Cand am ajuns la aeroport

[Location: Vera's computer

Type: Microsoft Word 97-2003 Document

Created: 4 ianuarie 2009 18:36:00]

Cand am ajuns in aeroport, hubloul de la baneasa arata ca un gandac imens de bucatarie. Dormisem adanc, prinsesem trenul in ultimul minut si cerusem bani in expresul pentru aeroport, aveam un euro si imi mai trebuiau patru, dar nu am facut rost decat de trei. Am ajuns acasa, unde e altceva. Am citit tot drumul cartea pe care mi-a dat-o dan, am inceput-o in U2, la stahlheimer alee, si am terminat-o exact cand avionul whizz air a atins pamantul in bucuresti. Atunci am inchis cartea. Nu mi-am dat seama cat am visat-o si cat am citit-o, dar stiu cand am ajuns la ultima pagina. Apropierea ciudata, care se va dizolva in catava zile, inca exista, ca atunci cand te apropii cu fatza de hubloul submarinului tau foarte foarte tare, si vezi un univers albastru inchis, electric. Iti strivesti nasul si obrajii de hublou, parca si simti mirosul de apa. Si fiintele misterioase care trec prin fata ta si deseneaza cercuri si frecvente necunoscute, aproape iti transmit ceva, valurile lor se propaga intr-un fel pana la tine, pana cand te desprinzi de geam si ai impresia ca ti s-au udat toate hainele. Si te asezi in scaunul tau de la birou de parca te-ai intors dintr-o calatorie ciudata in adancuri. Te uiti la dara de apa de pe podea si o incerci cu varful bocancului pana devine un fel de mazga. Bine, evident, e si acidul. Romanii se inghesuiau in aeroport, si aerul inchis imi aduce aminte de tramvaiul in care mi s-a facut rau, tramvaiul nostru „cadou de la retea”, care ne astepta in statie cu usile deschise si in care am fumat un joint ca si cum ar fi fost cel mai natural lucru cu putinta. Evident, acum am inteles de ce pana acum toata lumea mi-a zis fix asa: „tie ti-ar placea foarte tare berlinul”. I-am zis si mamei, care ma astepta la aeroport cu doua sandvisuri cu salam si cascaval: „parca m-am intors din neverland”. Nu stie ea prea multe despre chestia asta, dar a inteles ideea. Neverland e locul unde oricum vrem toti sa ne ducem. I-am zis: „ia uite ce chestie, chiar aseara vorbeam despre salam”. Si s-a bucurat de legatura ei directa cu neverlandul meu. Bineinteles, mai e si acidul la mijloc. De cate ori am impresia ca „inteleg” chestii pe acid, imi spun ca ar trebui s-o las asa si sa nu imi pedagogizez tripul. Raman altele. Legaturile care se sublimeaza. Punctele in care sunt oameni, pulsand pe o harta ca durerea in reclama la nurofen. Un nucleu galben-portocaliu, care emite semnale. Cristi prinzand-o pe ada de subrat si asezand-o incet pe saltea, ca pe un copil. Intorci brusc capul. In jurul tau, cadrele care se adancesc in tunele nesfarsite. Ada zambeste, de undeva din spatele ei- „ce dragut”. Si un tropait de 30 de ore. Dansat pe sunetul motocicletei care porneste din fatza blocului, dansat pe ecourile uriasei retzele de metrou in care te scufunzi, dansat pe sunetul pasilor tai, pe cafeaua care fierbe, pe sunetul apei de la baie. Regina de la „maria”, cu gesturile ei tandre catre marea de oameni diformi care dansau afara din trupul lor, hipnoza in masa, ochii ei de alien si coronita de diamante false, boom-ul catre care ne urcau toti pana cand nu mai gaeseai nici un buton de orpire si nici un buton de reglaj in sistemul tau, pentru ca in sistemul tau circula totul.Prima oara in viatza mea cand m-am simtit vie, mi-a zis andra inainte sa ne subtiem si sa devenim niste frecvente de radio in masina parcata in fata dreapta la mikz. Andra se taiase la deget. Isi acoperise rana cu o foitza mototolita. Sangele cursese si pe carcasa de cd pe care o treceam de la unul la altul. In geamul masinii apareau capete diforme care zambeau. Aerul era clar, si lumea se sfarsise undeva departe. Eram dincolo de sfarsitul lumii, umbrele care au ramas, si o structura ruginita a regulilor pe care le stim, si care au mai ramas pana cand se vor eroda de tot si vor disparea si astea- traversezi pe verde, saluti, cumperi paine pentru dimineata, niste reminiscente dezasamblate din care mai recunosti ceva indepartat, dar stii ca tu ai trecut podul. De mai multe ori. Am tropait cu dan 30 de ore, pana cand nu ne-au mai ramas decat varfurile degetelor. Mai ramaneau resturi de impuls in aratatoare, cand am ajuns la sfarsit in camera si ne-am intins pe pat. Aratatorul de la stanga mea si aratatorul de la dreapta lui, ca doi limacshi la discoteca, legati de doua leshuri mari prabushite pe saltea, cu cate un zambet ramas pe fatza. Si dimineata cand te lovesti de logica, poti sa o dai la o parte ca pe o panza de paianjen, in mai putin de o zecime de secunda, in milionimea unei milionimi de secunda. Sensul e o aroganta de care te scuturi cu primul joint. Sensul, frica, logica si succesiunile in timp ale faptelor, care nu mai au importanta, pentru ca liniile nu mai sunt drepte cum am invatat, si punctele din care se formeaza o dreapta formeaza de fapt alte dimensiuni. Andra cauta pe google search „gaina cu trei pleoape”. Ne intrebam unii pe altii- exista gaina cu trei pleoape? „cu trei pleoape si doi ochi?”, intreaba Lori. „Nu exista”. Si ne linstim. Deci nu exista. „Nu va vad prea bine”, zice ana. Geaca portocalie a lui lori ne ghideaza. Geaca roz a lui cristi ne ghideaza. Ne ghidam unii pe altii peste zapada de pe strazi, in intuneric. Artificiile suna ca razboiul. Razboi in berlinul de est. Ne cautam unii pe altii, ca un biliard gelatinos, ca niste viermi de lumina. Sunt intrebata in repetate randuri: „esti bine?”. Nu inteleg sensul acestei intrebari. Bogdan poarta bluza pe care i-am luat-o si ma bucur cand il vad in ea, e frumos. Razvan inregistreaza o discutie ca sa „o ascultam a doua zi”. Gica face poze, si vlad are ochii ficshi. Kostea face semn cu mana- drum bun, si adoarme. Drum bun. Ioana se bucura. Monica e absenta si prezenta si absenta. Anto are o brosa cu calutzi. Face ceai. Dan isi scrumeaza in paharul de ceai. Pijamaua lui e un pit stop. David isi face o perna din mai multe bluze pe care le-a gasit la el in saltea si se transforma in vierme de nisip in sacul de dormit. Ne vedem la londra.

