vineri, 23 ianuarie 2009

Printesa din Drumul Taberei finaldraft





[Location: Sorin's computer

Type: Rich Text Format Document

Created: 3 ianuarie 2009 19:23:00]

Printesa din Drumul Taberei


A fost odata ca niciodata o printesa care locuia in Drumul Taberei. Printesa era foarte frumoasa. Avea niste ochi mari, verzi, iar parul ii crescuse tot verde. In fiecare dimineata, inainte sa plece la scoala, printesa privea prin geamul bucatariei cum rasare soarele deasupra parcului Moghyorsh. In copacii din fata blocului, vrabiutele ii spuneau printesei "buna dimineata!", iar printesa putea sa le inteleaga, pentru ca ea putea vorbi cu pasarile. Le raspundea "buna dimineata" si le facea cu mana. Apoi le punea niste firmituri de paine pe pervaz si se ducea sa-si bea ceaiul.
Printesa locuia intrun apartament cu doua camere, la etajul doi, iar in fata blocului se afla o biserica. Parintii ei erau Imparatul de Verde si Regina lui, iar printesa avea un fratior mai mic, de vreo 8 ani, Printisorul. Toata ziua, Imparatul de Verde si Regina se plimbau prin regatul lor sau mergeau la serviciu in cladiri cu cate o suta de mii de birouri, iar Printzesa si Printzisorul, mergeau la scoala, caci asta le spusesera parintii lor ca trebuie sa faca pentru a ajunge si ei intr-o zi imparati si regine.
La scoala Printzesa si Printzisorul invatau despre planete si stele, despre triburi de indieni si despre navete spatiale mari cat un bob de orez si care pot calatori cu viteza luminii. In pauze baietii jucau fotbal iar fetitele desenau printzese pe asfalt. Printzesa desena tot timpul o printzesa verde cu un inel cu o piatra mare, verde. Printzesa visa in fiecare noapte o printzesa verde cu un inel mare, verde. Cand se plictisea de fotbal, Printzisorul, isi imagina ca e un avion si zbura incoace si incolo prin curtea scolii.
La pranz, Imparatul si Regina obisnuiau sa se plimbe pe frumoasele alei ale Parcului, impreuna cu copii lor. Printzisorul si Printzesa faceau baloane de sapun si isi cumparau vata pe batz, apoi se plimbau cu o barcutza pe lac, in timp ce Imparatul de Verde si Regina jucau sah sub o umbrelutza. Dupa amiaza serveau cu totii tarte cu fructe in sufragerie, iar seara se uitau la un film frantzusesc, dupa care mergeau la culcare.
Printzesa avea un pat cu baldachin de matase, iar sub perna doi greieri care ii cantau din viorile lor, pana cand printesa adormea. Printzisorul avea un pat mare, dublu si se invelea cu o plapuma facuta din blana de urs, care ii tinea foarte cald. Imparatul de Verde si Regina lui dormeau in camere separate, Imparatul intr-o camera cu un candelabru mare, iar Regina intr-o camera cu un acvariu urias in care pluteau pesti de toate culorile.
Intr-o noapte cu luna plina, printzesa nu avea somn. Se rasucea pe toate partile si tot nu putea sa adoarma. Luna ii stralucea chiar in geam. Isi aminti ca greierii de sub perna nu i-au cantat un cantecel de leagan in seara asta. Ridica un colt al pernei si ii vazu pe cei doi greierashi dormind dushi, unul in bratele celuilalt. Printzesa deschise geamul sa intre aer proaspat. Privi blocul de peste drum cu luminile stinse, masinile parcate, stalpii de telegraf... Apoi privi mai departe, spre bulevard. Nu trecea nici o masina, nici un om. Tot orasul dormea. Doar ei, lumina lunii ii batea chiar in geam si nu i se mai facea somn. Apoi auzi ceasul cu pendula din hol facand "ding-dong" si vazu cum in spatiile verzi din fata blocului, cu pomi, gard viu si gazon, incep sa creasca foarte repede niste flori mari, galbene. Apoi un stol de lilieci zbura chiar prin fata geamului ei si printzesa fugi speriata in pat. Auzi o muzica venind dinspre bulevard si rasete si aplauze ca si cum acolo ar fi fost o parada. Nu indrazni sa coboare din asternut pentru a vedea ce se intampla. Tinea ochii stransi, inchisi, sperand ca o sa adorma, sau o sa se tezeasca, caci nu mai stia daca viseaza sau ceea ce se intampla e real. Nu mai statuse niciodata pana atat de tarziu, noaptea si ii era frica de intuneric. Ar fi vrut sa mearga in camera printzisorului, sa-l trezeasca si sa-i spuna ca a vazut flori mari, galbene rasarind peste tot si lilieci si o parada pe strada pe care merge troleul 91, dar ii era frica sa coboare din pat. Se gandi sa-i strige pe parintii ei, dar cand incerca sa strige vazu ca nu mai are glas. Muzica si multimea se auzeau in continuare de pe bulevard, apoi o voce groasa, ca a unui batran o striga de la fereastra: "Printzesa! Printzesa, nu-ti fie frica. Vino la fereastra." Auzind o voce prietenoasa, printesa privi spre fereastra si vazu cum o ramura de copac intra prin geamul deshis si se apropie de patutzul ei. Incerca sa tipe, dar din nou isi dadu seama ca nu mai are glas. Ramura se opri langa patutzul ei si o ridica pe printesa fara ca aceasta sa isi dea seama. Apoi se auzi din nou, aceeasi voce: "Printesa sunt eu, copacul din fata geamului tau. Nu-ti fie frica, nu o sa patesti nimic. Trebuie sa mergi pana la lacul din parc. Craiasa lacului vrea sa iti spuna ceva." Si printesa se trezi fata in fata cu copacul vorbitor. Pana acum, printesa stia ca poate sa vorbeasca cu pasarile, dar nu si cu copacii. Acum, acelasi copac pe care il vedea in fiecare zi pe geam, avea niste ochi mari, negri, o gura fara dintzi aparea in trunchiul lui batran, iar limba copacului era verde. "Printzesa", ii mai spuse copacul "noaptea, cand ceasul cu pendula din holul apartamentului tau bate ora 12, si toata lumea din regat doarme, orasul se transforma. Acest loc a fost vrajit acum multe mii de ani de vrajitorii daci si in fiecare noapte, pe strazile Bucurestiului, toate povestile revin la viata, iar lumea nu mai este asa cum o stii tu. Prin aceasta vraja se naste o lume de basm. "
Apoi printesa se uita in jur si nu-i veni sa-si creada ochilor. Felinarele aveau aripi de inger si pluteau la mica distanta de pamant, iar inauntru zeci de licurici se zbantzuiau in toate partile. Capacele de canal au devenit broaste testoase, iar gurile de canal sunt tunele care duc spre mine de aur si diamant din care ies cantand, cativa pitici; blocul printzesei se transforma intr-un castel cu vitralii si turnuri pentru arcasi, iar in locul gardului viu apare o gradina de lilieci prin care zboara spiridushi cu aripi mari, transparente, de libelula; masinile devin calareti in armura stralucitoare, un camion parcat langa supermarket devine o catapulta, iar supermarketul.. o baie turceasca. Pe cer erau mult mai multe stele decat vazuse printesa vreodata, iar cand se uita inspre bulevard vazu intr-adevar o multime colorata si zgomotoasa, ca un carnaval. Pe bulevard treceau negri care jonglau cu tortze in flacari, calare pe elefantzi, clovni care aruncau in multimea din jur cu tarte cu frisca, samurai inaintand in salturi uriase de cate 20 de metri, ca niste mingiutze, iar in spatele lor un dragon care scotea flacari mov. Toate acestea erau in acelasi timp foarte frumoase si infricosatoare pentru printesa. Vru sa se intoarca in camera ei, dar geamul, care acum era un vitraliu care infatisa un printz vanand cu arcul un porc mistretz, era inchis. Atunci copacul ii spuse: "Tu esti printesa acestui loc de poveste, iar in seara asta iti vei cunoaste printul. Nu te speria. E doar un vis. Mergi la lacul din parc. Acolo iti va vorbi Craiasa Lacului. Ea locuieste in adancuri. Cand ajungi la lac, arunca o pietricica si asteapta sa cada pana la fund. Atunci craiasa iti va raspunde."
