dupar

[Location: vera's computer

Type: Microsoft Word 97-2003 Document

Created: 6 decembrie 2003 00:33:00]

CU CE AM GREŞIT DE FAPT SE ÎNTREBA

când soarele mai avea puţin şi începuse să
se rostogolească peste frunţile bombate
ale copiilor din jur
cu ce am greşit când am lipsit unde s-a întâmlat
fisura, dezlipirea, unde.
unde s-a întâmplat când am început mai întâi să
le urăsc feţele
pentru că nu mai erau nişte feţe adevărate
pentru că trebuia să le zâmbeşti tot timpul
deşi cineva în creierul tău se agăţa cu
toată puterea şi striga nu mai zâmbi
nu!!!! nu mai zâmbi, te rog, te rog nu mai zâmbi
dar bine, doar vorbim ştii bine că
aşa se întâmplă de fiecare dată
şi se strecura către ieşirea din bar
şi se bucura de stelele de crăciun agăţate
de-a lungul străzii
pentru că dintr-o dată ele, doar ele,
făceau totul atât de firesc atât de real
adierea vântului vântul de iarnă
şi atunci îţi venea să râzi şi râsul tău
sănătos
se auzea până la marginea oraşului
şi oraşul se liniştea şi mergea la culcare.





ei visează în cutii. apartamentele lor îi apropie.
ei stau ca şi cum ar sta într-un mare pat, mamă peste tată, tată peste fiică, fiică peste
fiu doar că asta se numeşte apartamente
şi apartamentele sunt bune pentru că te fac să te gospodăreşti.

poezie pentru schizofrenici. nu, nu mai apuc să
termin duşul ăsta. nu simţi, nu simţi cum aburul se adună din ce în ce mai mult şi
mai

de fapt, duşul este partea cea mai fericită a zilei.





cine dracu eşti, m-am întrebat în timp ce mă prefăceam că te sărut
cu limba şi îmi plimbam mâinile pe gât, pe gâtul tău,
cine m-a învăţat să mă port aşa de ce nu mă sperii nici măcar puţin
de felul ăsta de a mă săruta la rece cu tine
la rece la rece
la rece
oricât mi-aş fi repetat-o oricât mi-aş fi spus
nu puteam opri sărutul ăla
pipăiam pe sub tricoul bun mişcări
circulare sau cum naiba se cheamă
iar situaţia ne bagă apoi şi ploaie şi muzică şi ţigări
şi nici dacă toţi oamenii ar fi murit nu m-aş simţi aşa tristă.




tu citeşti. tadzio. tu eşti atât de singur încât de-abia acum m-am gândit dacă
m-aş putea pune vreodată în locul tău. eu vorbesc şi când vorbesc eu, taci tu, cu un fel de zâmbet
dar eu nu îţi spun lucruri adevărate
şi mi-e ruşine când
îmi spui lucruri adevărate
care te interesează şi eu mă simt aşa de găunoasă în jurul acestor tâmpenii de
întâmplări adică pe marginea lor
mă simt ca dracu din cauza lor
m-am obişnuit să ies cu alţi oameni, oameni care nu contează.
şi ce dracu să vorbim? eu mă gândesc dacă nu sunt cumva penibilă când
te ascult adică
dacă nu s-ar putea vedea că nu te ascult pentru că
dacă tu îmi spui lucruri pe care nu le ştiam mă simt pur şi simplu aşa, ca o ţaţă.
ca o proastă. şi în jur totul se prăbuşeşte exact ca un décor prost încleiat, adică
a ţinut la ăla, şi la ăla, şi la tine pur şi simplu nu mai ţine.
orice ar fi e prost. doar unele momente ăn care după ce ămi zic că ar trebui să mă gândesc
ca şi
cum deja m-aş fi îndrăgostit de tine, doar atunci devine mai uşor totul mai uşor de…