trei_zile_la_tzara

[Location: Vera's computer


Type: Microsoft Word 97-2003 Document


Created: 27 decembrie 2008 21:17:00]


Time goes by fast or slow
you go with it or you never go

Pe dial up sau pe fir
Mai bine pe fir ca pe fir merge mai repede

Interactiunea umana miroase minunat
a transpiratie si a pisat
si
Cand simt asta
imi dau lacrimile de bucurie

Stand by

Bagi ganduri in tine cu pumnul

Mi-iese un adaptor din cap.

Doar dial up.

Conexiunea e de cacat
Asa ca te pui pe mancat
carne

Am mancat
carne
si am facut cateva poze
care sa surprinda esenta satului pe
Cale de disparitie

Stand by
e un concept
inventat azinoapte

Salata de boeuf
Pahare mici
Coliva

Bunica

Ii pui sortul
Se intoarce spre tine ca sa i-l legi mai usor
Degetele ei sunt oblice
Mainile sunt calde si diforme
Miroase puternic si intepator

Ii leg sortul trag pe nas
Miroase pentru ca e batrana si trag pe nas mirosul asta
Pana imi vine mancarea pe gat
Imi imaginez corpul bunicului descompus
Sub placa de ciment
Ma intreb daca arata ca in filmele cu zombie
Cat la suta din piele ii ramane pe oase si in cat timp
Se duce toata pielea