Copacul o lasa pe printesa pe pamant, intre multe multe flori galbene aproape cat ea de inalte. Incercand sa isi faca loc printre florile uriase, printesa starni o multime de fluturi care aparura dintre flori, iar acum zburau peste tot prin jurul ei. Printesa era vrajita de aceasta lume de poveste pe care nu o cunoscuse niciodata, desi se afla chiar sub geamul ei. Se hotari sa urmeze cuvintele copacului pentru ca era curioasa ce o sa se intample. Nu mai vorbise niciodata cu o Craiasa, iar acum, cu atatea minuni in jur, nici gand sa i se mai faca somn. "Vad ca te-ai hotarat.", ii mai spuse copacul, "Calatorie placuta!", si o impinse usor cu o creanga afara din lanul de flori galbene. Printesa ii zambi, caci nu ii mai era frica si ii facu din mana. Incerca sa-i spuna ceva, dar din nou isi dadu seama ca nu mai are glas. Ridica din umeri, iar Copacul ii zise: "Era sa uit. Nu aveai glas pentru ca un om nu poate vorbi intr-o poveste. Acum ai devenit un personaj." si isi scutura coroana din care incepu sa cada peste Printzesa un polen auriu. "Acum poti sa vorbesti din nou.", mai spuse copacul, dupa care adormi imediat.
“La revedere, domnule copac!” spuse Printesa si incepu sa cante un cantecel pasind pe alee. Vazu ca in locul blocurilor de pe strada ei, cu antene parabolice si balcoane cu geam termopan, acum aparusera multe multe casutze si fiecare avea lumina aprinsa si un horn care scotea fum. Intr-una din ele, vazu Printzesa, Mickey si Minnie Mouse ascultau jazz la un radio cu cate o cana de ciocolata calda in mana, al carei miros se simtea pana afara. Se uita in sus si vazu o multime de farfurii zburatoare, elicoptere, navete, baloane si dirijabile pline de beculetze si luminitze colorate. Se uita in dreapta si vazu luna. Se uita in stanga si vazu luna. Nu-i veni sa creada. Se dadu un pas in spate si intr-adevar, vazu ca pe cer erau doua luni, pline, albe, la fel de stralucitoare. Atunci printesa incepu sa se grabeasca catre lac, caci ardea de nerabdare sa o cunoasca pe Craiasa.
Porni din nou pe carare, fara sa se mai uite in jur. Cele doua luni de pe cer faceau o lumina aproape ca ziua, iar in departare, dupa parc, se vedeau niste munti albi si stancosi, cu piscurile acoperite de zapada. Printesa se gandi ca daca se trezesc parintii ei si vad ca ea lipseste din patut, or sa-si faca griji si or sa se supere pe ea pentru ca a iesit din casa, noaptea, pe geam. Se uita in spate, dar toate luminile castelului erau stinse. Atunci o maimutzica imbracata ca un receptioner de hotel o lua de mana si o grabi spre varful unei coline. De acolo se putea vedea tot acest oras de poveste, care parea nesfarsit. O masina de pompieri trecu in graba pe drumul de langa colina. Maimutzica o impinse pe printesa, care simti ca aluneca pe un topogan de gheata si se trezi direct in parc.
Desi se plimbase pe aici in fiecare zi, printesa nu mai recunostea deloc parcul. Flori mari, rosii, carnoase, crescusera pe trunchiurile fiecarui copac, iar pe marginea cararii, ciuperci albastre roz si galbene, aprinse, dadeau lumina ca niste becuri. Potecile parcului nu mai erau largi si drepte, ci inguste si intortocheate, si se pierdeau intr-o ceata subtire, care mirosea a portocale uscate si acoperea tot parcul. Printesa nu stia incotro sa mearga ca sa ajunga la lac. Ii era frica sa nu se rataceasca in parc, noaptea. Se gandi ca nu vrea inca sa se intoarca acasa, asa ca alese cararea din mijloc. Merse pe carare pana obosi, fara sa intalneasca pe nimeni si se aseza in iarba. Acum stia sigur ca se ratacise, si doar venirea zilei putea sa o ajute sa iasa din parc. Chiar atunci, prin acel loc, trecea un cavaler teuton, imbracat intr-o armura stralucitoare, cu o lance de 2 metri intr-o mana si calare pe un cal alb. Cand il vazu venind in galop printesa rupse o ciuperca-felinar si cu ea in mana se aseza in mijlocul drumului, facandu-i semne cavalerului sa opreasca. Acesta o zari pe printesa in ultimul moment si abia reusi sa se opreasca din galop si sa nu o loveasca. Printesa ii spuse ca s-a ratacit si vrea sa ajunga la lac, iar cavalerul ii raspunse: "Asta e drumul spre lac. Toate cararile din aceasta padure duc acolo. Mergi inainte.". "Dar am obosit..", ii raspunse Printzesa. "Eu nu pot sa te insotesc pana acolo. Ma grabesc sa ajung la castelul meu, care e atacat de triburile barbare. Am dus o solie catre Napoleon, aliatul nostru si acum trebuie sa imi apar Imparatul cu pretul vieti!", spuse cavalerul si porni in galop. "Dar si eu sunt o printesa..", mai apuca sa murmure Printzesa pana sa dispara cavalerul.
Acum era din nou singura si o multime de ochi rai si sticlosi aparura printre crengile copacilor, privind-o. Printzesa arunca cu un vreasc in directia lor, iar ochii se facura nevazuti in intuneric. Se hotari sa mearga mai departe, desi incepuse sa i se faca frig si o dureau picioarele. Mai merse ce mai merse si deodata auzi o muzica cristalina, ca niste picaturi. Se grabi in acea directie si vazu un mosnegutz, care invartea manivela de la o cutiutza muzicala in care se invartea o balerina in rochie albastra si isi pusese palaria pe jos pentru a primi banutzi. Moshnegutzul purta ochelari rotunzi si avea nasul rosu. Printesa se apropie de el si pentru ca ii placuse melodia, lasa un banutz in palaria care era goala. Moshneagul opri cutiutza si ii spuse: "Buna seara, Printzesa.", iar printzesa timida ii raspunse "Buna seara..". "As vrea sa ajung la lac.", mai spuse ea si moshnegutzul pocni din degete, ceata se risipi, iar in spatele Printzesei aparu lacul din parcul Moghyrosh. Lacul era plin de nuferi. Pe lac erau multe barcutze cu panze albe, pescari, domnisoare cu palarie de dantela si domni cu papion, doua veveritze pluteau intr-o hidrobicicleta facuta din ghinde. Pe partea cealalta a lacului era teritoriul indienilor, din ale caror corturi se vedea iesind fum. Printzesa il lua pe mosh in bratze si il saruta pe frunte, iar acesta zambi, spuse "La revedere!" si disparu ca intr-un praf de stele. Coborand spre lac, printesa se intalni cu Charlie Chaplin, care statea pe o banca si manca un sendvish. Il saluta, iar el isi ridica politicos palaria, iar cand vazu ochii atat de verzi ai Printzesei, sendvishul ii cazu din mana, pe jos.
