marți, 27 ianuarie 2009

gargaland



[Location: Rucsandra's computer

Created: 12.12.05 ]

Motto: Dupa 30 de ore de la fecundarea ovulului de catre spermatozoid, ovulul se divide si la 20 de ore se dubleaza numarul de celule. La 5-6 zile, are loc nidatia embrionului in uter unde va fi mai tirziu hranit cu substantele continute in singele matern. Revista Geo, numarul 1, noiembrie 2005 Copilul se naste fara constiinta. El detine doar o mostenire genetica (instincte, predispozitii, aptitudini) si actioneaza conform principiului placerii. Prin placere intelegem simpla satisfacere a trebuintelor. Nou-nascutul vrea doar: sa fie satul, sa doarma, sa respire aer curat, sa fie in siguranta. La fel se nascuse si ea – fara constiinta - dorindu-si doar sa-i fie satisfacute trebuintele. Iar numarul acestor trebuinte crestea intr-un ritm ingrijorator, la fel de rapid cum ii cresteau minutele, piciorusele, unghiile si parul. Si la virsta aia toate cresc ametitor de repede. Prima nemultumire a venit pe linie materna. La doar doua saptamini dupa nastere, mama ei a ramas fara lapte si s-a vazut pusa in imposibilitatea de a o mai alapta. Desi micuta urla ca din gura de sarpe, treaba asta nu i-a ingrijorat prea tare pe parinti. Produse capitaliste, de genul lapte praf cu vitamine si biberoane Chicco (nu se stie cu precizie daca Pampersii se inventasera deja), erau introduse ilicit in tara de catre toate rudele si cunostintele, astfel incit copilul sa poata fi crescut in cele mai bune conditii. Singura care s-a panicat cu adevarat a fost o matusa cu parul rosu care, fiind o mare admiratoare a lui Freud, a dedus ca odorul nu a parcurs corect si integral stadiul oral. Matusa le-a atras tuturor atentia ca vor trebui sa fie foarte precauti in legatura cu ce va baga vlastarul in gura tot restul vietii. - Copilul asta a sarit o etapa si treaba asta va avea niste urmari grozave. Nici nu va dati seama acum, a prezis matusa inainte sa se suie in autobuzul care avea s-o duca in oraselul ei de provincie. Sper ca macar sa nu sufere de complexul penisului, a mai spus, verificindu-si geanta sa vada daca n-a uitat nimic. Din nou nimeni nu s-a ingrijorat. Toti erau bucurosi ca batrina freudiana a disparut in sfirsit din viata lor, luindu-si cu ea catrafusele, doua borcane de gem de care nimeni nu vroia sa se atinga, panicile si mirosul ei batrinicios. Era si timpul. Pentru ca ursitoarele pindeau in fiecare seara la fereastra, incercind cu disperare sa prinda un moment propice pentru a-si face meseria. Pentru ca ele sa poata actiona, copilul trebuie sa nu aiba colici, iar acasa sa nu fie altcineva in afara rudelor de gradul unu. Si mai exista o conditie. In toata casa trebuie sa domneasca un intuneric deplin si o liniste asisderea. Intr-o seara, pe la ora 10, dupa ce copilul a fost imbaiat si infasat cu mare grija si dragoste, parintii au rasuflat usurati vazind ca micuta a inceput sa toarca de cum a fost asezata pe burta si au fugit sa prinda si ei citeva ore de somn. In casa s-a lasat intunericul si, dupa vreo doua cuvinte tandre adresate de tata mamei, s-a lasat si linistea. Deplina ca si intunericul. Ursitoarele si-au dat coate si au inceput sa-si frece satifacute palmele. - Asteptam inca zece minute si mergem, a spus cea mai mare in grad, in soapta ca nu cumva sa strice somnul celor din casa. - Sincera sa fiu m-as bucura daca am termina mai repede asta seara ca poate mai apuc si eu sa gatesc o ciorba, zise una din cele doua ursitoare mai mici in rang. - Dar