Dimineata
Ora opt
Un pahar de visinata langa mormantul lui
Preot ora 8:00
Vesnica pomenire
Frig
Clopot
Si apoi fugim toti in masina si dam drumu la motor

Acasa ne repezim la
Salata de boeuf
Masa
Le aranjam in forma de T
Totul merge de minune
Totul e gata cand trebuie
Vin 14 oameni schimbam farfuriile pac-pac
Aperitiv cascaval sunca patru masline 2 linguri salata beouf
Urmatorul fel sarmale
Doua
Urmatoru fel
O felie friptura plus o lingura salata de sfecla rosie
Treaba merge in bucataria mica
Eu mama tata invartim farfuriile pe degete ca magicienii
Ne ajuta si prietena mea din copilarie Luminita

Dupa ce pleaca si ultimii zic
Ma duc la somn
Ma duc la somn
Ma bag in pat si tata imi face focul
Soba din camera mea incalzeste de duduie

Ma simt golita de tot

Nu pot sa ma misc si adorm in timp ce tata povesteste ce a visat
Noaptea trecuta
Ceva cu bacul si proba de limba romana
Si „Ion”, in care aparusera niste personaje pe care nu le stia

Adorm

La veceu nu s-a ocupat nimeni si muntele de rahat a crescut
Pana putin deasupra nivelului lemnului
Noroc ca avem ca un tron deci cand te asezi nu te atinge
E plin de hartie roz
Tata probabil o sa se ocupe dupa ce se mai linisteste
El a sapat pana acum toate veceurile, si pe ala dinspre deal
Si pe asta din spatele casei
Care se pare ca s-a umplut si el.

Apoi ma trezesc si ne uitam cu totii la cronicile din Narnia
Maine suntem inapoi la bucuresti si luni berlin

NU TOT TIMPUL ITI DAI SEAMA CE SE INTAMPLA CU TINE

Nu tot timpul stii ce faci si cu cine esti eu am ajuns aici
Am stat trei zile
Joi vineri sambata

Se pare ca inainte sa moara bunicu i-a sarutat mana bunicii

„Uite, vezi ca mi-e dor de el?”, zice ea.

Archive information
Archive images

Unzipp

Unele conexiuni te indeparteaza de altele

Mancam impreuna
Mancam impreuna

In bucataria mica sau in camera mare

Bunicu a murit in patul in care dormeam eu de obicei in camera mare
Acum l-au dezmembrat si o sa-l membreze la loc in curand o sa-i cumpere o saltea
Si o sa-l dea
Ma intreb de ce ma atasez de lucruri in ultima vreme
Si de ce contabilizez amintirile

Mancam impreuna si nu stim daca ne gasim sau nu ne gasim
Haideti mai luati mai incercati si cozonac
Panetto

Mai vrei friptura? Am avut o oaie, s-a imbolnavit si a murit si am taiat-o si
Avea si doi miei in burta mai
Vrei friptura? Da. Vreau friptura. Vreau friptura, sarmale, vin, usturoi, caltabosh.

Am unghiile negre.
Mananc carne cu pofta.

Punem masa si ridicam masa. Sigurantele de la boilerul de apa s-au ars. E numa apa rece.
Mama spala. Are niste maini vai de ea. Zici ca are oase de ceva care
s-ar sparge foarte usor.
Dar ea are o tehnologie de spalat vasele si
Pe mine nu ma lasa sa imi bag mainile in apa rece.

Avem curcan, porc, oaie, pui. Mancam. Ma intreb daca poti sa musti la fel din bunicu sau din bunica. Nu poti. E tot carne. Ceva te tzine. Ce te tzine.

Am facut ceea ce se face. Am facut traditia.
Am facut ceea ce trebuie.
Eu cu necredinta mea. Ai mei cu credinta lor.
Am urmat asa cum trebuie.
Ritualurile. Prosoapele, lumanarile, dumnezeu sa-l pomeneasca,
dumnezeu sa-i primeasca, dar cand am vazut placa aia de ciment
m-am gandit tot la zombie.
M-am gandit cum i se descompune carnea, si m-am gandit la miros.
Mirosea in ultimul an.
Asa cum si bunica miroase.
N-am tras adanc, dar am tras.
Am tras pe nas.
Miroase a batranetze.
Asa cum trebuie.
Miroase de-ti dau lacrimile.
Asa cum trebuie.

