analitica sublimului

[ Type: Microsoft Word 97-2003 Document

Location: David's computer

Created: 28 iulie 2006 19:45:00]




KANT, Critica facultăţii de judecare

Cartea a doua, ANALITICA SUBLIMULUI

p. 137

23. Trecerea de la facultatea de judeare a frumosului la facultatea de judecare a sublimului

- asemănările frumosului cu sublimul:
- ambele plac pt ele însele;
- nici unul nu pp o judecată a simţurilor sau o judecată logic-determinativă, ci o judecată de reflexiune;
- atât judecata asupra frumosului cât şi cea asupra subimului sunt judecăţi de gust;

------------ lipsesc pagini ---------------

p. 158
- religia se întemeiază pe veneraţia faţă de sublim;
- superstiţia se întemeiază pe frica faţă de fiinţa atotputernică a cărei voinţă îl domină pe omul înspăimântat, fără ca el s-o respecte;
- sublimul nu se află în vreun obiect al naturii, ci doar în sufletul nostru, pt că putem deveni conştienţi de superioritatea noastră faţă de natura din noi şi, prin aceasta, faţă de natura exterioară nouă;

29. Despre modalitatea judecăţii asupra sublimului naturii

- în privinţa judecăţii asupra sublimului din natură, spre deosebire de judecata asupra frumosului, nu ne putem aştepta uşor la asentimentul celorlalţi; pt că, pt a emite o judecată asupra acestei excelenţe a lucrurilor naturii, e necesară o cultură mult mai mare a facultăţii de judecare estetice şi a facultăţilor de cunoaştere care o întemeiază;
p. 159
- dispoziţia spiritului pt sentmentul sublimului necesită receptivitatea sa pt idei, pt că inadecvarea naturii la idei este cea care înspăimântă şi, totodată, atrage sensibilitatea; acest fenomen derivă din puterea exercitată de raţiune asupra sensibilităţii, pt a o extinde în consonanţă cu domeniul ei propriu (practicul) şi pt a o determina să întrezărească infinitul care este pt ea o prăpastie;
- fără dezvoltarea ideilor morale, ceea ce pentru cei pregătiţi în cultură se numeşte sublim, este pt omul necultivat doar înspăimântător;
- deşi judecata asupra sublimului naturii are nevoie de cultură, ea nu este întâi creată de cultură şi apoi introdusă doar prin conenţie în societate; ea îşi are temeiul în natura umană,adică în aptitudinea de a avea sentimente pt idei (practice), deci sentimente morale;
p. 160
- aşa cum celui care nu apreciază un obiect al naturii pe care noi îl numim frumos îi reproşăm lipsa de gust, celui care nu consimte la ceea ce numim sublim îi spunem că nu are sentiment;
- totuşi, gustul este cerut de la fiecare, pt că în acest caz, facultatea de judecare raportează imaginaţia doar la intelect ca o facultate a conceptelor; sentimentul este pretins doar cu condiţia exostenţei unei premise subiective, pt că imaginaţia este raportată la raţiune ca facultate a ideilor, adică a sentimentului moral din om;
- judecăţile estetice şi, prin intermediul lor, facultatea de judecare, sunt situate în categoria judecăţilor care au la bază principii a priori; prin aceasta ele trec în sfera filosofiei transcedentale;

Observaţie generală la expunerea judecăţilor reflexive estetice

- în raport cu sentimentul de plăcere, un obiect trebuie, în mod necesar, considerat agreabil, frumos, sublim sau bun;
p. 161
- agreabilul, ca mobil al dorinţelor, este întotdeauna de un singur tip, indiferent de sursa sa şi oricare ar fi deosebirea specifică a reprezentării; de aceea, în judecarea influenţei sale asupra sufletului, are importanţă doar masa senzaţiei agreabile, care poate fi înţeleasă doar sub raportul cantităţii; agreabilul nu cultivă, ci ţine doar de pura desfătare;
- frumosul necesită reprezentarea unei anumite calităţi a obiectului, care poate fi făcută inteligibilă şi pusă în corespondenţă cu conceptele; fumosul cultivă prin aceea că ne învaţă şi să acordăm atenţie finalităţii în sentimentul de plăcere;
- sublimul rezidă doar în relaţia în care sensibilul reprezentării naturii este considerat ca fiind apt pt o posibilă utilizare suprasensibilă a sa;
- ceea ce este bun în mod absolut se distinge prin modalitatea unei necesităţi care se bazează pe concepte a priori şi care nu doar pretinde acordul fiecăruia, ci îl porunceşte; el nu ţine de facultatea de judecare estetică, ci de cea intelectuală pură şi este exprimat de o judecată determinativă; nu este atribuit naturii, ci libertăţii;
Definiţii:
Frumos este ceea ce place în simpla apreciere (deci nu prin mijlocirea senzaţiei raportată la un concept al intelectului). De aici reiese că frumosul trebuie să placă fără nici un interes.
Sublim este ceea ce place nemijlocit prin opoziţia sa faţă de interesul simţurilor.
p. 162
- frumosul ne pregăteşte să iubim ceva, chiar natura, în mod dezinteresat, iar sublimul să preţuim ceva chiar împotriva interesului nostru sensibil;
- sublimul poate fi descris: un obiect al naturii a cărui reprezentare detrmină spiritul să gândească imposibilitatea naturii de a constitui o întruchipare a ideilor;
p. 163
- satisfaţia produsă de sublimul naturii este doar negativă, în timp ce acea produsă de frumos este pozitivă;
p. 173