Printzesa se apropie de marginea lacului. Isi privi chipul in oglinda apei si zambi. Chiar daca ii era putin frig si obosise, Printzesa se bucura ca nu a putut sa adoarma caci nici in cele mai frumoase povesti pe care le auzise nu exista o lume atat de frumoasa si magica, cum era Bucurestiul in seara aia.
Lua o pietricica si o arunca in lac. Se auzi un sunet metalic. De sub apa iesi un submarin rusesc, care o privi printr-un telescop si pleca in viteza. Printesa se sperie putzin de submarinul rosu, dar se gandi ca nu are nimeni de ce sa ii faca nici un rau, asa ca mai lua o pietricica si o arunca in lac. Astepta ce astepta, dar Craiasa nu aparu de nicaieri. Mai arunca o pietrica. Craiasa nu era nicaieri. Printzesa nu mai stia ce sa creada. O pacalise Copacul cel Batran? "Dar cum sa te pacaleasca un copac?", se gandea ea.
Un nor micutz aparu deasupra Printzesei si incepu sa ploua. Printzesa incerca sa iasa de sub nor, norul se tinea dupa ea, deasupra ei, oriunde ar fi mers. Incercand sa scape de nor, Printzesa aluneca si cazu in lac. Nu stia sa inoate si se sperie foarte tare, pana cand isi dadu seama ca poate respira sub apa. Se uita in jur si vazu ca lacul era plin de stele de mare galbene si verzi, corali roz, stralucitori si intre corali, o epava cu un steag de piratzi. Pe langa ea trecu un calutz de mare cu o servieta subtire si o pipa care scotea baloane. O saluta pe Printzesa iar ea il intreba imediat: "Nu am sa ma inec?"."Nu. Nici o sansa. Esti intr-o poveste. Nu ai cum sa te ineci.", raspunse calutzul. Apoi se uita la ceas si ii spuse Printzesei: "Am intarziat. La revedere.". Printzesa il opri si ii spuse: "Cum pot sa ajung la Craiasa Lacului?". "Spre ea mergeam si eu. Vino cu mine.". Calutzul de mare si Printzesa coborara in adancuri. In fata unei bariere de corali, Calutzul de mare scoase o cheie, o rasuci si doua ushi uriashe incepura sa se deschida. In spatele lor era un hol imens, plin de statui de o parte si de alta. Calutzul o grabi pe Printzesa inauntru, iar usile de corali se inchisera in spatele lor. Statuile infatisau diferite animale marine: un rechin cu basca si fular, zambind cu un aparat de fotgrafiat atarnat la gat; o stiuca imbracata intr-un costum de raliu; un rac cu sort si manusi de boxer; o caracatitza cu o basca de bucatar. Apoi Calutzul o duse pe Printzesa spre un lift de sticla, cu care coborara mult timp printer stele de mare si pestisori colorati. Se oprira intr-o sala imensa, de gheatza, iar in mijlocul salii, pe o masutza alba, un vas plin cu apa, tot alb. Calutzul se apropie de vas si incepu sa sopteasca: "Craiasa.. Craiasa.. Am intarziat.. Am venit sa va trezesc.". Printzesa se apropie si ea de vas si vazu ca pe luciul apei era chipul unei bunicutze care dormea. Calutzul de mare batu usor cu pipa in vasul de marmura, iar bunicutza deschise ochii. "Craiasa am intarziat.. Ati dormit prea mult.. Noaptea a inceput de cateva ore si niste submarine rusesti spioneaza reciful de corali. Cred ca or sa va gaseasca. Trebuie sa mergem la Poseidon, zeul marii, sa-i cerem ajutor.". Calutzul era foarte ingrijorat si tot timpul cat vorbea scotea baloane prin pipa lui. Din cand in cand se uita la ceas, apoi speriat la chipul bunicutzei. Aceasta ii spuse: "Nu-ti mai face griji. Cine e fatitza asta frumoasa cu care ai venit?". "Eu sunt Printzesa", spuse Printzesa, "si copacul de la geamul meu mi-a spus sa vin sa vorbesc cu Craiasa Lacului. Dumneavoastra suntetzi?". Bunicutza zambi. "Da, draga mea. Eu sunt.". Apoi chipul bunicutzei disparu, iar in loc aparu printzesa cu inel verde, pe care Printzesa de Verde o desena pe asfalt in fiecare pauza. Apoi chipul bunicutzei aparu din nou: "Bine ai venit in lumea secreta a Bucurestiului de Poveste. Oricine va avea acel inel, este sortit sa devina printzul tau. Cauta-l si il vei gasi. Grabeste-te, caci noaptea e pe sfarsite. Trebuie sa va casatoriti pana rasare soarele. Atunci vraja dispare si totul o sa fie din nou ca inainte. Printzul tau se afla in aceasta lume de poveste. Daca norocul te va ajuta sa il intalnesti veti ramane pentru totdeauna impreuna, aici, in povestea voastra. Daca nu va veti intalni, maine dimineata nu iti vei mai aminti nimic din noaptea aceasta, si niciodata nu vei mai putea intra in Bucurestiul de Poveste, caci el se arata o singura data in viatza unui om. " Printzesa simti cum o cuprinde un somn dulce si adormi. Se trezi pe marginea lacului, cu hainele uscate, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
In acest timp, Charlie Chaplin, se intorsese la brutaria unde lucra, caci iesise in pauza de masa. Desi nu era foarte indemanatic, Charlie Chaplin, era bucuros ca poate lucra la brutarie, pentru ca astfel putea plati chiria casutzei in care locuia, la marginea lacului. Framanta aluatul toata noaptea sa faca franzele, baghete, turte, chiftele, iar mirosul de paine calda de la aceasta brutarie se putea simti de la un kilometru. Charlie Chaplin era ajutat la brutarie de doi papagali, Rocco si Cocco, sotz si sotzie, care din banii castigatzi vroiau sa-i cumpere rechizite pentru scoala puiului lor. Retzeta dupa care faceau painea, era a brutarului-sef, un francez mustacios si burtos a carui pasiune era pictura. Cat timp Charlie Chaplin si cei doi papagali coceau paine el statea cu sevaletul pe marginea lacului, manca gogosi cu ciocolata sau cu vanilie sau cu dulceata de capsuni si incerca sa picteze cele doua luni de pe cer.
In seara aceea Cocco nu putuse veni la serviciu pentru ca era racita. Asa ca Charlie Chaplin si Rocco aveau mai mult de lucru. Trebuiau sa se grabeasca, caci camilele incarcate cu cosuri de paie, care duceau painea in tot regatul, soseau non stop la poarta brutariei. In timp ce brutarul-sef picta pe marginea lacului, Charlie Chaplin si Rocco erau plini de faina si se agitau prin bucatarie. Vrand sa dea cuptorul mai incet, Charlie Chaplin il dadu din greseala mai tare, si toate painile iesira arse. Brutarul-sef simti mirosul si veni furios. Il amenintza pe Charlie Chaplin ca il concediaza daca mai greseste odata, iar lui Rocco ii spuse ca e lenes si ca el, de cand e el brutar, n-a mai vazut papagal sa lucreze intr-o brutarie. Apoi pleca inapoi pe marginea lacului sa-si termine tabloul.
