se duceau la ele, si apoi si copilasii, pentru ca ii amuza cum arata ele ca niste animalute acoperite de par, plus ca pentru copilasi era mai real sa vezi o pasarica acoperita cu par decat una rasa, cum erau majoritatea celorlalte.

Lu se strecura catre o casa unde era mai putina lume, si vindea o pistruiata slaba, aproape albinoasa, cu ochii verzi inconjurati de gene albe, scurte. Avea dinti mici si un zambet frumos.

“Sa aveti o saptamana buna, domnule!”

Spre deosebire de ceilalti, Lu nu luase decat unul, un prezervativ mic, simplu, transparent, fara calitati speciale, fara fite. Un prezervativ aproape onest, care isi face functia si atat. What more could you want?

L-a pus in buzunar si a traversat holul spre iesire. Cand a iesit, s-a uitat o clipa in spate- carrefour-ul mare, stralucitor, reflecta toate razele soarelul in burta sa sticloasa.

Lu nu prea mai avea chef sa mearga acasa. Mai avea o ora si jumatate pana la intalnire,

mai avea o ora si jumatate sa isi aduca aminte unde anume este intalnirea asta, de exemplu. Dar cumva, stia ca isi va aduce aminte orice ar fi. O simtea ca pe o chestie importanta. Ba chiar, cand se gandea la asta, parca il si trecea un fior pe spate. Parca urma sa se intample un moment foarte important din viata lui, si Lu nu stia daca e pregatit pentru asta.

Daca il iau la intrebari? Dar despre ce ar putea sa-l intrebe? Nu comisese nici o infractiune niciodata, nu lucrase impotriva legii, nu facuse niciodata nimic rau nimanui.

Ok. Poate nu era cazul sa se sperie. Poate oamenii, sau omul cu care urma sa se intalneasca, era chiar o persoana cumsecade, prietenoasa. Poate era chiar un prieten, cine stie. Un prieten cu care se intalnea la cafea? Un prieten caruia avea sa-i dea bani? Un prieten care avea sa-i dea bani?

Tot vorbind asa de unul singur, ajunse pe marginea lacului Cismigiu.

Nici nu iti dai seama uneori cum trece timpul. Acum esti la tine in cartier, acum ai ajuns langa Cismigiu. Naiba sa-l ia de fus orar, sau ceas, sau ce-o fi. Pe lac pluteau niste rate.

Lu se holba la ele, inca preocupat de problema intalnirii, cand cineva ii puse o mana e umar.

“Ai ajuns mai devreme!”

Lu intoarse capul uimit.

Mama lui statea in spatele lui, inalta, roscata, impecabila. O femeie care se tine bine, ar zice unele voci.

“Trebuia sa ne intalnim?” murmura Lu cu un zambet confuz. Nu o mai vazuse demult pe maica-sa

Femeia se aseza usor langa el pe banca.

“Sunt obosita, spuse. Nu mai am energie pentru nimic. Nu pot sa lucrez, nu pot sa fac ceva, nu pot sa am grija de cineva... Innebunesc. “

Dar Lu se gandea la cu totul si cu totul altceva.

“Si tu ce mai faci? Ti-am adus mancare.”

Si mainile cu degete lungi si unghii mari rosii scoasera o caserola, sau o punga, sau o caserola intr-o punga invelita cu un strat stralucritor de staniol. Inauntru, probabil mancare de cartofi.

Lu o lua si multumi. Frumos, ca in fata careului de pionieri. Multumim, mami.

Apoi ii veni sa se ridice, dar nu stia cum sa sfarseasca intalnirea, cum sa duca mai departe conversatia. Ceva i blocase cu totul. Cum sa uiti ca te intalnesti cu mama, mai ales ca o vezi din trei in trei luni?Nu erau procese de constiinta, nici macar. Lu baga pachetul cu mancare in rucsac. Si oricum, mama e tot timpul obosita. Nicodata n-are energie. Tot timpul simte ca innebuneste, tot timpulisi freaca mainil una de alta, tot timpul face toate lucrurile astea. Tot timpul tu trebuie sa te simti vinovat ca ai o viata, tot timpul trebuie sa existe momentul ala cu schimbul de mancare, ceva mai fizic si mai angajant de atat nu am vazut niciodata, mancarea care anuleaza orice as putea eu spune. Da, tripul perfect. Cordonul ombilical si datoria pe termen nelimitat cum ca intre mine si tine e o punte de netrecut. O punte pe care ai putea crede ca te dai pe gheata, dar de fapt totul e numai si numai proiectia mintii tale stravezii si intortocheate,

Da, mama, noi doi nu vom vorbi pe bune niciodata. Asta e pretul pentru ca m-ai splat din cap pana-n picioare cu mainile tale cu unghii vopsite in rosu.