In aceste trei zile am facut
Ceea ce trebuie.

Lu 2

[Location: Vera's computer

Type: Microsoft Word 97-2003 Document

Created: 20 noiembrie 2008 23:16:00]

Cerul era luminat de o multime de neoane roz. Arata ca o panza aruncata peste o multime de neoane roz. O panza mov pe care ai putea-o da la o parte oricand. Sa vezi schelele din spate. Sa auzi paraitul neoanelor. Paraitul dinainte sa se aprinda sau dupa ce s-au stins. Stateam pe o banca si ma gandeam daca nu ar fi cazul sa fac un jogging inainte de culcare. Vroiam sa imi pun muschii in miscare. Stateam pe o pajiste formata din mii si mii de pixeli, fiecare conectat la o terminatie nervoasa a creierului meu. Pixelii licareau ca niste licurici. Imi era somn. Foame. Conexiunile intamplatoare faceau cate un scurtcircuit care imi baga cate un flash scurt, un blitz scurt in ochi. You’ve been tagged on facebook!

M-am ridicat. Mi-era foame. Mancasem vita cu ceapa la pranz. O culoare maronie ca un rahat sanatos. Un fel de pasta adapostita intr-un culcus de foietaj incins. M-am ridicat de pe banca, si realitatea si-a recapatat fatza. Statusem cateva ore bune pe banca cu gatul stramb, uitandu-ma in sus. La cer. Se pare ca o noapte intreaga. La iesirea din parc m-am ciocnit de corpul unui barbat de vreo 50 de ani intins langa stalpii anti-masini. A icnit scurt si s-a intors pe partea cealalta. Eram atat de obosit incat pentru o secunda m-am gandit sa ma intind si eu langa el. Avea niste apreschiuri groase, pline de ulei. Verzi. M-am asezat in cur langa el si mi-am aprins o tigara. Mai aveam una. In fata mea, primaria capitalei revenea la viata. Primele troleibuze. Primii pasi. Primele ziare. Tigara avea un gust infect. Sunt sigur ca dintii mei arata ca dracu. Somn. Mi-am pus capul pe genunchi. Am stins tigara. Noapte buna. Ma bucur ca am o geaca atat de calduroasa. Mi-ar fi trebuit si niste manusi. Nu stiu daca maine am treaba. Trebuie sa-mi aduc aminte sa scot niste bani. Si sa o sun pe Laura. Poate iesim la o pizza. Poate inchiriem un film pentru seara asta, n-am mai vazut un film bun demult.

Am inchis ochii si m-am vazut. Eram o batrana scofalcita, imbracata in rosu. Un corset rosu, strans. Ochelari de soare. Batrana vorbea in fata unei multimi, si isi ridica mana cu venele umflate, pline de pete maronii, ca pentru a le face semn. Oamenii fumau jointuri si dansau. Era noroi pe podea. O podea de gresie amestecata cu noroi. Zeci de chistoace se amestecau in mizeria de pe jos. Oamenii radeau impreuna cu batrana. Unii fluierau, altii aplaudau. Batrana avea o expresie tampa cu ochelarii aia, si cu buzele date cu ruj. Rujul era pe jumatate mancat. Pete maronii pe fatza. Zambet larg, aproape ranjet. Dintii stricati. Parul rar in niste sarmalutze carunte. Un microfon pe care si-l trecea dintr-o mana in cealalta. Batrana era fericita. Era unul din acele momente de fericire. Poate sentimentul ca toti acei oameni comunica si se bucura impreuna cu ea. Vorbea o engleza stalcita si avea o voce care uneori, de emotie, se pitzigaia. In capul ei, bucuria era asemanatoare unei flori imense de crin, care inflorea si acoperea toate circumvolutiunile creierului. Cu petale ca niste limbi care lingeau tot. Lingeau si umezeau fiecare circumvolutiune. Creierul batranei pulsa. Era un punct de lumina care pulsa. Ii dadusera lacrimile. Ii dadeau lacrimile atat de usor.