Deducţia judecăţilor estetice pure

----------------- lipsesc pagini ---------------------------
p. 188
40. Despre gust ca un fel de sensus communis

- intelectul uman comun, ca simplu intelect sănătos (necultivat încă) care se regăseşte întotdeauna la cel care se pretinde om, este jignitor numit şi simţ comun (sensus communis);
- dar, prin sensus communis, trebuie să înţelegem ideea unui simţ comun tuturor oamenilor, adică a unei facultăţi de judecare care, în reflexia ei, ţine seama gândind a priori de modul de reprezentare al celorlalţi, pt ca judecata ei să nu se îndepărteze de întreaga raţiune umană;
p. 190
- gustul poate fi numit cu mai multă îndreptăţire sensus communis decât intelectl sănătos; gustul ar putea fi numit sensus communis aestheticus, iar intelectul uman comun sensus communis logicus;
p. 191
- gustul este, deci, facultatea de a judeca a priori comunicabilitatea sentimentelor legate de o reprezentare dată, fără mijlocirea unui concept;
p. 198

43. Despre artă în genere

- 1. arta se deosebeşte de natură, aşa cum făptuirea – facere – se deosebeşte de acţiune sau efectuare în genere – agere -, iar produsul sau urmarea celei dintâi ca operă – opus -, de consecinţa ultimei ca efect – effectus;
- ar trebui să numim artă doar producerea a ceva prin intermediul libertăţii, adică printr-o voinţă liberă care-ţi întemeiază acţiunile sale pe raţiune; putem numi operă de artă doar o operă umană;
- 2. arta ca îndemânare umană se deosebeşte şi de ştiinţă, ca o capacitate practică de una teoretică;
p. 199
- 3. arta se deosebeşte şi de meşteşug; prima este numită artă liberă, al doilea ar putea fi numit artă plătită; se consideră că prima îşi atinge scopul doar ca joc, ca îndeletnicire care este plăcută prin sine însăşi;
- totuşi, orice artă liberă pp o anumită constrângere sau un mecanism fără de care spiritul, ce trebuie să fie liber în artă şi care însufleţeşte opera, nu ar avea trup şi ar dispărea în întregime – de ex, poezia cere exactitatea şi bogăţia limbii, dar şi cunoaşterea prozodiei şi metricii;

44. Despre arta frumoasă

- nu există o ştiinţă a frumosului, ci doar o critică a frumosului, nici o ştiinţă frumoasă, ci doar artă frumoasă;

p. 202
46. Arta frumoasă este arta geniului

- geniul este talentul (darul naturii) care prescrie reguli artei; pt că talentul, ca facultate productivă înnăscută a artistului, aparţine naturii, am putea spune că geniul este dispoziţia înnăscută a sufletului (ingenium) prin care natura prescrie reguli artei;
- artele frumoase trebie considerate în mod necesar ca arte ale geniului;
1. geniul este talentul de a produce fără o regulă dterminată, şi nu o predispoziţie a abilităţii pt ceea ce poate fi învăţat după o regulă; ­> prima însuşire a geniului trebuie să fie originalitatea;
2. pt că şi absurdul poate fi original, produsele geniului trebuie să fie în acelaşi timp modele, adică exemplare; ele nu se nasc din imitaţie, dar trebuie să servească altora drept model de imitat, drept etalon sau regulă de apreciere;
p. 203
3. geniul însuşi nu poate descrie sau indica ştiinţific modul în care creează produsul său, ci el ca natură prescrie reguli;
4. prin geniu natura nu prescrie reguli ştiinţei, ci artei, şi asta în măsura în care este artă frumoasă;