cum, draga, tu gatesti? o intreba cealalta. Si atunci bagheta la ce-ti mai foloseste? - Bagheta-i buna la aspirat, la spalat covoare si geamuri, dar hainele, de exemplu, mi le spal intotdeauna singura si din cind in cind imi place sa mai trag si cite o ciorba ca la mama acasa, ca asta la bagheta are acelasi gust ca aia din plic. - Ar cam trebui sa renunti la preocuparile astea lumesti, ii spuse superioara ei cu o unda de repros in glas. Altele ar da nu stiu ce pentru o slujba si o bagheta ca a ta. Ia vezi, ca ne suparam. - Si in plus de asta, eu nu cred ca mincarea la bagheta e cu ceva inferioara celei gatite, interveni din nou in discutie ursitoarea cu numarul trei. - Asta-i parerea ta. Daca te-as invita la o masa la mine, n-ai mai zice asa. Chiar, ia-l pe al tau saptamina viitoare intr-o seara si haideti la noi. Dupa masa poate jucam si o carte. - Spune-mi ca n-am auzit bine, zise ursitoarea-sefa, uitindu-se aspra la ea. Esti o rusine pentru tagma noastra, zau asa! Ai noroc ca am suflet bun ca altfel te-as penaliza sa te usture. - Sa-mi fie cu iertare. Uite, ca sa ma recompensez o sa-i fac asteia mici o prezicere de-o sa ma tina minte toata viata si n-o sa mai joc carti decit o data pe luna. - Hai, gata cu vorbaria. Sa intram. Lasati-ma pe mine sa deschid geamul ca-n atitia ani de meserie mi-am dezvoltat o tehnica infailibila. Cind au intrat in camera, nu mica le-a fost mirarea ursitoarelor sa descopere ca fetita le astepta asezata in fund si cu ochii mari cit cepele. - Ceva nu-i in regula cu domnisorica asta. Nici un plod nu se ridica singur in fund la virsta ei. Te pomenesti ca mai si vorbeste sau alte grozavii de felul asta, a spus superioara. Fetita s-a uitat la ele dragalas si a inceput sa bata vesela din palme. Ursitoarea numarul trei s-a apropiat de patut si a desfasat-o pe micuta, apoi a verificat cu atentie daca nu-i lipseste nimic. Daca nu stiati, asta e prima etapa in munca de ursitoare - sa faca un inventar cit mai amanuntit al copilului si sa intervina in cazul in care acestuia ii lipseste vreo extremitate (o mina, un picior, un deget) sau daca un detaliu cit de mic nu este asa cum ar trebui. La Sasa de exemplu (pentru ca asa cum banuiati pe pustoaica noastra o cheama Sasa), n-a fost prea mult de munca. Tot ce a trebuit sa remedieze ursitoarea a fost sa traga un pic in jos de lobul urechii stingi, care era prea scurt, si sa-i indrepte picioarele, care erau ixate. Va intrebati acum poate cum se face ca nu toti copiii sunt perfecti, daca ursitoarele se ocupa cu astfel de retusuri. Pai e simplu. Nu toti parintii apeleaza la serviciile acestor doamne dragute. Pentru ca ele nu vin la oricine si oricum. Ele trebuie sa fie chemate. Procedura nu este deloc complicata, asa cum ar putea sa para la prima vedere. Se rezolva totul printr-o scrisoare tip (similara celei pentru Mos Craciun) pe care viitoarea mama trebuie sa o lase sub pres dupa ce a vazut prima oara fatul la ecograf. Pe vremuri, scrisoarea se facea cind femeia era sigura ca a ramas grea, dar acum ursitoarele s-au aliniat practicilor moderne si cer confirmarea prin ecograf. Parintii micutei stiau acest lucru si avusesera grija sa se programeze la doctor dimineata devreme astfel incit mama sa aiba destule ore la dispozitie pentru a intocmi scrisoarea. In general, ursitoarele nu se formalizeaza prea mult in legatura cu stilul si continutul scrisorii, insa mama Sasei stia ca sunt destul de vanitoase si, ca urmare, sensibile la intorsaturi de fraza neasteptate. Dupa