Cand mama taia ceapa pentru salata Lu tot timpul se uita la mainile ei si se tripa. In primul rand, pentru ca unghiile erau intotdeauna asa bine facute, ca ti-era frica sa nu le strice cumva, apoi pentru ca mainile astea sunt mai mult maini de handbalista, sau de sportiva, orice sportiv, decat maini de mama.

Ea continua sa vorbeasca- si Lu se dadea huta in propriile ganduri, cum faci intotdeauna cand ai un mediu ostil caruia totusi trebuie sa-i platesti tributul atentiei.

Au vorbit mult, aparent cateva ore in care el o privea si isi aducea aminte de copilarie, iar ea se tot umfla si crestea in dimensiuni, pana cand Lu isi aduse aminte de o singura intrebare care fusese pe punctul de a-i rasari in minte inainte ca mama sa scoata caserola cu cartofi: “Oare asta era singura intalnire pe ziua de azi?”

Sentimentul ca stand aici pe banca cu punga asta cu mancare de cartofi in brate ratase ceva care nu se poate intampla de doua ori il facu sa sara in picioare si sa inventeze in doua minute o scuza plauzibila pentru a pleca cat mai repede.

Mama se scula si intinse doua membre noduroase cu care il imbratisa strans, apoi isi baga cele doua membre in buzunarele haine de plus, ii zambi si se indrepta spre una din iesirile Cismigiului.

Se facuse aproape seara.

Dracu stie cat am stat aici, se gandi Lu si incerca sa se orienteze.

O lua la dreapta, convins ca nu e drumul cel bun, dar trebuia sa aleaga ceva. Arunca mancarea de cartofi la primul cos si isi sterse zeama rosiatica care i se scursese pe una din palme cu un servetel uitat in buzunar.

Wow, man.

Repede, repede, repede.

Ritmul strazii si al celorlalti oameni il directionau ca pe un fluturash cu o reclama prost tiparita. Luminile rosu-verde-galben, formau o plasa colorata peste oras, o retea conductoare care dirija tot marele organism al strazii.

Toti mergeau angajati catre ceva, desi poate habar n-aveau spre ce merg sau ce li se va intampla in urmatoarea jumatate de ora. Daca se uita atent, Lu putea sa intre in aceeasi miscare cu ei, un dans salbatic al importantei, al mersului in care, in rand cu ceilalti, esti important. Propria ta viata e importanta, statia catre care te indrepti e cea mai importanta, totul e foarte important.

Lu nu reusea sa isi vada tenesii mergnad in stilul asta, pentru ca trupul ii era cumva tras cu totul in fata de valuri uriase de energie, o energie pictata rosu-verde-galben ca o rochita de fetita cuminte din clasa a opta. O fetita careia mami si tati i-au facut cea mai frumoasa rochie pentru seara de absolvire.

Oare fiecare seara e o seara de absolvire?

Lu calca intr-un rahat. Era mic, galben, aproape nesemnificativ pe strada si-asa acoperita cu atatea pungi si hartii.

Privi rahatul si isi regla distanta, ca si cum tocmai s-ar fi intors din cosmos.

Nu mai avea servetele. Se stersese mai devreme de sosul unsuros pe care mancarea mamei i-l lasase pe maini.

Daca intru in McDonald’s, se gandi el, poate pot sa ma spal si pe maini ca lumea, si sa imi curat pe furis si tenesii. Nu suporta sa aiba tenesii murdari. Se uita dupa cel mai apropiat McDonald’s, si intra hotarat, asumat-infometat, ca si cum tocmai i-ar fi venit pofta de un hamburger urias si de niste salata la castron de plastic. Adevarul e ca Lu ura mancarea de la McDonald’s, si in general orice fel de mancare. Nu suporta chestia asta cu ingurgitatul si defecatul, si tot procesul intern pe care nu avea cum sa il controleze in nici un fel. Se ferea cat mai mult posibil de mancare, si incerca sa mancance cat mai curat si doar strictul necesar. Era genul de om pe care nu ti-l imaginezi niciodata mancand.