47. Lămurirea şi confrmarea definiţiei anterioare a geniului

- geniul este total opus spiritului de imitaţie; a învăţa înseamnă a imita;
- tot ce expus Newton în opera sa se poate învăţa; dar, compunerea de poezii nu poate fi învăţată; pt că Newton ar putea descrie paşii pe care i-aurmat pt descoperirile sale, dar un poet nu poate spune cum s-a născut poezia sa, pt că nici el nu ştie;
p. 205

48. Despre relaţia dintre geniu şi gust

- pt aprecierea artei frumoase este nevoie de gust;
- pt producerea artei frumoase, este nevoie de geniu;
p. 206
- o frumuseţe a naturii este un obiect frumos;
- frumuseţea artei este o reprezentare frumoasă a unui obiect;
- pt aprecierea frumuseţii naturii nu este nevoie de un concept despre ce fel de lucru trebuie să fie obiectul;
- arta pp un scop în cauza şi în acţiunea ei; pt a declara un produs al artei ca frumos, trebuie pus mai întâi la bază un concept despre ceea ce trebuie să fie lucrul;
- pt că concordanţa elementelor diverse ale unui lucru în vederea destinaţiei lui interioare ca scop constituie perfecţiunea lui, se va lua în considerare în aprecierea frumuseţii artistice şi perfecţiunea lucrului, ceea ce nu se poate întâmpla cu frumuseţea naturii;
p. 207
- gustul este doar o facultate de apreciere şi nu o facultate productivă;
p. 208
- în cazul artei frumoase se poate adesea constata când geniu fără gust, când gust fără geniu;

49. Despre facultăţile sufleteşti ale geniului

- se spune despre unele produse de la care se aşteaptă ca cel puţin în parte să se prezinte ca artă frumoasă că sunt lipsite de spirit (Geist);
- d.p.d.v. estetic, spiritul este principiul activ al sufletului;
- Kant susţine că acest principiu este doar capacitatea de a întruchipa ideile estetice;
- idee estetică = acea reprezentare a imaginaţiei care dă mult de gândit, fără să i se potrivească un gând determinat, adică un concept;
p. 211
- facultăţile sufletului a căror îmbinare, într-o anumită proporţie, constituie geniul sunt imaginaţia şi intelectul;
- geniul constă în proporţia fericită a îmbinării facultăţilor pe care nici o ştiinţă nu o predă şi care nu poate fi învăţată prin sârguinţă; ea permite, pe de o parte, găsirea ideilor pt un concept dat, iar pe de altă parte, găsirea expresiei pt idei prin care dispoziţa sufletească subiectivă produsă astfel, ca însoţitoare a unui concept, să poată fi comunicată altora; acest din urmă talent este ceea ce se numeşte spirit;

p. 214
50. Despre legătura gustului cu geniul în produsele artei frumoase

- imaginaţia, intelectul, spiritul şi gustul sunt necesare pt arta frumoasă;
- primele trei facultăţi sunt unite doar prin intermediul celei de-a patra;

p. 215
51. Despre clasificarea artelor frumoase

- frumuseţea în genere poate fi numită expresie a ideilor estetice;
- dacă vrem să clasificăm artele frumoase, nu putem găsi un principiu mai comod decât analogia artei cu formele expresiei pe care oamenii o utilizează în vorbire;
- expresia constă în cuvinte, gestică şi ton; ­> există doar trei tipuri de arte frumoase: arta cuvântului, arta plastică şi arta jocului senzaţiilor;
1. artele cuvântului sunt elocinţa şi poezia; adică arta oratorului şi cea a poetului;
2. artele plastice sau artele care exprimă ideile prin intuţii sensibile sunt fie arta adevărului sensibil, fie arta aparenţei sensibile; prima se numeşte plastică propriu-zisă, a doua pictură; plastica propriu-zisă se divide în sculptură şi arhitectură;
p. 217
- pictura se împarte în zugrăvirea frumoasă a naturii şi în combinarea frumoasă a produselor ei; prima este pictura propriu-zisă, a doua arta grădinilor;
p. 218
3. arta jocului frumos al senzaţiilor este proporţia diferitelor grade ale dispoziţiei încordării simţului de care ţine senzaţia, adică tonul acestuia; ea se împarte între jocul artistic al senzaţiilor auzului şi cel al senzaţiilor văzului, adică între muzică şi arta culorii;