terminarea reviziei tehnice, fetita a fost asezata din nou in patut si cele trei au inceput s-o studieze cu atentie ca sa vada ce ar fi cel mai potrivit sa-i urseasca. - E deja un exemplar destul de reusit, mai ales cu urechile astea noi. Doamne ce bine-i stau! Nu stiu daca ar trebui sa insistam prea mult la partea cu frumusetea, zise prima dintre ele. Eu as merge mai mult pe inteligenta, inventivitate. Ce parere aveti? - Da, da. Nu-i deloc o idee rea. Cred ca i-ar sta bine mintoasa, ca are buzele moi si rotunde si sigur si le-ar tuguia frumos cind ar cadea pe ginduri. Dar oare nu i-ar fi mai de folos sa-i ursim mai degraba bogatie, imbelsugare, case, masini... din astea? - Gindeste-te ca nici ai ei nu sunt niste materialisti si deci ar fi destul de ciudat. In primul rind, nu ar avea cu cine semana. - Ei, are totusi unchiul ala bogat in strainatate si pe partea tatalui mai exista si alte antecedente in sensul asta. Ursitoarele au mai discutat pret de cinci minute in contradictoriu, dupa care s-au hotarit sa se retraga pe creanga din fata geamului ca sa delibereze. Se temeau ca nu cumva zarva lor sa-i trezeasca pe parintii micutei. Marea problema cu ursitoarele este ca au un set de reguli foarte stricte pe care trebuie sa le respecte cu sfintenie. De exemplu, daca atita vreme cit isi fac urarile cineva din casa se trezeste, ele sunt obligate sa plece, iar copilul ramine neursit. Un alt neajuns consta in faptul ca intreaga echipa trebuie sa cada de acord asupra calitatilor si avantajelor de baza cu care va fi daruit copilul. Input-ul personal al fiecarei ursitoare nu este permis decit la mici amanunte, la chestiuni de detaliu. Chiar si asupra defectului major trebuie sa se puna cu toate de acord. Si cu cit dezbaterile sunt mai scurte cu atit acest defect e mai mic. Deci, practic, e vorba de munca de echipa si de capacitatea de a lua decizia cea mai buna intr-un timp foarte scurt. Trecuse deja o jumatate de ora buna de cind ursitoarele tot discutau aprins. Faptul ca una dintre ele fuma nu putea sa fie semn bun. In misiune nu te dedai la alcool, tigari si alte vicii decit daca treburile se complica intr-un mod neasteptat. O lumina se aprinse la doua ferestre departare de geamul micutei. - Se pare ca trebuie sa ne luam talpasita, spuse ursitoarea care vroia sa faca ciorba, aratind spre fereastra respectiva. - Ajung sa cred ca pe tine chiar te-a durut in fund de misiunea asta. N-ai avut nici macar bunul simt sa te uiti pe planurile pe care ti le-am dat. Aia-i fereastra vecinilor, zaludo, ii raspunse sefa sa vizibil enervata. Oricum, eu zic ca deja ne-am lamurit. Haideti inapoi sa terminam odata treaba. Intrara inapoi in camera. Fetita statea tot in fund si se juca incintata cu niste margele colorate. - Hei, astea-s ale mele, hoato, spuse ursitoarea cu revizia, smulgindu-i copilei margelele din mina si punindu-si-le atenta la git. Ai mare grija cu obiceiurile astea! Pustoaica gingurea in continuare si parea sa astepte cu un oarecare interes urzelile celor trei. - Eu ii urzesc sa fie mintoasa si curioasa, sa aiba un creier clocotitor ca de laureat la premiul Nobel, iar in cea de-a doua parte a vietii sa aiba parte si de niscaiva bogatii si faima, isi facu superioara urarea. - Eu, spuse cea de a doua, ii urzesc sa nu poata sta locului, sa calatoreasca mult, sa umble prin lume pina rupe 52 de perechi de pantofi. - Iar eu ii urzesc sa-si aminteasca tot, pina si lucruri care nu i s-au intimplat ei, zise apasat urzitoarea cu pasiuni