Rocco incepu sa planga, pentru ca il durusera cuvintele brutarului-sef. Nu era lenes si se angajase intr-o brutarie pentru ca nu gasise altundeva. Se gandi la Cocco care era acasa cu febra. Se gandi la puiutzul lui, care avea nevoie de mancare, de carti si caiete pentru scoala si se hotari sa nu-i raspunda brutarului-sef, sa accepte umilintza din partea brutarlui-sef, doar ca sa poata sa-si intretina familia. Charlie Chaplin vazu lacrimile lui Rocco si se hoatari sa mearga el sa vorbeasca cu brutarul-sef. Il gasi pictand si incerca sa fie politicos: "Buna seara. Imi cer scuze ca va deranjez.. dar nu a fost corect sa vorbitzi asa cu Rocco. El e foarte muncitor, mai muncitor ca mine si acum plange pentru ca l-au durut cuvintele dumneavoastra. Si in timp ce noi muncim toata noaptea pana cadem de oboseala, dumneavostra stati si pictati pe marginea lacului si numai tzipatzi la noi." Brutarul-sef, insa, nu ii dadea nici o atentzie lui Charlie Chaplin. "Mi se pare revoltator!", mai spuse Charlie Chaplin si isi agita bastonul in aer. Atunci brutarul-sef ii spuse: "Esti concediat!". "Foarte bine!", raspunse Charlie Chaplin "Oricum vroiam sa-mi dau demisia pentru ca sunteti un om rau." Si inainte sa plece, impinse cu varful bastonului sevaletul, care cazu in lac. Atunci brutarul-sef, furios, se intoarse catre Charlie Chaplin care o lua la fuga. Brutarul-sef dupa el. Charlie Chaplin se sui intr-un copac. Brutarul nu putea sa se suie din cauza burtii prea mari. Scoase un pistol si tinti. Vazand pistolul, Charlie Chaplin se sperie de-a binelea, auzi o impuscatura si noroc cu o liana agatzata de o creanga. O apuca si cobori in viteza. Cazu fix intr-un cos de gunoi. Se ridica si privi alertat in jur. Nici urma de brutar. Se pare ca liana la dus destul de departe. Se scutura de praf, incerca sa-si aranjeze palaria, cravata si vazu ceva stralucind pe jos. Se apropie si vazu ca era un inel de aur cu o piatra mare, verde, care stralucea. Se uita in jur, nu era nimeni. Inelul era al lui. Putea sa il pastreze, sau sa il vanda si ar fi avut bani sa isi plateasca chiria pe un an intreg.
Printzesa pornise din nou prin parc. Nu stia unde sa mearga si cum sa faca pentru a afla unde e inelul. Se gandea ca ar trebui sa se intoarca acasa, pentru ca era foarte tarziu si peste doua ceasuri parintzii ei aveau sa se trezeasca. Manca bezele, caci gasise un copacel care in loc de fruncte dadea bezele si culese si ea cateva. Nu stia cum sa iasa din parc si ratacea pe alei. Il vazu pe Charlie Chaplin si vru sa-l intrebe daca stie cum se poate iesi din parc. Dar vazu inelul din mana lui si nu ii veni sa creada. Scoase un tzipat de bucurie, iar Charlie Chaplin se intoarse spre ea. Se privira ochi in ochi si atunci, din senin, se auzi o bubuitura si multe focuri de artificii, in toate culorile, aparura deasupra lacului. Charlie Chaplin era vrajit de frumusetea Printzesei, iar Printzesa se uita in ochii lui mari, negri si simti ceva ce nu mai simtise pana atunci, ca si cum ar fi plutit, asezata pe un fulg, printre nori. Charlie Chaplin ii zambi emotionat, se sprijini in baston incercand sa ia o atitudine galanta, dar bastonul se indoi atat de tare, incat Charlie Chaplin cazu in fund. Printzesa rase si simti ca nu vrea sa se mai desparta niciodata de el.
Printzesa si Charlie Chaplin se plimbau pe aleile parcului. Printzesei ii era frig, asa ca Charlie Chaplin ii dadu haina lui. Era plina de faina, iar cand Charlie Chaplin incercase sa o scuture, starni un nor de faina in jurul, isi ceru scuze, dar Printzesa nu se mai putea opri din ras. Charlie Chaplin ii povestea cum a fost dat afara de la brutarie si ce frumos era mirosul de paine calda, iar Printzesa ii povestea despre Craiasa Lacului si camera ei de gheatza si despre inelul cu piatra, mare, verde, pe care ar fi putut sa il aiba doar Printzul ei. Charlie Chaplin se bucura foarte tare cand auzea aceste cuvinte, caci se indragostise pana peste cap de Printzesa si nu mai vroia sa se desparta niciodata de ea. Nu stia nimic despre Craiasa Lacului sau inelul cu piatra verde, dar o asculta pe Printzesa cu atentie si incerca sa isi imagineze si el camera de gheatza si chipul bunicutzei intr-un vas cu apa. Nu ii venea sa creada ca el ar putea sa fie un Printz. Pana acum fusese un vagabond singuratic, fara prea mult noroc, dar acum o cunoscuse pe Printzesa si Charlie Chaplin nu se mai simtea un vagabond. Se simtea fericit.
Charlie Chaplin ii tot dadea Printzesei floricele mov, pe care le culegea din tufele din jur, fara ca aceasta sa vada. Printzesa se mira de fiecare data si credea ca buzunarul lui Charlie Chaplin e plin de floricele mov. Printzesa ii spuse ca pana dimineata trebuie sa ajunga la castel, pentru a-l prezenta pe Charlie Chaplin parintzilor ei. In scurt timp urma sa se faca dimineata, iar la rasaritul soarelui, vraja ar fi disparut.
Se grabeau amandoi spre castel, incercand sa gaseasca drumul spre iesire prin ceata cu miros de portocale. O caleasca trecu pe langa ei, iar Charlie Chaplin fluiera si caleasca se opri. Se cauta prin buzunare, scoase o moneda, i-o arunca vizitiului, deschise usa de la caleasca si o invita, politicos pe printzesa inauntru. Caleasca avea bancutze roz, moi, de plush, iar doi hamsteri cu sepcutze albastre si plini d funingine, puneau carbuni intr-o sobita mica ce dadea caldura.
Ajunsera la castel cat ai clipi, iar cand oprira in fata castelului, maimutzica in costum rosu de receptioner si cu chipiu, le deschise usa. Muzica de parada se auzea in continuare din strada, iar pe cer, toate stelele se aliniasera pentru a forma o stea uriasa, plina de stele.
Poarta castelului era inchisa si batura indelung pana cand cineva le raspunse. Era un melc batran, cu o lumanare, care le spuse ca el e portarul castelului, dar ajunge incet la usa pentru ca locuieste la ultimul etaj, in turn. Charlie Chaplin si Printzesa urcara o scara cu multe multe trepe pana ajunsera la camerele in care dormeau Imparatul de Verde si Regina lui. Batu la usa Reginei, dar nu primi nici un raspuns. Deschise usa si vazu ca prin camera pluteau tot felul de pesti colorati, prin aer, ca si cum toata camera ar fi fost un acvariu. Peretzii erau acum acoperitzi de oglinzi uriase, iar regina, intr-o frumoasa rochie verde, canta la pian. Printzesa ii povesti despre Copacul cel Batran, Craiasa Lacului, despre printzesa cu inel verde pe care o deseneaza in fiecare zi la scoala si despre Charlie Chaplin, de care ea s-a indragostit foarte tare. Ii spuse ca Charlie Chaplin are inelul, deci el e Printzul sortit pentru ea. Charlie Chaplin isi scosese palaria si era foarte emotionat de intalnirea cu Regina.
