[Location: Alice Monica's computer
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 5 august 2006 21:29:00]
TINA
Fiecare zi e la fel ca fiecare zi, plină de beznă şi de mine. Aştept. Să se întâmple ceva, ceva mai mare decât pot eu să-mi închipui, ceva care să schimbe totul, să bubuie. Aştept o surpriză. Un cutremur, decernarea premiilor Nobel, mamă Doamne, orice. Aştept eu, am aşa un sentiment de aşteptare în burtă, şi nu se întâmplă nimic. Şi fiecare zi începe totuşi cu poştaşul care spune: „Nimic pentru dumneavoastră.”
Acum câteva săptămâni a venit iubirea, într-o seară a venit, când nu voiam nimic, în afară de să stau într-o cafenea şi să beau un tonic. O fanfară cânta cântece lente, şi eu mă uitam în jur, în copacii care păreau să-şi iţească spre mine mugurii identici, şi sub ei l-am văzut pe băiat. Cu o piele făcută din materiale ciudate, maronii, cu păr moale şi ochi la fel. Şi inima m-a durut, fiindcă arăta totuşi atât de frumos. Am vorbit unul pe lângă altul în engleză. Ce fusese înainte nu mai era valabil, doar băaitul şi cu mine, ne-am dus acasă. În braţele mele un om cald, ca un pui de animal se simţea, să mănânci pielea de pe el, fiindcă de vorbit nu era nevoie. Nu e niciodată nevoie. Nici nu trebuie să ştii nimic despre el, că neînţelegerile apar numai prin cuvinte, mă gândeam eu în ziua de după noaptea aia şi mă gândeam la el în fiecare minut. Visam. Visam o viaţă în tăcere într-o ţară străină, cu el. Tot restul nu mai era important.
TINA
Şi stătea în locuinţa mea. Şi se uita la mine. Era frumos. Şi? Tot punea mâna pe mine, tot mereu. Într-una punea mâna pe mine. Încă mai merge. E doar un om care pune mâna pe mine. Pielea rămânea rece şi gândurile mele erau în ceva gol. Am încercat să vorbesc, dar nu mergea, din cauza limbii sau fiindcă nu era nimic de spus, pe urmă s-a ridicat şi-a plecat.
TINA
Iubirea închide uşa. Copacii sunt din nou aici, şi trece şi un poştaş. El şopteşte: Pentru dumneavoastră nu am nimic.
TINA
Ştii ce se întâmplă când ajung acasă? Nimic nu se-ntâmplă. Umblu prin casă şi nu are nici o importanţă cum arăt. Mobilele cele frumoase nu-mi dau nici o atenţie. Mă uit pe fereastră. Mă ung cu cremă, îmi fac ceva de mâncare, îmi iau mâncarea în pat şi ştiu cum o să mă scol mâine dimineaşă, cum o să iau micul dejun în pat, şi drumul până la serviciu, şi pe ăla îl ştiu. Cunosc deja toate astea, fiecare pas, fiecare frază, pe care o spun peste zi.
TINA
Cu câţiva ani în urmă, Marea Baltică era pentru mine cea mai mare mare din lume, era de fapt lumea şi, în felul ăsta, tot ceea ce n-aş fi avut niciodată. O călătorie până acolo părea ca o călătorie în America, la fel de departe, într-o ţară lăudată. Am ajuns acolo la ceasul când ziua se pregăteşte să meargă la culcare. Marea, în lumină, cu valuri mărunte, care sună ca uleiul de plajă, produce zgomote supărătoare. Vrea să doarmă, nu să se holbeze careva la ea. Şi tot timpul sunt acolo unii care se holbează. Şed şi se holbează, nici unul nu ştie de ce, la marea care ar vrea atât de mult să se culce. Ea e neagră, argintie, roşie şi mai ales arată ca şi când nu s-ar termina nicăieri, nici n-ar începe, nesfârşită ca universul. Şi poate că oamenii bănuiesc că există ceva, care e mai mare ca ei şi care prin asta îi consolează, când stau ei aşa şi se uită. Undeva, acolo unde ochiul meu era prea slab ca să mai ajungă, începea libertatea, care se numea Amsterdam şi Zürich. Pe toate plajele din lume sunt oameni care stau şi se uită la mare, de sus arată ca nişte furnici, un tiv negru înainte să înceapă albastrul. Milioane de oameni care stau şi se uită la mare şi se gândesc la infinit, la chinurile iubirii, se gândesc la sfârşit, se gândesc la ţări îndepărtate, se gândesc, ar trebuie să trăiesc pe malul mării, ar trebui să călătoresc, ar trebui să trăiesc altfel. Milioane de oameni sunt vrăjiţi de mare. Înţeleg, pentru scurt timp. Înţeleg cât îi e de indeferent lumii , dacă ei îşi irosesc viaţa sau nu. Marea, care tot aici o să fie, mai târziu. Şi timp de o clipă au aşa o idee sau o consolare sau se găndesc mâine, mâine am să schimb totul. Aşa gândesc oamenii atunci când se uită la mare, gânduri scurte, mici, despre ceva, care e mult mai mare decât ei, şi gândurile se transformă în aer şi ploaie şi cad în mare, sunt duse de acolo, şi oamenii se ridică, uită şi nu mai au decât aşa, un dor, atunci când sunt iar departe de ea. Dar de ce anume, asta nu le mai vine în minte.