culinare. Se lasara citeva minute de liniste, necesare pentru ca urzeala sa intre in copila si sa-si faca efectul. - Pai bine, desteptelor, asa ne-a fost invoiala? izbucni urzitoarea sefa cind perioada de incubatie se sfirsi. Nu trebuia sa-i spuneti de fericire, de dragoste? - Eu m-am gindit ca nu exista fericire mai mare decit sa vezi lumea. Toata viata mi-am dorit sa vad Parisul, Roma si Baile Felix. - Eu am zis ca daca-i mintoasa o sa stie sa-si gaseasca singura fericirea. - Asta nu-i exclus, dar n-ai de unde sa stii. Era de datoria noastra sa-i urzim in asa fel incit sa aiba o chestie sigura, nu sa se zbata ea sa rezolve treaba asta grea. Of, ar trebui sa va dau pe amindoua afara si sa va fac muncitoare necalificate la fabrica de tesaturi. Ba nu, pe tine o sa te fac bucatareasa la cantina saracilor, sa stai toata ziua in mirosuri de ciorbe si tocanite. - Dar ce, nu i-am facut o urzeala frumoasa? Mie mi s-a parut foarte buna, chiar m-am felicitat cind mi-a venit ideea. - Ce sa faca ea cu amintirile ei si pe deasupra si ale altora? Tu nu te gindesti cit de greu te misti prin lume cu o memorie mare? E la fel ca si cu orice alt tip de incarcatura. Un bagaj mare, indiferent ce contine el, iti ingreuneaza viata. Incearca tu sa zbori cu un rucsac de 20 de kile in spate, sa vedem, iti place?! Vai proaste mai sunteti! Frumusete nu, fericire nu, dragoste nu. Bine ca am fost eu destul de inspirata sa zic ceva de bogatie. - O sa fie frumusica, o sa vezi. Si cu un pic de noroc o sa-si gaseasca si fericirea. Uite, ii las margelele mele sa-i poarte noroc, zise ursitoarea doi, tinind rusinata capul in pamint. - Miscati-va acasa, ca nu sunteti bune de nimic. O sa vegheati la fata asta cit oti trai. E datoria voastra morala sa-i mai dati din cind in cind o mina de ajutor. Cele trei ursitoare isi luara zborul, uitind sa o puna pe fetita pe burta, in pozitia in care dormea de obicei. Dimineata, cind au intrat parintii in camera, Sasa dormea in fund, stringind in pumn niste margele colorate. Mama a fost cea care si-a dat seama ca ursitoarele trecusera pe acolo, pentru ca produsele de ingrijire ale copilei fusesera rascolite si e lucru stiut ca ursitoarele se dau in vint dupa uleiul de bebei. - Margelele astea, probabil ca sunt un fel de port-bonheur. Trebuie sa le punem bine ca sa nu se piarda, a zis mama. - Ba din contra, eu le-as lega de marginea patutului. Cred ca trebuie sa fie in apropierea ei sau macar in raza ei vizuala ca sa-si faca efectul, si-a dat tatal cu parerea si a plecat grabit la munca. DA DA PA PA Sasa a inceput sa vorbeasca mai tirziu decit alti copii. Avea aproape trei ani si nu rostise inca nici un cuvint. O vreme parintii au pus mutenia copilei pe seama unui handicap . Mama insista chiar sa organizeze un congres cu familia largita in cadrul caruia sa ridice aceasta problema si, in cele din urma, sa incerce sa gaseasca o solutie. Tatal nu prea era de acord cu acest aranjament. - Avem deja destui copii care vorbesc. Mie mi se pare ca e in regula asa. Nu poti sa te astepti sa fie toti la fel. Acestea erau argumentele lui, care repetate obsesiv, de fiecare data cu aceleasi trei fraze scurte rostite apasat, ajunsesera sa o scoata din minti pe mama Sasei. Conflictul care mocnea de ceva vreme in familie, a fost dezamorsat de o vecina, profesoara la o scoala din cartier. - E genul Blaga - muta ca o lebada, a spus ea sec dupa citeva minute in care fetita statuse la ea in brate jucindu-se cu ciucurii pulovarului. Apoi s-a ridicat, a