Scena 1

[Location: Alice Monica's computer

Type: Microsoft Word 97-2003 Document

Created: 14 mai 2008 17:46:00]

Scena 1


Personaje:

Domnisoara
Domnul


Domnisoara: - Astazi se implineste un an de cand s-a mutat aici…si de un an, zi de zi, dimineata e mereu la fel: la 7:20 de minute fix, iese cu cainele lui la plimbare, cainele lui mare si latos…si se plimba de-a lungul trotuarului, schimba doua vorbe cu nenea de la chioscul de ziare si ma vede pe mine, ma saluta…pe mine.

Domnul: - Hai Max, ia de-aici si infuleca tot, pe urma vine si plimbarica noastra de dimineata… Vai ce zi am azi: repetitii de la 11, intalnirea cu cei de la banca, de ridicat costumele de la curatatorie, telefon Carla, desi nu prea mai avem ce sa ne spunem…diseara spectacol…
Oare Max ar trebui dus de-acum la imperecheat…?

Domnisoara. - Cred ca-l iubesc, sigur il iubesc, adica ce fata normala, care nu iubeste, s-ar trezi zilnic la 5 si jumatate, ca sa iasa la 7:20 punct, din casa, hiperaranjata, ca o femeie de mare succes, doar ca sa-si salute vecinul iesit la plimbare cu cainele…sau macar sa-I zambeasca pentru ca poate, poate, odata se va intampla ceva care va sparge gheata, cineva o sa-si faca curaj…

Domnul.- Ma doare capul, din nou, ce-o fi cu durerea asta…poate ar trebui sa ma duc la un doctor…? Urasc doctorii! …poate n-ar strica sa mai fac niste sport din cand in cand… Ia uite! Sos tartar mucegait in firgider…de cand l-oi fi uitat?

Domnisoara. - Si pe urma orele alea, nici macar nu m-am gandit vreodata, cate s-or fi adunat in total…in fiecare zi 2 ore de stat pe strazi, prin cafenele, prin parcuri, ca sa ma pot intoarce acasa sigura ca el a plecat si sa ma pot schimba pentru adevaratul meu serviciu, unde nu m-as putea duce niciodata asa cum ma vede el. Cred ca daca m-ar vedea vreodata doamna directoare cum ies eu la 7:20 din casa, ar crede ca duc o viata dubla, daca nu cumva lucrez ca spion si-mi incep ziua in rol de ‘femme fatale’ si apoi imi iau rolul de bibliotecara timida cu ochelari grosi si apoi cine stie ce mai fac… Sunt aproape gata, asortata ca la carte, machiajul imi iese din ce in ce mai bine… parul mai trebuie tapat un pic.

Domnul. - Ma incalt si ca deobicei admir cu mandrie fundele perfecte pe care le-am facut … Pantofii astia parca ar trebui dusi la lustruit… sau mai bine sa-mi iau altii… desi astia nu sunt asa vechi… si ce calitate! Italia, Via del Corso… Hai Max ! Sa mergem la joaca, s-a facut ora ta.

Domnisoara. - Firar ale naibii de chei!!! N-ajung! Daca pleaca de la chioscul de ziare, o ia in partea cealalta, opusa asa-zisului meu drum spre serviciu si nici n-o sa ma observe, nu se poate! Azi o sa fac ceva, trebuie! Mereu imi zic asta…nu se mai poate.. Gata, azi ma duc si ii spun direct ca-l iubesc, fara niciun avertisment, ii spun direct! Si asta mi-am zis-o de prea multe ori…sunt atat de jalnica…cheile!!! In sfarsit!

Domnul: - Domnu’ Traian ma intampina cu zambetul lui obisnuit,plin de subinteles si intrebarea eterna ‘Cum merje, domn’ injiner?’ nu cred ca va putea accepta vreodata ca sunt violonist. Ma intreb daca l-am vazut vreodata fara mucul aprins de tigara in coltul gurii sau macar cand isi aprindea una noua.. Titlurile zilei nu difera prea mult de cele de ieri, intr-o parte o poza cat pagina cu un bebe malformat, mai jos o masina contorsionata, fete de politicieni ranjiti sau profund preocupati… poate ar trebui sa trec la ceva la ceva carti de calitate, doar literatura ne mai salveaza..