TINA
Noaptea în care am vrut să mor nu era foarte întunecată, nici luminoasă, era spălăcită aşa cum e totul în acea jumătate a anului, care e rezervată morţii. Aproape ca prin somn m-am văzut sculându-mă, îmbrăcând copilul, ducându-l la creşă, ducându-mă la birou, mâncând în pauza de prânz paste instant şi vorbind la telefon cu oameni care chiar şi când îţi spun cât e ceasul sunt deja minciună. Am stat întinsă, fără să mă mişc, cu ochii închişi, cu sufletul închis şi simţindu-mă deja într-o stare de moarte. Aşa ar fi, dacă nu ar mai trebui să iei decizii, să nu trebuiască să mai fii răspunzătoare pentru viaţa ta, să zaci. Era o mare pace, şi ziua, în care am vrut să mor, era una bună. Zăceam în patul meu şi voiam să încep să cobor, când un mic batracian mi-a sărit în pat şi, în ciuda faptului că avea un picior de lemn, a început să danseze. Râdea şi cânta. Acum avem şi covoare de mărimea camerei, am spus eu, şi eu am zdrobit animalul ăla jalnic şi am reluat pregătirile pentru moarte.
TINA
De ce nu ne-a spus nimeni la naştere ce fel de job o să avem aici, în rest, ăştia îţi zic toate tâmpeniile posibile, cu ce să te îmbraci, cum să te hrăneşti şi cum să treci strada. De ce dracu nu există un rege, care să le explice la toţi nou-născuţii înainte de naştere despre ce e vorba. Dragă micuţule, peste câteva zile o să vii pe lume, misiunea ta o să fie să devii instalator, să faci un copil şi să-ţi amenajezi o groapă pentru resturile menajere biodegradabile. Nu cumva să încerci să vrei mai mult, altfel te fac eu să-ţi piară cheful.
duminică, 7 decembrie 2008
La_New_York_s
[Location: Alice Monica's computer
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 7 aprilie 2006 15:50:00]
La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege si cumpara un sot.
La intrare sunt afisate regulile de functionare ale magazinului:
- Poti vizita magazinul O SINGURA DATA!
- Sunt 6 etaje si caracteristicile barbatilor se imbunatatesc pe masura ce urci la etajul superior.
- Poti alege orice barbat de la un etaj, sau poti urca la etajul urmator.
- Nu te poti intoarce la etajul inferior!
O femeie decide sa viziteze magazinul pentru a-si gasi un barbat.
La etajul unu pe usa este urmatorul afis: "Acesti barbati au un loc de munca!"
Femeia decide sa merag la etajul urmator. Aici vede pe usa urmatorul afis: "Aceasti barbati au un loc de munca si iubesc copiii!"
Femeia hotaraste sa urce la etajul urmator. Pe usa vede urmatorul afis: "Acesti barbati au un loc de munca, iubesc copiii si sunt extrem de frumosi!"
-Wow, isi spune femeia, insa hotaraste sa mearga la etajul urmator .
La etajul al patrulea pe usa este urmatorul afis: "Acesti barbati au un loc de munca, iubesc copiii, sunt frumosi de innebunesti si ajuta si la treburile din casa!"
-Incredibil! exclama femeia. Cu greu pot rezista!
Insa decide sa mearga la etajul urmator. La etajul cinci pe usa este urmatorul afis: "Aceasti barbati au un loc de munca, iubesc copiii,sunt frumosi de innebunesti si ajuta si la treburile din casa si sunt extrem de romantici!" Femeia este tentata sa ramana si sa aleaga un barbat, insa pana la urma decide sa urce la ultimul nivel.
La etajul sase se afla urmatorul afis:
"Sunteti vizitatoarea cu nr. 31.456.012 a acestui etaj. Aici nu sunt barbati, acest etaj exista numai pentru a demonstra ca este imposibil sa satisfaci o femeie. Multumim pentru ca ati ales sa vizitati magazinul nostru!"