Mama Printzesei spuse: "Arata-mi, te rog, inelul.." si amandoua se intoarsera catre Charlie Chaplin. Acesta isi aminti ca inelul e la el si incepu sa-l caute prin buzunare. Nu il gasea, iar Printzesa incepea sa-si faca griji, caci fara inel, parintzii ei nu ar fi fost de acord cu casatoria. Charlie Chaplin se facuse alb la fatza caci credea ca a pierdut inelul. Cauta a doua oara si il gasi, iar Printzesa zambi bucuroasa. Atunci Regina intreba: "De unde ai acest inel?", iar Charlie Chaplin ii povesti cum a cazut din copac in cosul de gunoi si apoi cand s-a ridicat a vazut ca straluceste ceva pe jos si asa a gasit inelul. Regina zambi auzind aceasta poveste. "Voi va iubiti?", intreba Regina, iar Printzesa si Charlie Chaplin se uitara unul la altul, apoi dadura din cap ca da, iar Regina zambi din nou. "Atunci trebuie sa vorbim cu tatal tau.", mai spuse ea si deschise usa camerei, iar un peste portocaliu se strecura afara.
Intrara in camera Imparatului, care acum, pe timpul vrajii, avea expuse pe peretzi arme de toate felurile. Pistoale micutze cat o bricheta, grenade care aratau ca niste dovlecei, pusti de vanatoare cu doua, patru sau shase tzevi, arbalete cu sagetzi stralucitoare de otzel si un tun, cu cateva ghiulele asezate una peste alta, chiar langa patul Imparatului. Sabii de cavaleri, iatagane, buzdugane, topoare, toata camera era o mare expozitzie de arme, iar bratele candelabrul urias din mijlocul camerei erau acum niste serpi anaconda, care se innodau si se incolaceau tzinand felinarele in varful cozii. La capul Imparatului, o gorila ii facea vant cu o frunza de palmier. Printzesa era uimita de aceasta camera. Ziua, camera tatalui ei nu arata asa. Avea tablouri cu vaze cu flori pe perete, sau lanuri de grau in bataia soarelui, dar niciodata nu vazuse acolo un tun sau o gorila. Regele dormea. Regina il trezi si ii spuse ca Printzesa a fost la Craiasa Lacului si si-a gasit Printzul, iar acum vor sa se casatoreasca. Regele ii porunci gorilei sa-i aduca o ceshcutza de cafea. O bau, apoi se uita atent la Charlie Chaplin, masurandu-l din cap pana in picioare. Ii ceru sa ii arate inelul cu piatra verde, apoi spuse: "Acest inel nu este al tau. Esti un hotz de buzunare, iar acum vrei sa ne pacalesti pentru a te casatori cu Printzesa si pentru a lua jumatate din imparatzie. Uita-te la tine! Esti un vagabond si vrei sa te casatoresti cu Printzesa de Verde. Asa ceva nu este posibil. Nu sunt de acord cu casatoria voastra. Blocheaza iesirea!", ii porunci regele gorilei, iar aceasta se puse in fata usii. Lui Charlie Chaplin incepuse sa i se faca frica. Imparatul de Verde era incruntat si amenintzator. Regina statea in dreapta Imparatului si nu mai spunea nimic. Printzesa spuse: "Dar eu m-am indragostit de Charlie Chaplin, iar Craiasa Lacului mi-a spus ca oricine va avea acest inel, este sortit sa devina Printzul meu. Charlie Chaplin este sortit sa devina Printzul meu!", mai spuse ea cu lacrimi in ochi. "Eu vreau sa ma casatoresc cu Charlie Chaplin! Te rog, tata!". Printzesa il ruga in genunchi, dar Imparatul ramanea la fel de neinduplecat.
Ii facu un semn scurt sa se ridice si ii spuse: "Un vagabond? Printzul tau? Cu hainele pline de praf si gaurite? Unde lucrezi?", il intreba pe Charlie Chaplin. "La o brutarie..", raspunse acesta. "Mintzi!", spuse Imparatul. "Ai fost dat afara in seara asta de la brutarie pentru ca ai vorbit urat cu brutarul-sef. Eu sunt Imparatul de Verde si am urechi peste tot in Regatul meu." Atunci ochii lui Charlie Chaplin se umplusera de lacrimi. Se simtea umilit si neputincios. O iubea pe Printzesa, dar nu putea sa il convinga pe tatal ei sa fie de acord cu casatoria. "Va rog..", mai spuse el catre Imparat. "O iubesc..". Imparatul se infurie mai tare. Incepu sa strige: "Un vagabond? Un hotz de buzunare!?". "Nu sunt un hotz de buzunare!", izbucni Charlie Chaplin, iar Imparatul scoase lua un pistol facut dintr-un dovlecel si il indrepta spre el. "Liniste!", spuse Imparatul. "Acum vorbesc eu!", striga el si peretzii camerei se cutremurara. "Ea nu e o fata oarecare. E o Printzesa! Iar tu esti prea jigarit pentru ea. Uita-te la ea!" Printzesa stralucea in rochia ei alba, chiar daca obrajii ii erau rosii si din ochi ii curgeau lacrimi. "Acum uita-te la tine!" si il duse pe Charlie Chaplin in dreptul unei oglinzi. "Ai pantofii ruptzi, hainele murdare si uzate si privirea unui hotz. Nu esti de nasul unei Printzese. Esti mic de inaltzime si mergi cracanat. Ai mainile murdare si mirosi a paine calda. Esti un sarac, iar locul tau e pe strada, cu ceilalti saraci. Esti un lenes, de asta n-ai fost in stare sa aduni avere. Ai crescut pe strazi si ai fost dat afara din orice serviciu pe care l-ai avut pana acum. Nu ai nici un viitor. Iar pe Printzesa in nici un caz nu o iubesti! Ai venit sa ii furi mostenirea. Sa scapi de saracie!". Charlie Chaplin incepu sa isi agite bastonul in aer: "Sunt sarac! Sunt un vagabond! Am fost dat afara de peste tot pe unde am lucrat. Dar nu sunt un hotz! Si o iubeeeeesc pe Printzesa!!", racni Charlie Chaplin. Imparatul vazu ca o sfidare cuvintele lui Charlie Chaplin, ii lua inelul verde din mana si i-l dadu gorilei, apoi spuse: "Sa fie inchis in temnitza!".
Atunci gorila il lua pe Charlie Chaplin pe sus si il duse in temnitza. Printzesa plangea in hohote pe umarul mamei ei, dar Imparatul se arata neclintit in hotararea lui. Mai spuse: "Printzesa, eu nu iti vreau decat binele. Acest Charlie Chaplin nu e de vitza nobila. Mi-e si rusine ca l-am primit in castelul nostru. Un vagabond, un zdrentzaros. Printzul tau trebuie sa vina dintr-o familie buna. Sa aiba spada si mantie si un cal alb. Trebuie sa fie inalt si frumos, iar hainele sa ii fie impodobite cu fir de aur.", dar Printzesa plangea in continuare. Se gandea la Charlie Chaplin si ce suferintze avea el sa indure in temnitza. Atunci Imparatul ii spuse: "Printzesa, tu esti prea tanara si nu iti dai seama cand un om vrea sa te pacaleasca. Dar eu da. Acel inel apartzine intr-adevar Printzului tau. Dar Charlie Chaplin doar l-a gasit pe strada. Nu e inelul lui, iar adevaratul proprietar al inelului, cel care l-a pierdut, acum il cauta si te cauta si pe tine. Sunt sigur ca este un Printz demn de familia noastra, nu un cersetor. E o confuzie la mijloc. Printr-un accident, inelul a ajuns la Charlie Chaplin, iar tu ai crezut ca Charlie Chaplin e Printzul. Trebuie sa il gasim pe adevaratul proprietar al inelului, Printzul tau.. Daca insisti sa te casatoresti cu Charlie Chaplin iti vom lua mostenirea si te vom arunca afara din castel. Pe strada. Sa traitzi amandoi ca vagabonzii daca asta iti doresti.".