Domnisoara. - Soarele imi intra in ochi, il vad! La capatul strazii…examineaza ziarele…parca mi se taie rasuflarea…inima pare c-o sa-mi explodeze… se intampla in fiecare dimineata, dar mereu mi se pare ca simt asta prima data. Pasesc ferm pe tocurile inalte spre el. Cred ca m-a observat, parca ar trage cu coada ochiului la mine. Oare ce-o fi in mintea lui, ce-o gandi despre mine, despre toata aratarea asta pe care o creez numai ca sa ma observe… Mi-am facut buzele bordeaux azi…imping limitele din ce in ce mai mult, numai de i-as trezi o reactie, numai de mi-ar vorbi…poate azi, acum!

Domnul. Ah, aproape uitasem…aud tocurile tocaitoare ale vecinei de la 2, care noua nu prea ne place…nu, Max?...In fiecae dimineata defileaza in drumul ei spre servici prin fata noastra, ca o dama importanta ce este… si ne priveste cu un aer rece, usor absent, eventual ne arunca si un zambet superior. Niciodata n-am vorbit nimic cu ea si nici nu incerc cu toata importanta pe care si-o da, cred ca e de fapt o fiinta cam plicticoasa si foarte plictisita…
Ma uit la ea p furis, poate observ ceva diferit azi…mereu e la fel impecabila… ooo si-a facut azi niste buze de parc-ar merge la cabaret, nu la birou… Mi-as dori s-o vad intr-o situatie neprevazuta, sa-i mai piara un pic siguranta asta asa rigida, ce i-as pune o piedica…!

Domnisoara. - Se uita la mine si parca-ar vrea sa zambeasca, o fi de bine? cainele pare astazi foarte agitat, se tot foieste…trebuie sa fac ceva, o sa ma opresc sa cumpar un ziar, o revista! Sunt aproape langa el si incerc sa-l privesc in ochi.
- Buna dimineata…
zambesc,cred si imi mut repede privirea pe ziare.

Domnul. - Se uita la mine cu privirea-I absenta ca intotdeauna si ma saluta, cred ca are si o tentativa de zambet probabil ca nu ma suporta. Nu ma pricep la piedici, o sa fiu politicos ca intotdeauna.
- Buna dimineata domnisoara X
Se uita peste ziare, nu stiam ca citeste ziarul, niciodata nu s-a oprit aici, poate ca azi e ceva special, poate vrea sa afle ceva, dar pare nehotarata rau. Simt ca lesa lui Max mi se smulge violent din mana, l-am scapat.
-Max, nu!

Domnisoara. - Simt o smucitura langa mine si aud si-l aud ca-si striga cainele, nu e timp de gandire trebuie sa-l prind, alerg si simt cum din clipa in clipa m-as putea prabusi si cainele goneste prin multime spre bulervardul mare.

Domnul. - Nu-mi dau seama cum s-a intamplat, dar vecinica alearga cu disperare inaintea mea dupa Max, s-a smuls intr-o secunda de langa chiosc. Alearga mai repede ca mine cu pantofii aia inalti si ma tem ca ar putea sa cada, nu inteleg de ce face asta, iubeste asa mult animalele? Amabila nu-mi parea, trebuie s-o opresc, o sa cada…
-Domnisoara, opriti-va, o sa va loviti!

Domnisoara. - Imi zice sa ma opresc,i-e teama sa nu ma lovesc, deci ii pasa, dar nu pot abandona totul acum, cainele fuge inspre strada.
-Trebuie sa-l prindem, il poate lovi o masina!!!
Un pantof imi cade si cu el ma prabusesc si eu.

Domnul. - Nu vrea sa se opreasca, ii zboara un pantof, cade in fata mea. Ce sa fac?
-Domnisoara!!!!
Ma opresc si incerc s-o ajut sa se ridice.
- Esti bine?