S-a mai deschis intre timp inca un magazin asemanator, de unde barbatii isi pot cumpara o nevasta.
La primal etaj sunt femei care sunt innebunite dupa sex.
La etajul doi sunt femei care sunt innebunite dupa sex si nu te bat la cap.
Etajele de la 3 la 6 nu au fost niciodata vizitate de barbati !
CONCLUDENT....NU????????????
P.S.!!!!ma gasiti pe la etajul 7 !!!!!!!
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 7 aprilie 2006 15:50:00]
La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege si cumpara un sot.
La intrare sunt afisate regulile de functionare ale magazinului:
- Poti vizita magazinul O SINGURA DATA!
- Sunt 6 etaje si caracteristicile barbatilor se imbunatatesc pe masura ce urci la etajul superior.
- Poti alege orice barbat de la un etaj, sau poti urca la etajul urmator.
- Nu te poti intoarce la etajul inferior!
O femeie decide sa viziteze magazinul pentru a-si gasi un barbat.
La etajul unu pe usa este urmatorul afis: "Acesti barbati au un loc de munca!"
Femeia decide sa merag la etajul urmator. Aici vede pe usa urmatorul afis: "Aceasti barbati au un loc de munca si iubesc copiii!"
Femeia hotaraste sa urce la etajul urmator. Pe usa vede urmatorul afis: "Acesti barbati au un loc de munca, iubesc copiii si sunt extrem de frumosi!"
-Wow, isi spune femeia, insa hotaraste sa mearga la etajul urmator .
La etajul al patrulea pe usa este urmatorul afis: "Acesti barbati au un loc de munca, iubesc copiii, sunt frumosi de innebunesti si ajuta si la treburile din casa!"
-Incredibil! exclama femeia. Cu greu pot rezista!
Insa decide sa mearga la etajul urmator. La etajul cinci pe usa este urmatorul afis: "Aceasti barbati au un loc de munca, iubesc copiii,sunt frumosi de innebunesti si ajuta si la treburile din casa si sunt extrem de romantici!" Femeia este tentata sa ramana si sa aleaga un barbat, insa pana la urma decide sa urce la ultimul nivel.
La etajul sase se afla urmatorul afis:
"Sunteti vizitatoarea cu nr. 31.456.012 a acestui etaj. Aici nu sunt barbati, acest etaj exista numai pentru a demonstra ca este imposibil sa satisfaci o femeie. Multumim pentru ca ati ales sa vizitati magazinul nostru!"
S-a mai deschis intre timp inca un magazin asemanator, de unde barbatii isi pot cumpara o nevasta.
La primal etaj sunt femei care sunt innebunite dupa sex.
La etajul doi sunt femei care sunt innebunite dupa sex si nu te bat la cap.
Etajele de la 3 la 6 nu au fost niciodata vizitate de barbati !
CONCLUDENT....NU????????????
P.S.!!!!ma gasiti pe la etajul 7 !!!!!!!
efectul musetel
[Location: Alice Monica's computer
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 25 iunie 2002 13:23:00]
Efectul muşeţel
Dati-mi voie :vorbesc din experienta,am si diploma in asa ceva,nu ma intrerupeti!
La prima vedere,notiunea e negativa,trista de tot,smulge lacrimi sau cel putin oftaturi,dar daca privesti mai atent,de preferat dupa mai mult timp,are si partile ei bune. Intotdeauna m-am autosugestionat asa si a dat rezultate:traiesc, nu?
Am vocatie de insingurata.Sunt departe de familia mea,platind,uneori,un pret prea mare pentru libertate,pentru faptul ca pot calatori,ca am lumea mea,desi nu ma pot integra in ea.Ca un stranier intr-o echipa fantastica…
…Intr-o zi din vara anului trecut m-am aflat pe plaja Marii Nordului. Singura, traind cu intensitate si egoism fiecare clipa , sedimentand in mine fluxul, caldura si mirosul nisipului,scufundndu-ma in apa ca intr-un botez.
Gandurile mele isi regaseau bucuriile primare,simturile se desteptau dupa multa vreme in care se lasau la dospit. Mi-as fi dorit sa ofer cuiva sentimentul pe care-l traiam.
Priveam, pe furis, familiile sau perechile de indragostiti care ma inconjurau. Pareau ca se bucura de cu totul altfel de lucruri decat mine. Oare care erau?