multumit pentru tratatie si a plecat, fara ca macar sa banuiasca faptul ca tocmai salvase o casnicie. Din nefericire, parte din invitatiile pentru congres fusesera deja trimise, asa ca mama Sasei, mult mai linistita acum, s-a pus pe dat telefoane. Unii membri ai familiei, in special matusile si unchii din strainatate, au fost mai dezamagiti decit daca s-ar fi contramandat nunta fetei, ceea ce nu putea fi cazul, data fiind virsta ei frageda. - Dar nu intelegi draga ca nu e handicapata, urla mama in telefoane care fisiiau si pacaneau ingrozitor, amenintind ca s-ar putea intrerupe in orice secunda. E ca Blaga. Sau mai bine zis ca o lebada, mai spunea ea cu voce mica si apoi incerca disperata sa schimbe subiectul. Odata ce a inceput sa vorbeasca, s-a constatat ca Sasa avea un vocabular destul de bogat pentru virsta ei si, in plus, nici nu stilcea cuvintele. I-au trebuit doar doua saptamini de antrenament pentru a da drumul unui tir dramatic de intrebari, lucru care-i facea pe fratii ei sa crape de invidie. Ca sa recupereze timpul pierdut cu mutenia, Sasa punea cite 400 - 500 de intrebari pe zi, naucindu-i pe cei din jur. Pentru ca mama era cea care-i facea baie in fiecare seara, tatal fusese desemnat sa raspunda la 70% dintre intrebarile Sasei. In timp, se dovedise ca aranjamentul era convenabil, pentru ca omul avea rabdare si raspunsuri simple si coerente pentru cele mai multe dintre problemele pe care i le ridica fiica lui. Singura data cind s-a lasat cu adevarat prins in off-side a fost pe cind Sasa avea vreo 5 ani si jumatate, spre sase chiar. Erau la aniversarea de un an a unui copil din vecini. Pustiului i se taiase deja motul si i se rupsese turta deasupra capului si acum nasii ii bagau sub nas tava cu diverse obiecte (o carte, o surubelnita, bani, o foarfeca, un pahar, un stilou, cheile de la masina) indemnindu-l sa le aleaga pe cele care-i vor aduce succesul in viata sau macar un minim de confort. - Tata, tata, asa se face la toti copiii cind implinesc un an? - Da. Este o traditie. - Ce e aia o traditie? - Adica un obicei. - Si la mine a fost traditie din asta? - Da, draga mea. Bineinteles. - Si eu ce am luat de pe tava? - Eu de unde sa stiu? Intreab-o pe maica-ta. - Nu pot. Ca la ea deja mi-am epuizat toate intrebarile pe ziua de azi. - Epuizat, cuvintul asta de unde dracu’ l-ai mai auzit, mormai tatal mai mult ca pentru el si apoi ii spuse aspru: Sa stii ca nu-ti mai dau voie sa te joci cu copiii lui Pamfil. - Hai te rog, spune-mi! - Sincer sa fiu, nu stiu. Roag-o frumos pe maica-ta sa-ti zica si promit ca miine iti raspund eu la o intrebare de-a ei. Cu jumatate de fata murdara de ciocolata, Sasa s-a dus la mama ei si a rugat-o cu lacrimi in ochi sa-i raspunda la intrebarea care-o framinta. - Sasa, nu-mi vine sa cred ca nu-ti amintesti. Tu tii minte toate prostiile, dar nu mai stii ce ai luat pe tava la un an. Asta mi se pare cel putin bizar. - Ce-nseamna bizar? - Daca vrei sa-ti spun ce-ai luat de pe tava, intreaba-l pe taica-tu ce inseamna bizar. - Bine, il intreb pe el, dar te rog spune-mi! - Ei bine, imi pare rau sa te dezamagesc, dar n-ai vrut sa iei nimic de pe tava. Am stat toti si ne-am rugat de tine o ora si jumatate ca niste prosti, ba nasa-ta era cit pe ce sa izbucneasca in plins – oho, cu greu am potolit-o - ca se zdrobise sa-ti aranjeze o minunatie de tava. Da’ tu nu si nu. Te-ai incapatinat si n-ai vrut sa pui mina pe nici un obiect. Si ne-ai mai dat si emotii ca la un moment dat ai intins mina si noi am