La auzul acesor cuvinte, Printzesei i se rupse inima in doua. Il iubea pe Charlie Chaplin, dar nu putea cu nici un chip sa il induplece pe tatal ei. Nu mai stia ce sa faca si nu mai intelegea nici ea al cui este de fapt inelul. Atunci Regina spuse mangaind-o pe frunte: "Tatal tau are dreptate. Adevaratul Printz doar a pierdut inelul, iar Charlie Chaplin l-a gasit... sau l-a furat! Trebuie sa il gasesti pe proprietarul inelului pana sa rasara soarele. Ursitoarele ti-au prevestit ca daca nu iti gasesti Printzul pana dimineatza nu il vei mai putea gasi niciodata, caci niciodata nu vei mai trai o noapte de basm ca aceasta. De dimineata vraja va disparea, iar tu vei uita tot si nu vei mai visa niciodata o printesa verde cu un inel mare, verde, caci Bucurestiul de Poveste se arata o singura data in viata unui om, atunci cand trebuie sa I se intample ceva cu adevarat special.", spuse ea uitandu-se la zatzul ramas in cescutza de cafea pe care o bause regele. "Printzesa.. noi nu iti vrem raul. Charlie Chaplin e un vagabond si nu poate fi un Printz. E sarac si nu e de nasul nostru. Mergi si gaseste-l pe adevaratul Printz si nu te lasa pacalita.", ii mai spuse Regina dupa care iesi din camera. Imparatul o lua de mana pe Printzesa si pornira spre caleasca pentru a-l gasi pe adevaratul proprietar al inelului. Printzesa era trista, dar se gandea ca poate parintzii ei au dreptate. Chiar daca il iubea pe Charlie Chaplin, ea era o Printzesa si poate Printzul ei intr-adevar pierduse inelul si acum il cauta.
Imparatul si Printzesa se suira intr-o caleasca trasa de doua pasari uriase, cu aripi de liliac si ciocul impodobit cu multe pietre pretzioase. Era caleasca regala si intr-o clipa Printzesa se trezi zburand pe deasupra Bucurestiului de poveste. In locul magazinului Obor vazu un mare cort de circ facut dintr-un material transparent, iar inauntru o multime de oameni se uitau cu gurile cascate la doi acrobatzi in roz care faceau salturi la trapez. Cartierul Stefan cel Mare devenise un desert cu dune de nisip aurii si piramide inalte, traversat de beduini calare pe camile, iar deodata prin fata lor, in zbor, trecu chiar Aladin pe covorul fermecat, impreuna cu frumoasa lui Jasmine. Piata Victoriei era plina de farfurii zburatoare si o multime de omuletzi verzi, micutzi de inaltime si cu niste ochi foarte mari, albastri, roiau in jurul lor, iar cladirea Guvernului era acum o baza intergalactica, construita dintr-un metal stralucitor, sub forma unei sfere imense. Dealul Mitropoliei era un munte plin de pesteri intunecate in fata carora oameni primitivi, pictatzi pe fatza si imbracatzi in piei de animale dansau in fata focului cu sulitze in mana. Apoi vazu un rau si o cascada in coasta muntelui, unde mai multi dinozauri, mai mari sau mai mici, venisera sa bea apa. Cand ajunsera deasupra Casei Poporului, Printzesa vazu o cometa cu o coada lunga, verde, trecand chiar pe langa caleasca lor, iar cand se uita in jos, nu-i veni sa-si creada ochilor. Casa Poporului era acum un ghetzar imens pe care se puteau vedea cateva igluuri, casele eskimoshilor. Ningea cu fulgi uriashi, asa cum Printzesa nu mai vazuse niciodata. Eskimoshii pescuiau la copca, dar sunt alungatzi de o familie de ursi polari care le fura saculetii cu peste. Doua foci se odihnesc pe gheatza rece, iar Mos Craciun tocmai iese din casutza lui de lemn cu sacul plin de cadouri In fatza ei, Printzesa vazu aurora boreala. Tot cerul era plin de culori: mov, albastru, verde, galben, toate culorile pareau a curge in valuri pe cer. Mai incolo, Gradina Cismigiu devenise o gradina chinezesca, cu temple ale lui Buda, pagode si chinezi in kimonouri albe facand gimnastica pe marginea lacului. Printzesa il intreba pe Imparat: "Unde mergem?". "La Oracolul din Cascada Fermecata.", raspunse acesta. "Oracolul ne va spune cui ii apartine inelul si il vom gasi pe Printzul tau!". Dar Printzesa se gandea la Charlie Chaplin si la cat de mult l-au durut cuvintele parintzilor ei.
Intre timp, Charlie Chaplin era in celula lui friguroasa cu o ghiulea legata de picior. Ar fi fost bezna in jurul lui, daca una din cele doua luni de pe cer nu si-ar fi trimis razele printr-un gemuletz acoperit de gratii. Charlie Chaplin isi impartea celula cu doi sobolani batrani si fara dintzi si un paianjen urias care isi tesuse panza intr-un colt. Era frig, iar Charlie Chaplin se ghemuise pe pat, doua scanduri putrezite. Se gandea ca sigur dragostea va invinge, dar nu gasea nici o scapare din aceasta situatie. Printzesa era departe, cautandu-l pe proprietarul inelului, Printzul ei adevarat, iar el era in aceasta celula, intemnitat de Imparatul de Verde si Regina lui. Simtea ca doar dragostea lui pentru Printzesa conteaza si nu hainele sau bogatzia, dar ii era rusine ca nu era decat un vagabond, un pierde vara. "O Printzesa e o fiinta miraculoasa", se gandea Charlie Chaplin, "iar eu sunt doar un...", apoi isi sterse lacrimile si trase aer in piept. "O sa se intoarca si o sa ne casatorim", isi spunea el dupa aceea. "Ba nu. O sa putrezesc aici in temnitza asta si no sa-i mai vad niciodata ochii aceia minunati", "Ba o sa se intoarca si o sa fugim impreuna sa traim pe malul oceanului.", "Ba nu. Inelul acela nu era al meu. L-am gasit din intamplare. Nu e inelul meu. Ea nu e Printesa mea.. ". Astfel se framanta Charlie Chaplin in celula lui si atat de tare il coplesira gandurile incat lesina.
Incepu sa viseze ca cineva loveste cu putere in usa temnitei lui. In vis, temnita din castelul Imparatului de Verde era o sala lunga luminata de o parte si de alta de torte. De-a lungul peretilor se puteau vedea armuri stralucitoare, din argint, asezate ca intr-o expozitzie. Ghiuleaua inca ii atarna de picior lui Charlie Chaplin. Incerca sa mearga pana in capatul salii, cat mai departe de usa si observa ca ghiuleaua devenise usoara ca un balon. O intepa cu unghia iar ghiuleaua se desumfla. Se auzi o lovitura mai puternica decat toate celelalte si usa se facu bucatele. Inauntru navalira o multime de purici uriasi. Charlie Chaplin se ascunsese dupa una dintre armurile stralucitoare si nu intelegea ce vor aceste fiinte de la el. Puricii aveau opt picioare, capul mic si negru, iar in varful capului doi clesti micuti, ca niste cornite. Erau imbracati in verde ca niste soldati de comando si erau inarmati cu bate de baseball. Incepura sa strige cu voce foarte subtire "Chaaaarli Chaaaapliin...", "Chaaaarli Chaaaapliin...", dar lui Charlie Chaplin ii era frica sa iasa din ascunzatoare, caci puricii pareau pusi pe fapte rele. Unul dintre purici se uita printr-un binoclu cu infrarosu si deodata spuse: "E dupa cavalerul acela!." Atunci, toti puricii se repezira in acea directie, iar Charlie Chaplin incerca sa vorbeasca cu ei: "Stati! Nu am facut nici un rau! Opriti-va...". Dar puricii se apropiau din ce in ce mai amenintatori. Isi dadu seama ca nu se poate discuta cu ei si ca daca vrea sa mai scape cu viata trebuie sa le tina piept.