La un moment dat, langa mine si-a asezat sezlongul un tanar, care a adormit aproape instantaneu ,dupa ce mi-a aruncat cateva priviri bumerang.Se pare ca viata de noapte ramasese numai pentru mine o enigma…
Doua fetite au ramas surprinse, urmarindu-ma in apa,ca nu le vorbesc limba,iar cand ma chinuiam sa o fac , eram atat de caraghioasa. Ma incadrau in limita de varsta 1-5 ani , dupa balivernele pe care le indrugam,asa ca ne-am jucat putin de-a delfini – pentru ca nu trebuia sa vorbesc -, apoi una dintre ele mi-a adus o steluta de mare.O am si acum.
Un tata impreuna cu fiul inaltau zmeie pilotandu-le cu abilitate. Un cuplu „mascat” in scafandri plonja spre adancuri.
Simteam nevoia sa citesc.Apoi,mi se parea ca as putea rata ceva important care urma sa se intample. Viata ar fi putut trece pe langa mine fara s-o observ. Sa fie doamna cu costum roz,care se indrepta spre minicortul care o proteja de soare si nisip?Sa fie domnul care iesea din apa,semanand cu o soba de teracota?Sa fie micutul preocupat de imensa sticla de lapte?Asteptam acel amanunt, quelque chose-ul care sa le lege pe toate. Sub care chip si cum va arata?
Am abandonat cartea. Fiecare scena traita mi se parea intensa,reala si totusi atat de fantastica.In primul rand pentru ca nu faceam parte din acel tablou. Eram ca o pata care nu-si gasea locul.Aveam nerabdarea unui hot care vrea sa fure si sa fuga.Nu ma puteam opri din spionat.E clar, nu eram eu.
Tanarul lovit de narcolepsie de langa mine dadea semna de trezire. M-am hotarat sa plec.Precipitat.O clipa mi-a trecut prin minte ca produc barbatilor un puternic efect de somnolenta,asemenea unui ceai de musetel (sau de tei?).Am zambit ca pentru mine.
Desteptat din vis,tanarul – bronzat numai pe un obraz- m-a intrebat clasic cat e ceasul. I-am raspuns. Surprins de accentul meu,intrebarile curgeau ca un torent (unde le tinuse pana atunci?),iar eu simteam nevoia de a fugi.M-a intrebat daca nu vorbesc italiana,germana sau franceza.
Numai engleza.Am ridicat din umeri si am plecat.Tabloul continua sa existe si fara mine.Chipurile din jurul meu ma salutau .Aveam sa le revad vreodata…in afara visurilor?
Seara am plecat din pensiunea unde statusem spre alt oras.Schimband amabilitati cu patronul pensiunii ne-am oferit unul altuia cartile de vizita.Atunci,
pe usa de la intrare a dat buzna tanarul adormit – bronzat ,de data asta,pe ambii obraji.S-a oprit langa noi mirat ,spunand ceva de destin, continuandu-si tirul intrebarilor.Flatant.Magulitor.Obositor.
O despartire ciudata.Am intors capul din masina in care ma aflam.Cei doi barbati stateau tacuti in prag,petrecandu-ma.M-am indreptat spre un alt tablou. Nici acolo n-am prins culoare,contur,evadand la un moment dat . Nu imi doream sa fac parte din acea viata . Era ceva perfect. E ca si cum as fi venti dintr-o culoare inchisa si m-as fi trezit intr-un roz ,asemenea costumului doamnei din cort. Fara nici o tranzitie.Un gri macar…
… Dupa opt luni telefonul m-a intors in visul unei zile de vara.La celalalt capat , o voce necunoscuta,intr-o engleza greoaie, ma convingea de realitatea ce-o traisem:,,Eu sunt,cel de pe plaja.Care am adormit langa tine.Am luat numarul de telefon din cartea de vizita pe care ai lasat-o directorului de hotel.Cum ce-am facut in acest timp?Am invatat engleza …”
Type: Microsoft Word 97-2003 Document
Created: 25 iunie 2002 13:23:00]
Efectul muşeţel
Dati-mi voie :vorbesc din experienta,am si diploma in asa ceva,nu ma intrerupeti!
La prima vedere,notiunea e negativa,trista de tot,smulge lacrimi sau cel putin oftaturi,dar daca privesti mai atent,de preferat dupa mai mult timp,are si partile ei bune. Intotdeauna m-am autosugestionat asa si a dat rezultate:traiesc, nu?