M-am trezit intr-un puternic miros de urina. Sub barbatul langa care adormisem dormea un caine, care mirosea a pisat. Dar nu cred ca era pisatul lui, pentru ca cainii nu se pisa pe ei, as far as I remember. Cred ca omul se pisase pe caine, in somn. Soarele rasarise de ceva vreme si oamenii circulau pe strada. Ma simteam golit. Undeva in capul meu batrana pulsa in continuare in fericirea ei tampa, si mirosul de urina imi perfora narile asa de ascutit incat nu mai puteam respira. Dar vroiam sa ma reintorc la vis. Vroiam sa aflu despre ce le vorbisem acelor oameni, ce se intamplase, cati ani aveam in vis. Vroiam sa aflu tot. Cum ma chema si daca era pe bune. Daca eu chiar eram acea persoana. Daca aveam sa fiu acea persoana. Daca toata chestia asta avea vreo legatura cu drogurile si daca e posibil sa ai un orgasm cu creierul. Pentru ca imi simteam creierul ca un vagin pulsand, lins de petalele unei flori uriase. Am inchis ochii, dar n-am mai putut sa ma reintorc. Nu vedeam nimic. Doar negru. M-am ridicat. Imi amortisera picioarele. De sub haina de pe omul de pe jos a iesit un caine alb-galben, care s-a intins si a cascat cat putea el de tare, apoi s-a uitat la mine si a dat din coada scurt, de doua ori. Se uita fix in ochii mei si avea genele albe, scurte, rotunjite. „Did you sleep well?”, m-a intrebat cainele, si m-am uitat la el de parca n-as mai fi vazut in viata mea un caine. „Yeah, I guess...”; ce puteam sa-i raspund? „Any nice dreams?” Cacat. Am plecat fara sa ma mai uit inapoi. El, evident, a venit dupa mine. „Not very talkative this morning, ha?”. „I need my coffee”, i-am raspuns printre dinti, si iata-ne pe amandoi instalati la Everest, cu cate o cafea in fata. Eu in ceasca, el in bol. La Everest servea o tipa cu niste sani incredibil de umflati, bronzati si luciosi. De cate ori se apleca sa ne schimbe scrumiera, eu si Rex ii aruncam cate o privire plina de curiozitate. Rex se uita mai cu precautie. Lui, daca i se scoala, n-are cum s-o ascunda. Oamenii au pantaloni.

Amestecam spuma in cafea, incercand sa formez doi sani- de fapt doua cercuri perfect identice. „So, how come you are a talking dog?”, l-am intrebat pe Rex. S-a uitat la mine aproape cu mila. „Well, at least I’m happy you didn’t ask me how come I talk english.” „Well I suppose that as long as you can talk you can learn swahili as well”. „Never thought about that.” „About learning swahili?” „No, about learning another language. I’m an english dog. And the guy I was hanging around with is Lewis Carol.” Eram obosit. Foarte obosit. Am pus lingurita pe ceasca, i-am lasat Sandrei sau cum o fi chemat-o, banii, m-am ridicat si am plecat. Fara sa ma mai uit inapoi. Stiam ca de data asta nu va veni dupa mine.

Acasa. Prietenul meu Dan mi-a mai trimis un fractal. M-am asezat pe birou si am inceput sa ma uit la fractalul animat. Hainele imi miroseau a pisat. M-am dezbracat, mi-am pus hainele in masina si m-am reintors la fractalul meu. Un fractal alb. Simplu. Atat de frumos. Aproape adormisem privindu-l, cand am auzit batai furioase in usa.

M-am dus sa deschid. Era Sonia.

„Ce pula mea faci? Ti-o iei la laba?”

Sonia. Ce ciudat, cum unele persoane pot disparea pur si simplu din mintea ta, ca si cum n-ar fi existat niciodata.

Am inchis usa.

„Nu. Imi spalam hainele. Scuze.”

A intrat. S-a uitat in jur de parca vroia sa descopere o crima.

„Puti.”

„Atipisem.”

„Lu, ce pula mea, cand o sa se termine o data cu toata chestia asta? E aproape 3 dupaamiaza...”

Nu intelegeam logica ei, dar i-am oferit o cafea. Intotdeauna o imblanzea chestia asta.

„Vrei o cafea?”

„Da. Mersi.”

I-am adus-o.