Dar la McDonald’s exista niste coduri care trebuie formate la toaleta daca vrei sa intri, codurile de pe bon, plus ca oricum exista suspiciunea ca orice-ar fi s-ar putea sa nu fi venit acolo cu intentii cinstite, adica sa consumi hamburgerii si chesseburgeriii ale caror imagini gonflate pluteau deasupra incaperii.

Asa ca trebuia sa mearga la risc.

Cativa pasi, privirea inainte, si apoi mersul incetitint pana cand urmatoarea persoana de sex masculin se va duce la toaleta. Apoi o schema scurta, strecurat in spate, si “pardon, a, ma scuzati.”

Si gata, esti inauntru.

Lu se opri putin din cauza linistii coplesitoare care era in toaleta barbatilor de la McDonald’s.

Isi scoase un adidas si, cu un picior descult si celalalt incaltat schiopata incet spre chiuveta. Din pacate, nu exista nici un fel de hartie acolo. Existau sapun lichid si aparat automat de uscat mainile, dar hartie de nici un fel. Bun. Lu isi privi tenesul. Ii venea sa il arunce la gunoi. Nu se putea incalta la loc cu el pentru ca nu era prea logic sa faca asta, dar nici nu avea alta optiune, asa ca isi vari piciorul cu degete lungi neobisnuit de lungi pentru degetele de la picioare, la loc in pantoful prafuit.

Se simtea ca ultimul looser.

Ordine. Reguli. Disciplina. Program. Dezamagire. Privi atent pietricelele din faianta de pe perete. Toate se ordonau intr-o directie atat de restrictiva. Toate pareau ca vor sa-i ordoneze viata. Si baschetul asta plin de rahat tropaind de unul singur pe podeaua toaletei de la McDonald’s. Din baie iesi un barbat musculos, intr-un tricou mulat negru. Cand trecu pe langa el, lui Lu i se paru ca avea ochii rimelati, si ca il privise cumva lung. Parea ca are ochi frumosi, dar asta durase fix o secunda, pana cand usa toaleiei s-a inchis si Lu s-a trezit singur de tot. Care e problema? Ce faci singur intr-o toaleta de la McDonald’s marti noaptea, Lu? Oare cat timp o fi trecut? Ce mai conteaza? Ce mai conteaza in fond daca umbli descult sau incaltat, in ziua de azi. Se pare ca raportul despre normalitate a fost de multa vreme depasit de alte stiri de ultima ora. Cum ar fi? Doua gemene din Cluj s-au sinucis intr-un parc intr-o zi de vara. Aveau 24 de ani si s-au spanzurat. Cica au murit imbratisate. Etc, etc, etc. Ma pis pe societatea voastra de consum, spuse Lu si trase o talpa exact pe peretele lucios din fata lui. Ma pis si pe conceptele voastre despre sanatate. Campania “marul” de la Mc’Donald’s? “Un leu si va fi al tau?” Ma lasi? In cateva secunde, Lu era afara, inscris din nou in ritmul strazii. Si al semafoarelor, si al luminilor clipocitoare de pe blocuri... Parca e cumva mai safe asa.