Am vocatie de insingurata.Sunt departe de familia mea,platind,uneori,un pret prea mare pentru libertate,pentru faptul ca pot calatori,ca am lumea mea,desi nu ma pot integra in ea.Ca un stranier intr-o echipa fantastica…
…Intr-o zi din vara anului trecut m-am aflat pe plaja Marii Nordului. Singura, traind cu intensitate si egoism fiecare clipa , sedimentand in mine fluxul, caldura si mirosul nisipului,scufundndu-ma in apa ca intr-un botez.
Gandurile mele isi regaseau bucuriile primare,simturile se desteptau dupa multa vreme in care se lasau la dospit. Mi-as fi dorit sa ofer cuiva sentimentul pe care-l traiam.
Priveam, pe furis, familiile sau perechile de indragostiti care ma inconjurau. Pareau ca se bucura de cu totul altfel de lucruri decat mine. Oare care erau?
La un moment dat, langa mine si-a asezat sezlongul un tanar, care a adormit aproape instantaneu ,dupa ce mi-a aruncat cateva priviri bumerang.Se pare ca viata de noapte ramasese numai pentru mine o enigma…
Doua fetite au ramas surprinse, urmarindu-ma in apa,ca nu le vorbesc limba,iar cand ma chinuiam sa o fac , eram atat de caraghioasa. Ma incadrau in limita de varsta 1-5 ani , dupa balivernele pe care le indrugam,asa ca ne-am jucat putin de-a delfini – pentru ca nu trebuia sa vorbesc -, apoi una dintre ele mi-a adus o steluta de mare.O am si acum.
Un tata impreuna cu fiul inaltau zmeie pilotandu-le cu abilitate. Un cuplu „mascat” in scafandri plonja spre adancuri.
Simteam nevoia sa citesc.Apoi,mi se parea ca as putea rata ceva important care urma sa se intample. Viata ar fi putut trece pe langa mine fara s-o observ. Sa fie doamna cu costum roz,care se indrepta spre minicortul care o proteja de soare si nisip?Sa fie domnul care iesea din apa,semanand cu o soba de teracota?Sa fie micutul preocupat de imensa sticla de lapte?Asteptam acel amanunt, quelque chose-ul care sa le lege pe toate. Sub care chip si cum va arata?
Am abandonat cartea. Fiecare scena traita mi se parea intensa,reala si totusi atat de fantastica.In primul rand pentru ca nu faceam parte din acel tablou. Eram ca o pata care nu-si gasea locul.Aveam nerabdarea unui hot care vrea sa fure si sa fuga.Nu ma puteam opri din spionat.E clar, nu eram eu.
Tanarul lovit de narcolepsie de langa mine dadea semna de trezire. M-am hotarat sa plec.Precipitat.O clipa mi-a trecut prin minte ca produc barbatilor un puternic efect de somnolenta,asemenea unui ceai de musetel (sau de tei?).Am zambit ca pentru mine.
Desteptat din vis,tanarul – bronzat numai pe un obraz- m-a intrebat clasic cat e ceasul. I-am raspuns. Surprins de accentul meu,intrebarile curgeau ca un torent (unde le tinuse pana atunci?),iar eu simteam nevoia de a fugi.M-a intrebat daca nu vorbesc italiana,germana sau franceza.
Numai engleza.Am ridicat din umeri si am plecat.Tabloul continua sa existe si fara mine.Chipurile din jurul meu ma salutau .Aveam sa le revad vreodata…in afara visurilor?
Seara am plecat din pensiunea unde statusem spre alt oras.Schimband amabilitati cu patronul pensiunii ne-am oferit unul altuia cartile de vizita.Atunci,
pe usa de la intrare a dat buzna tanarul adormit – bronzat ,de data asta,pe ambii obraji.S-a oprit langa noi mirat ,spunand ceva de destin, continuandu-si tirul intrebarilor.Flatant.Magulitor.Obositor.
O despartire ciudata.Am intors capul din masina in care ma aflam.Cei doi barbati stateau tacuti in prag,petrecandu-ma.M-am indreptat spre un alt tablou. Nici acolo n-am prins culoare,contur,evadand la un moment dat . Nu imi doream sa fac parte din acea viata . Era ceva perfect. E ca si cum as fi venti dintr-o culoare inchisa si m-as fi trezit intr-un roz ,asemenea costumului doamnei din cort. Fara nici o tranzitie.Un gri macar…
… Dupa opt luni telefonul m-a intors in visul unei zile de vara.La celalalt capat , o voce necunoscuta,intr-o engleza greoaie, ma convingea de realitatea ce-o traisem:,,Eu sunt,cel de pe plaja.Care am adormit langa tine.Am luat numarul de telefon din cartea de vizita pe care ai lasat-o directorului de hotel.Cum ce-am facut in acest timp?Am invatat engleza …”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