crezut ca in sfirsit te-ai hotarit la ceva si cind colo tu ai luat o gargarita care intrase pe geam si aterizase fix pe tava. Cred ca daca scotocesc bine chiar mai gasesc amarita aia de giza, ca nasa-ta, o stii, sentimentala cum e ea, a insistat sa o pastram. E in sertar la mine, in acelasi loc cu motu’ si cu primul dinte care ti-a cazut. - Mama, ce-i aia o gargarita? - Sasa, ti-as fi recunoscatoare daca nu m-ai mai pisa atita. De cite ori te-am rugat sa nu mai stai in camera in care se fumeaza? Hai, valea! Du-te la joaca si cu intrebarile bate-l la cap pe taica-tu! Sasa i-a multumit mamei ei si timp de doua saptamini n-a mai pus nici o alta intrebare. Apoi anii au zburat. Tot ce mai merita mentionat din perioada micii copilarii este un obicei de care Sasa s-a dezbarat cu greu, abia inspre maturitate. SLEEPING PILLOW Fiind toata ziua ocupata cu alte treburi, mama Sasei se apuca intotdeauna de gatit la ora noua fix, dupa baia de seara a copiilor. Era un tabiet la fel de important ca tarta cu gem si cafeaua de dimineata. Ii placea la nebunie sa gateasca, spunea ca o relaxeaza teribil. Doar ca atunci cind nimerea cite o mincare care era pe placul sotului sau a unuia dintre copii, gatea acelasi fel zile in sir pina cind unul dintre micuti intra in greva foamei. Venirea pe lume a Sasei punea insa in pericol acest mod de viata impamintenit de ani si ani, timpul alocat pentru spalarea progeniturilor lungindu-se acum de la 2 ore la doua ore jumate. Jumatatea de ora fusese in mare parte recuperata, avind in vedere ca fratii Sasei crescusera destul de mari incit sa nu mai trebuiasca sa fie asistati la culcare. Sasa era insa prea mica sa fie lasata singura in patut pina o ia somnul. Tatal a fost cel care s-a ocupat de aceasta treaba, pina intr-o buna zi cind ceilalti copii l-au pirit ca adoarme cu mult inaintea fetei si aceasta ramine treaza ore in sir scincind sau jucindu-se. Mama Sasei s-a suparat in primul rind pentru ca socotea ca nu-i sanatos ca un copil atit de mic sa adoarma fara sa asculte o poveste. Convingerea ei de nestramutat era ca povestile ii feresc pe cei mici de gripa, rubeola si alte boli molipsitoare. Si pentru ca n-avea de ales, femeia s-a hotarit sa-i citesca fetitei in timp ce curata morcovii, ceapa si albiturile pentru ciorba de a doua zi. Asa ca Sasa adormea in fiecare seara pe o perna mare asezata, de la caz la caz, pe un scaun, pe masa, pe bufetul din bucatarie sau chiar pe aragaz atunci cind era mai frig si mama ei gatea ceva la cuptor. Cind s-a facut mai maricica, parintilor le-a fost imposibil sa o convinga sa se culce in pat, ca fratii ei sau ca orice alt om de pe planeta-pamint. In fiecare seara, fetita isi lua perna in spate si, cum i se facea somn, o trintea pe jos, se cuibarea pe ea si, indiferent de locul unde se afla, adormea instantaneu. Asa a dus-o pina pe la 20 de ani cind colegele de camin s-au unit impotriva ei si au facut o plingere la decanat, plingere care s-a soldat cu exmatricularea Sasei pe termen nelimitat, pina cind isi revizuieste comportamentul. Ceea ce s-a si intimplat. Timp de o luna, Sasa a facut exercitii de adormit in pat si s-a reintors victorioasa in camin, exact cu doua zile inainte de inceperea sesiunii de vara. A terminat integralista si, drept rasplata, parintii ei au trimis-o in tabara la mare. In vara aceea, Sasa a invatat sa inoate bras.

2 comentarii:

Grin spunea...

E foarte foarte misto! Si melodia zici ca e tot din poveste:)

Anonim spunea...

mi se pare cam plictisitor