Vazand ca nu mai are nici o alta sansa, Charlie Chaplin isi lua bastonul si se arunca asupra puricilor uriasi. Atat de repede se misca incat de fiecare data cand unul din purici incerca sa il loveasca, Charlie Chaplin parca disparea din fata lui si puricele se trezea lovind alt puric. Puricii nu se asteptasera ca Charlie Chaplin sa le faca atatea probleme. Acum erau toti plini de cucuie. Se uitau la el mirati si se stransera toti in centrul salii. Incepura sa loveasca cu batele de basebal in podea, iar expresia lor era din ce in ce mai fioroasa. Se apropiau cu pasi mici de Charlie Chaplin, fara sa-l scape din priviri si bateau din ce in ce mai tare in podea. Unul dintre ei zise: "In numele Imparatului de Verde, trebuie sa-ti facem felul." Apoi porunci: "Puuriiici! La ataaac!" si puricii pornira ca din pusca. Charlie Chaplin se retrasese intr-un colt intunecat al salii sa-si traga sufletul. Cand ii vazu pe purici venind spre el incepu sa isi invarta bastonul atat de repede incat parea ca are in mana o elice. Inchise ochii si se arunca asupra puricilor cu atata fortza incat ii imprastie pe acestia ca si cum ar fi fost niste popice. Se uita inapoi. Puricii zaceau lesinati, aruncati peste tot prin sala uriasha, iar unul dintre ei se agatase de un cui de care era prins tabloul lui William Shakespeare. Incerca sa iasa din acea sala, dar vazu ca este suspendat in aer, la zece centimetri deasupra pamantului. In orice directie ar fi incercat sa mearga, sa sara, sa faca tumba, ramanea pe loc.
In acest timp, Imparatul de Verde si Printesa ajunsera la Oracolul din Cascada Fermecata. Cascada era pe locul pe care ziua se afla Gara de Nord. Sinele de tren devenisera rauri, iar Gara, o mare cascada involburata in care se revarsau toate aceste ape. Apa involburata facea spume albe, stralucitoare si Printesa vazu pestisori de aur sarind si facand tumbe in toate directiile. Apoi vazu caleasca fermecata trasa de doi vulturi uriasi, indreptandu-se chiar spre miezul cascadei. Il intreba pe Imparat: "Tata, unde mergem?", "La Oracolul din Cascada Fermecata...", raspunse el si incepu sa rada. Apoi, din apa, aparu ca un balon urias de sapun, care inghiti caleasca. Trecura prin apele involburate, dar nu se udara deloc, pentru ca balonul ii protejase. Acum suprafata lui lucioasa reflecta zeci de curcubee si totul in jur parea scaldat intr-o lumina puternica, galbena, ca si cum acolo s-ar fi gasit insusi soarele. Balonul se sparse si Printzesa vazu ca pluteau deasupra unei paturi de nori albi, creti si pufosi. Cand se uita in sus, vazu intr-adevar soarele, stralucind neasemuit de puternic, pe un cer intunecat, iar printesa isi dadu seama ca acela e Cosmosul. Privi in dreapta Sorelui si vazu toate planetele, aliniate. Caleasca ateriza si se cufunda in interiorul unui nor alb si pufos. Pe un scaun micut, la o masuta la fel de mica statea aplecat un batranel cu o barba alba foarte lunga. Batranelul scria ceva pe o foaie si nu baga de seama cand caleasca ateriza chiar in spatele lui. Imparatul si Printesa coborara din caleasca, dar nu indrazneau sa il deranjeze, caci batranul parea foarte concentrat. Imparatul de Verde tusi, iar batranul se intoarse spre ei mirat. "Marite Oracol, care citesti in stele si toate rosturile lumii le cunosti, vin in fata ta cu o mare rugaminte si imi cer iertare pentru ca te deranjez.", spuse Imparatul cu capul plecat. "Te ascult Imparate de Verde.", raspunse batranul si isi aseza creionul pe masuta. "Marite Oracol, ea este fiica mea, Printzesa de Verde si in aceasta noapte este sortita sa isi intalneasca Printul. A cunoscut lumea de basm care prinde viata noaptea, pe strazile Bucurestiului, si a inteles ca noi ne traim jumatate de viata in vis si jumatate in realitate. Acum este destul de mare pentru a se casatori, dar inelul pe care ar fi trebuit sa il aiba Printzul ei, a fost furat de un vagabond...". "Stiu tot...", spuse batranul zambind si ii facu un semn Imparatului de Verde sa se opreasca. Apoi adauga: "Toate pasarile care au trecut pe aici pe sus, numai despre povestea asta mi-au vorbit. Cu Printesa de Verde si Charlie Chaplin.", mai spuse el amuzat. "Da, numai ca Printesa mea s-a indragostit de acel vagabond si...", il intrerupse Imparatul. "Nu.", se incrunta batranul. "Ti-am spus ca stiu tot si te-am rugat sa ma asculti. Pentru ca este o fiinta miraculoasa, Printzesa de Verde e sub protectia mea de ani de zile. Eu i-am trimis greierii care ii canta noaptea inainte sa adoarma si tot eu visul cu Printesa Verde cu inel mare, verde. Destinul ei e important pentru mine, caci sufletul ei e cel mai curat din tot regatul. Peste mii de ani rostul ei e sa devina o pasare verde, iar cantecul ei va fi asa frumos, incat oamenii se vor imbuna si vor pune capat tuturor razboaielor din lume.". Imparatul de Verde si Printesa erau uimiti de intelepciunea batranului. "Dar sa revenim in prezent", mai spuse Oracolul si zambi din nou. "Acum iti vei cunoaste Printzul. E totul scris aici.", si batranul le arata foaia pe care scria mai devreme. Era plina de calcule si formule din care Imparatul de Verde si Printesa nu intelegeau nimic. Batranul insa zambea linistit. Batu usor, de doua ori, cu creionul in masa. Imparatul si Printesa se trezira din nou in caleasca, intrand in castelul Verde printr-un gemulet, caci caleasca devenise mai mica decat o musculitza, atat de mica, incat nici nu se putea vedea cu ochiul liber.
Inaintau pe holurile castelului, prin sala oglinzilor venetiene si prin sala de bal, cu loc pentru orchestra, ring de dans si un candelabru facut din cele mai stralucitoare cristale. O forta nevazuta impingea caleasca spre o destinatie necunoscuta. Imparatul de Verde si Printesa nu mai stiau ce sa creada si asteptau sa vada ce urmeaza sa se intample. Apoi caleasca cobori scarile intunecate care duc spre temnita, ocoli panzele de paianjen in care ar fi putut sa ramana blocata si intra printre gratii in celula in care era inchis Charlie Chaplin. Cand il vazu, Printesa simti ca inima ii bate atat de tare incat ar putea sa ii sara din piept. Scoase un strigat de bucurie, pentru ca Charlie Chaplin era viu si nevatamat, dar Imparatul se incrunta si Printesa, rosie in obraji, incerca sa isi ascunda emotiile. Caleasca inainta prin aer chiar spre Charlie Chaplin, care era intins pe jos, doborat de un fel de febra care ii facuse fruntea sa transpire, zvarcolindu-se si visand acel vis in care fusese atacat de purici.