Lu merse mult pe strazi, pana obosi. Trecu de mai multe ori pe langa acelasi zid pe care scria “I fucked Lassie”. Prima oara, se mira- na, ce poate sa mai fie si declaratia asta. And who fucks Lassie, by the way. Tre sa ai o mica problema ca sa faci asta. Sau ca sa afirmi asta. Apoi, de cate ori pasea pe langa peretele ala, Lu simtea din ce in ce mai clar ca de fapt aici trebuia sa ajunga. Aici e intalnirea de azi? Aici, intr-un colt de strada prin spatele Intercontinentalului, putin langa ambasada Americii, so central, so lame. Lu isi aprinse o tigara si se aseza pe marginea unui gardulet verde. Il dureau picioarele. Iarasi alergase aiurea toata ziua, alergi si tu de-ampulea, ce sa faci. Bine. Sufla fumul lung, cu pofta. Aerul se facuse negru, era noapte. Doar lumina de la cateva blocuri, si o firma tampita de terasa- un restaurant numit “Phillippe”, care lumina cam ca o farmacie non-stop, verde-rosu-alb, verde-rosu-alb, cu intermitente. Lu se intoarse si privi peretele din spatele lui, in lumina fragmentata a reclamei- “I fucked Lassie”, mare si cumva neglijent cu negru pe suprafata zgrumturoasa a zidului. Se ridica. Peretele era racoros si se simtea foarte placut pe palma. Lu isi departa mana de perete, apoi si-o apropie la loc. Facea umbre cand se departa, si umbrele se modificau in culoarea firmei de la restaurantul “Philippe”. Apoi cand isi lipea mana, in palma se simteau toate granulatiile reci, coltoase, ale zidului. Apoi isi departa mana din nou, si urmele ii ramaneau cumva in palma. Umbra de pe perete il modifica si ii schimba forma. Se vedea ba cu totul, ba pe felii, ba ca un tanc, ba ca un drapel fluturand peste scrisul trantit acolo cu nonsalanta- “I fucked Lassie”. You fuck Lassie on and on, you motherfucker. I wonder who you are.

Arunca ce mai ramasese din tigara pe jos. Nu prea mai putea sa fumeze. De multe ori i era scarba de fumat, dar n-avea ce altceva sa faca mai bun decat sa isi tot aprinda din cand in cand o tigara. Se uita la pachetul scos din buzunar, a carui tipla lucea si ea in lumina rosu-verde-alba. Da, da, da. Fumatul dauneaza extrem de grav sanatatii, ca si toate lucrurile grave pe care le faci. Ii venea sa se plimbe, dar si simtea ca ar mai trebui sa stea un pic. Se plictisise. Si simtea ca il mananca pielea capului. Trebuia sa ma spal pe cap azi dimineata.

“Nu-i nimic, esti ok.”, auzi dintr-o data din stanga, si simti un parfum dulce, foarte dulce, ca de propolis. Fata il privea de undeva din spatele ochilor. Parea sa aiba lentile de contact. Era imbracata in roz. Avea parul lung si roz, strans intr-un coc imens deasupra capului- sau o coada. Si avea sclipici in par. Zambi, se apropie si ma lua de mana. Avea mini mari si puternice. Avea ochii rimelati si plini de sclipici. Nu stiu ce culoare. Nu puteai sa-ti dai seama. Poate mov. Mesteca guma. Ma privea zambind. Mirosea fresh, a parfum, a dus, a chestii bune. Iti venea sa musti din ea. Fata acadea imi stranse mana, si eu imi lasam mana in mana ei ca si cum as fi cedat-o- a, aveam o mana aici dar nu am neaparat nevoie, ia-o tu, e ok. E doar o mana, ce cacat. Gasim noi alta. Nu, da pe bune, chiar poti s-o iei.

“Chiar pot?”, zise ea zambind.

Buzele ei luceau a gloss.

“Tu ai scris asta pe perete?”, am intrebat-o.

“Iham”, dadu din cap. Coama i se scutura, ca o imensa coama roz. Fata ii era cumva de ceara.

Fata se uita lung la el, si intra in perete. Mai ramasera doar doua pete care aduceau cu ochii ei rimelati, dar puteau fi la fel de bine si niste gauri in beton.

Foarte multe imagini asortate cu evenimentul si-au facut aparitia in capul lui Lu, de exemplu o foarte buna prietena pe shine la metrou, tinandu-se cu o mana de marginea de sus a peronului, si strigand dupa ajutor si dand din maini, si Lu uitandu-se la ea cinci metri mai incolo, asezat ciuci pe marginea peronului, privind-o si neputand sa articuleze- neputand sa articuleze nimic pentru ceilalti- doar o privea si se uita atent la ea, de pe marginea de sus a peronului.

Cam acelasi feeling si acum, wow maaaan... Cred ca ar cam fi cazul sa ne ducem acasa. Acasa, la caldura. Acasa, intre cei patru pereti ai mei in care nu se poate intampla nimic rau, niciodata.

Privi cele doua gauri din perete. Rosu-alb-verde, rosu-alb-verde. Fuck you, girl. Fuck you and Lassie and you freakin’ wall.