„Tu nu bei?”

„Nu. Am mai baut una pana sa vin.”

„Ai iesit azi?”

„Am baut o cafea la Everest.”

„Vezi? Exact asta iti zic. Cand O SA TERMINI o data?”

Sonia era prietena mea. Eram impreuna de doi ani, si ii placea la nebunie sa sufere din cauza altora. Din cauza mea mai ales. Mi-am tras un tricou, m-am asezat in fatza biroului si am dat click din nou pe fractalul meu alb. A inceput sa planga. Au trecut cateva minute bune.

„Hai Sonia, ce pula mea...”

Cateodata cred ca sunt un monstru. Atat eram in stare sa zic ca sa o consolez: hai sonia, ce pula mea.

„Am avut un vis misto. Vrei sa-ti povestesc?”

I-am povestit visul meu cu batranica in rosu. Ma asculta cu ochii mari. La sfarsit a zambit.

„Misto.”

Si-a aprins o tigara.

„Stii, cred ca relatia noastra nu mai functioneaza. Cred ca ar trebui sa luam o pauza. Am auzit ca a fost Laura pe aici.”

„Da, a...”

„Nu ma intrerupe. Stii ce, Lu? Stii ce? As fi atat de fericita daca ai fi in stare sa-mi spui ca nu ma mai iubesti.”

Liniste.

„Ce e toata faza asta cu Laura?”

Liniste.

„Ma mai iubesti? Uita-te la mine. ”

„Nu vrei sa comandam o pizza?”

Nu pot sa comunic. Nu ma intereseaza. Nu stiu cu cine. Nu stiu cum. Am jucat jocul asta o buna parte din viata mea. Si a functionat. Doar ca era mult prea plictisitor. Ajunsesem sa ma simt ca o leguma. Apoi am refuzat sa mai comunic. Toti oamenii din jurul meu ma folosesc ca sa se simta mai bine. Uneori ma simt ca un vibrator ambulant. Alteori ca o papusa gonflabila. De exemplu, stiu ca acum Sonia ar vrea sa ii bag un deget in pizda. Ar vrea sa fie violata. Asta inseamna dragostea pentru ea. Iar pentru mine dragostea ar insemna s-o fac sa sufere- asa cum fac acum. Formand numarul de la pizza. Ea sta. Nu stie la ce sa se astepte. E furioasa, speriata, curioasa. A uitat sa scrumeze. Baga-mi-as. Ma simt ca un vibrator ambulant. Ca un sac de gunoi. Ca o gura de chiuveta.

„Ce fel de pizza vrei?”, o intreb si simt un gust de voma in gura.

Tuturor oamenilor le place sa fie abuzati. Momentul in care ii abuzezi este similar unui orgasm. In secunda aceea se identifica cu tine, care esti mai puternic.

Sonia plange. Vrea sa planga. Ii face bine sa planga. Faptul ca sufera din cauza mea inseamna ca ma iubeste. Nimic altceva.

Plange, cu capul pe genunchi. Ii pun mana pe umar. Pe ceafa. Pe crestet. Ii maingai spatele. Nu se fereste. Corpul ei are mici zvacniri. Ii var mana intre picioare. Pe sub fusta. Se lasa pe spate, ca o langusta care asteapta sa fie strivita de roata unui tractor. O mangai cu receptorul telefonului. Intre picioare. Mecanic. 1,2,3. 1,2,3. Ea face tot restul. Ma trage spre ea si ma ia in brate plangand.

„Sa nu ma parasesti niciodata.”

Imi bag limba in gura ei. Mecanic. 1,2,3. 1,2,3.

Vreau sa dorm.

Aud o voce dintre picioarele Soniei. „Trenta Pizza. Comanda, va rog.” Ii bag receptorul in pizda. Vocea se aude acum dinauntrul ei. „Appetito pizza, Composta pizza, Gorgonzola pizza...”

Vreau sa dorm. Inchid. Ma intorc pe partea cealalta. Sonia ma ia in brate. Ii simt caldura corpului pe spate. Ma tine in brate. Cand dorm, caldura ei imi face bine. Sau a oricarui om. E simplu. Simplu. Ma intorc spre ea si o iau in brate. Atat de simplu. Cald.