Deodata caleasca prinse viteza si se infipse ca un ac in dreptul inimii lui Charlie Chaplin. Strapunse usor pielea si intra. Acum, Imparatul de Verde si Printesa pluteau spre inima lui Charlie Chaplin. Parea o planeta mare, rosie, pulsand incontinuu ca o toba uriasa. Era inconjurata de vene si artere traversate de sange si care luminau ca niste neoane. Intrara in inima lui printr-un tunel lung, rosu, cu peretii plini de acadele colorate ca niste curcubee. In interiorul inimii lui Charlie Chaplin era o caldura foarte placuta si in surdina se auzea o muzica de pian despre care nu iti puteai da seama din ce directie vine. Apoi tunelul cobora brusc, iar caleasca prinse atata viteza incat Imparatul si Printesa crezura ca or sa se prabuseasca. Aterizara pe un deal verde, cu multi fluturi jucausi, iarba deasa si papadii. Mai incolo, pe deal, incepea o padure, iar mai la vale printesa vazu un garduletz de lemn si o stana de oi. Apoi in dreapta vazu o turma de oi behaind si pascand iarba linistite si cativa mielusei care se fugareau si se tot impiedicau . In departare se puteau vedea cateva casutze, cu flori in curte, vitza de vie si pomi plini cu fructe. Din cand in cand se auzea cate o vacuta sau un latrat de caine. Deodata, din spatele lor, aparura o multime de copii, cantand. Facura un cerc in jurul Imparatului si al Printesei si cantau despre o printesa care poate vorbi cu pasarile: "Cip Cirip, spuneau pasarelele/ Da, da, da, spunea Printesa".
Astfel arata inima lui Charlie Chaplin. Ca un sat, langa un deal. Imparatul de Verde se inseninase la fata. Ii placeau si lui aceste locuri, aerul curat, mirosul ierbii, adierea calma de vant, iar copiii cantau cu atata bucurie sub soarele de vara incat indrazni chiar sa zambeasca cu un colt al gurii. Caleasca decola din nou, ca la un semn, iar acum se indrepta catre sat. Ateriza in fata morii a carei elice ruginita se invartea lent. Imparatul si Printesa coborara din caleasca si intrara inauntru. Pe langa pietrele mari pentru macinat grau, in acea moara se mai afla un cuptor mare pentru paine si o banda pe rulmenti, care ar fi trebuit sa duca aluatul pregatit in cuptor si sa il scoata de acolo cand s-a copt si a devenit paine calda. Dar intreg acest sistem era oprit. Bucatelele rotunde de coca asteptau zadarnic sa fie duse in cuptor. Banda era nemiscata, iar cuptorul nu avea foc. Pietrele de moara nu macinau, iar elicea, miscata de adierea vantului, scartaia din toate incheieturile. Cercetand curioasa imprejurimile, Printesa descoperi un iepuras dormind langa un soi de manivela. Iepurasul avea pe cap o sapca pe care scria "Iepurasul-Brutar". Parea ca doarme un somn adanc si viseaza un cosmar, caci se rasucea pe toate partile si isi ascundea capusorul intre labute. Prin somn iepurasul spunea: "Sunt iepurasul brutar din inima lui Charlie Chaplin... Fiecare painitza coapta aici inseamna un zambet, o amintire frumoasa, un gand bun… Charlie Chaplin e foarte trist acum… Nu mai pot sa coc... Aud cum scartzaie elicea morii… Mecanismul e oprit si nu am putere sa il pornesc…Sunt ametzit… Ma simt slabit… De fiecare data cand vreau sa ma ridic vad in imaginatzia mea o printzesa verde cu un inel, mare, verde si deodata simt cum ma lasa puterile… Charlie Chaplin nu se gandeste decat la Printzesa Verde cu inel mare, verde si nu vrea sa mai faca nimic fara ea… Fiecare turta ar trebui sa fie un gand bun... Sunt molesit...". Iepurasul tacu, iar Printzesa il lua in bratze si incerca sa il trezeasca, dar iepurasul parea lipsit de viatza. Printzesa se sperie putzin, dar vazu doua lacrimi curgand din ochii iepurasului. “Iepurashule, sunt eu, Printzesa Verde. Nu-ti fie frica. Il iubesc pe Charlie Chaplin si vreau sa ma casatoresc cu el. ”
Atunci, ca prin minune, Iepurashul lua mana Printzesei in mana lui si trasera amandoi, cu putere, de manivela. Se auzi un "clic!", banda pe rulmenti incepu sa se miste si flacari mari izbucnira in cuptor. Imparatul, care in acest timp inspectase cu atentzie fiecare coltz al brutariei spuse: "Sunt curios ce gust are painea facuta in inima lui Charlie Chaplin..." si lua prima turta rumena care cazu in cos. Musca cu pofta, caci toate aceste aventuri ii facusera un pic foame si deodata stramba din nas si scuipa painea afara. Spuse: "Aau! " si incepu sa se tina de o masea. "Are pietre in ea", spuse Imparatul, dar cand se uita mai bine, vazu inauntru turtitei inelul cu piatra mare, verde pe care doar cel sortit sa fie Printul Printesei de Verde, ar fi putut sa il aiba.
"Acum fugiti inapoi la caleasca, caci peste 5 minute noaptea se sfarseste si nu veti avea timp sa faceti nunta!", spuse iepurasul cu sapca de brutar, care intre timp se trezise si invartea voios cateva paini in cuptor, miscandu-se dintr-o parte in alta in pasi de dans. Printesa era cea mai fericita. Nu mai intelegea cum s-au potrivit toate aceste lucruri, dar se bucura ca se va casatori cu Printul ei, Charlie Chaplin. Imparatul tinea strans in mana turtitza cu inelul inauntru si desi nici el nu intelegea cum au fost posibile toate astea, avea acum dovada ca Charlie Chaplin nu furase inelul, ci il avea in inima. Si acum il considera pe Charlie Chaplin un vagabond, dar stia ca nu poate sa incalce cu nici un chip vointa Oracolului din Cascada Fermecata, cel care i-a adus pana aici, in brutaria din inima lui Charlie Chaplin.
Caleasca zbura cu viteza gandului afara din inima lui Charlie Chaplin, iesi pe nas si deodata crescu la marimea normala, spargand unul dintre peretii temnitei. "Poruncesc sa vina toata lumea aici! Nu mai avem timp!" racni Imparatul de Verde cu o voce extraordinar de puternica. Imediat in temnita aparu Regina, Sfetnicii cei mai de seama ai Imparatul, un muzicant cu o vioara si Gorila regelui aducand pe o pernutza rosie inelul cu piatra mare, verde. Charlie Chaplin deschise un ochi si fu surprins sa vada caleasca trasa de vulturi uriasi, Imparatul, Printesa, Regina si tot alaiul, in temnita lui care acum avea un perete daramat. De afara se auzi cantatul cocosului, iar pe cer se zarea, ca printr-o crapatura, lumina zilei care incepea. "In fata acestei solemne adunari va declar sot si sotie!", se grabi Imparatul sa rosteasca, punandu-i Printesei pe deget inelul cu piatra mare, verde. Atunci, de emotie, lui Charlie Chaplin ii zbura pur si simplu palaria de pe cap. Soarele se vedea rasarind prin gemuletzul zabrelit. Printesa il imbratisa pe Charlie Chaplin, iar el o saruta si deodata le crescura, aripi mari cu pene albe verzi si roz. Se luara de mana si falfaind din aripile lor ca doi ingerasi, zburara din castel, printr-o fereastra deschisa. Si au trait fericitzi pana la adanci batranetzi.

Un comentariu:

tib spunea...

wow dupa ce am citit povestea pot spune ca harry poter e naspa ... puteam s-o spun si inainte, dar nu stiu de ce o spun parca mai bine acum. ce vreau sa zic e ca mi-a placut povestea si imi plac ironiile, so good job sorin i guess